Începutul slujirii sacerdotale este marcat de două momente deosebit de importante și festive: hirotonirea și prima Sfântă Liturghie (primiția), pe care preotul o celebrează, de regulă, în biserica acelei comunități din care face parte și în care și-a început drumul de credință. Duminică, 5 iulie a.c., în biserica „Preasfânta Inimă a lui Isus” din Timișoara III Elisabetin, a avut loc primiția părintelui Adrian Hafner SDS, călugăr salvatorian, hirotonit preot cu o zi înainte, sâmbătă, 4 iulie, în Domul Sf. Gheorghe, Catedrala romano-catolică din Timișoara, prin impunerea mâinilor și rugăciunea Excelenței Sale Iosif Csaba Pál, episcop diecezan.
Membru al comunității parohiale din Timișoara III Elisabetin, pr. Adrian Hafner a urmat inițial cursurile Facultății de Drept din Timișoara, a lucrat în mediul privat și a fost activ în grupurile de tineret catolice „Juventus Salvator” din Elisabetin și „Jubilate”, în cadrul Centrului Diecezan de Tineret. A început noviciatul în Filipine, unde, la 15 iunie 2020, a îmbrăcat haina Ordinului Salvatorian. Ulterior și‑a continuat studiile la Roma, pe care urmează să le finalizeze.
La Sfânta Liturghie de la ora 11.00 au participat Excelența Sa Iosif Csaba Pál, episcop diecezan, un număr mare de călugări salvatorieni din diverse țări, precum și preoți din Dieceza de Timișoara. Cadrul muzical a fost asigurat de dl. Krisztián Kelemen, organistul bisericii. Părintele manuductor a fost pr. Branko Duma, capelan al Parohiei Timișoara IV Iosefin.
La începutul Sfintei Liturghii, Episcopul Diecezan a fost salutat de pr. István Barazsuly SDS, parohul comunității din Elisabetin. Adresându‑se noului preot, acesta a afirmat: „Această zi este un moment de har și de sărbătoare pentru întreaga noastră comunitate. O zi binecuvântată și un prilej de recunoștință față de Dumnezeu pentru darul preoției și pentru chemarea pe care a primit‑o fratele nostru Adrian, în spiritul gândului fondatorului Pater Jordan: «Să‑L faceți pe Isus cunoscut și iubit prin toate căile și mijloacele posibile.» De acum, această misiune a noastră are o voce nouă, o inimă nouă și două mâini noi care să lucreze în via Domnului. Îți dorim ca slujirea ta preoțească să aducă multe roade.”
Pasajul Evangheliei a fost proclamat de diaconul Mario Karnel.
În omilia sa, rostită în limbile română, germană și maghiară, pr. Martin Gál SDS, superiorul Provinciei Austria și România a Ordinului Salvatorian, s‑a adresat în primul rând preotului primițiant: „Totul a început aici, în biserica din Elisabetin. Un călugăr salvatorian, Pater Pius, te‑a botezat. Ai avut un drum lung de parcurs, dar tot aici ești acasă. Când ai depus cererea de a intra în ordinul nostru, ne‑am bucurat foarte mult. Ai plecat în celălalt capăt al lumii, în Insulele Filipine, pentru noviciat, și te-ai pregătit să devii salvatorian alături de Pater Hubert Kranz. A fost o experiență unică, din care trăiești și astăzi. După întoarcerea în țară, ai plecat la Roma pentru a‑ți continua studiile. Am la mine o scrisoare primită recent de la P. Hubert, de la Generalat, din care am aflat că vei rămâne la Roma pentru a le finaliza. Cel mai important lucru pe drumul preoției este că nu suntem insule. Suntem o comunitate – comunitatea călugărilor salvatorieni – din care faci parte și tu. Iar noi ți‑am promis că vom avea grijă de tine.” Pr. Martin Gál SDS s‑a adresat și membrilor Rețelei de rugăciune pentru chemări la preoție și viața consacrată, subliniind că unul dintre roadele acestor rugăciuni este chiar preotul nou hirotonit.
În încheiere, pr. Adrian Hafner a împărtășit celor prezenți câteva gânduri despre vocația sa, exprimându‑și dorința de a‑și trăi viața în acord cu credința pe care o mărturisește. El a mulțumit Bunului Dumnezeu pentru darul vocației și pentru harurile primite în anii de formare, familiei pentru susținerea necondiționată, Episcopului Diecezan pentru hirotonire și prezență, prietenilor care au contribuit la pregătirea agapei, precum și organistului Krisztián Kelemen, care ar fi trebuit să se afle în Ungaria la ceremonia de absolvire, a ales să rămână la Timișoara pentru această zi deosebită. De asemenea, a adresat mulțumiri membrilor comunităților salvatoriene din Viena și Roma, care l-au însoțit pe drumul formării sale.
La finalul Sfintei Liturghii, după binecuvântarea generală, pr. Adrian Hafner a oferit binecuvântarea sa de preot primițiant mamei sale, rudelor, Episcopului Diecezan, confraților în preoție și tuturor credincioșilor prezenți.
Biroul de Presă al Episcopiei de Timișoara
Foto: www.facebook.com/media








