În organizarea Centrului Diecezan de Tineret, Arhidiaconatului de Mureș și Parohiei Romano-Catolice Pecica în data de 28 august a avut loc Ziua tinerilor catolici – ediția a IV-a la ferma de bivoli din Pecica. Programul a fost coordonat de doamna Melinda Baum, referent pentru pastorația tinerilor și a familiilor în Arhidiaconatul de Mureș.
Tinerii au sosit la fermă la ora 10.00. Sfânta Liturghie a fost celebrată în aer liber, într-o atmosferă familială, omilia fiind ținută de pr. Lóránd Máthé, paroh de Dorobanți. Cuvintele sale i-au făcut pe cei prezenți să realizeze că, în această lume perfecționistă și conformistă, Dumnezeu i-a creat pe toți frumoși și nu trebuie să se compare cu alții, pentru că toți suntem egali în fața Domnului. Pe lângă înfrumusețarea corpului, trebuie să ne înfrumusețăm și sufletul.
La sfârșitul Sfintei Liturghii, doamnele harnice din localitate le-au oferit tinerilor o gustare tradițională, pâine cu untură, care a fost rapid consumată. După aceea, participanții au fost împărțiți în 9 echipe, unde mai întâi au trebuit să aleagă un nume biblic și un motto, iar apoi simbolurile importante pentru ei au fost așezate pe un steag într-un mod creativ. După ce echipele s-au prezentat, am luat parte la un test biblic, după care, pentru a nu pleca acasă prea plini de energie, tinerii au participat la diferite jocuri.
La prânz s-au servit sarmale delicioase, după care au urmat activități la alegere: tinerii mai mari au mers să joace fotbal, în timp ce cei mai mici s-au distrat cu dansuri.
La sfârșitul zilei, toată lumea s-a întors acasă epuizată fizic, dar reîncărcată spiritual.

Boglárka Boros: Arad-Șega

Foto: www.facebook.com