Dieceza de Szeged-Csanád aduce la cunoștință trista veste conform căreia  Excelența Sa ENDRE GYULAY episcop emerit de Szeged-Csanád, Ungaria,  a trecut la cele veșnice, la vârsta de 94 de ani sâmbătă, 3 august 2024,  în Căminul pentru Persoane Vârstnice „Bálint Sándor din Szeged.

Endre (Andrei) Gyulay s-a născut pe 17 septembrie 1930 în Battonya. A fost elev al Liceului Piarist din Szeged până în 1948, apoi a urmat studiile teologice la Colegiul Teologic din Szeged până în 1952. A fost hirotonit preot în Catedrala din Szeged la 21 octombrie 1951.
Între 1953 și 1955 a fost capelan în Röszke, apoi între 1955 și 1957 în Ásotthalom și între 1957 și 1960 în Gyula. Din 1960 până în 1963 a fost numit preot paroh la Domaszék, din 1963 până în 1970 la Mezőhegyes, iar din 1970 până în 1972 a activat ca paroh la Makó.
Din 1972 a predat retorică și a activat totodată ca director spiritual la Colegiul Teologic din Szeged și în Seminarul Teologic. În această perioadă, s-a îngrijit și de pastorația tinerilor în dieceză, pe care a dezvoltat-o. Munca sa a dat naștere întâlnirii tinerilor catolici în Sărbătoarea Sfântului Gerard, mai întâi în parohia Tarjánváros și apoi în Catedrala din Szeged.
În 1983, a devenit preot-paroh în Szeged-Sf.-Rokus, unde a renovat biserica și casa parohială și a păstorit săracii.
A fost numit în fruntea Diecezei de Szeged-Csanád de către sf. Papă Ioan Paul al II-lea în 1987 și a fost consacrat episcop la 4 iulie 1987 în Catedrala din Szeged. Mottoul episcopal a lui Endre Gyulay: „El a înviat… nu vă temeți!” (Surrexit… Nolite timere!).
În 1999 a devenit președinte al Asociației Cercetașilor Maghiari.
Endre Gyulay a fost un jurnalist activ care a scris numeroase articole de actualitate pentru multe ziare și publicații și a devenit o cunoscută figură publică între episcopii Ungariei pentru luările sale de poziție.
A fost episcop de Szeged-Csanád între 1987 și 26 august 2006, când a devenit episcop emerit.
Înmormântarea Excelenței Sale Endre Gyulay, episcop emerit de Szeged-Csanád, va avea loc luni, 12 august, după sf. Liturghie cu Requiem celebrată la ora 11.00 în Catedrala din Szeged.

SĂ SE ODIHNEASCĂ ÎN PACE!

Sursa: Magyar Kurir