În apropiere de Assisi, în Italia, la Portiuncula, în data de 3 octombrie 1226 s-a sfârșit o viață pământească plină de cotituri, complexă – pe care am putea-o numi chiar plină de aventuri în limbajul de astăzi –, dar impregnată de bucuria urmării lui Isus Cristos. Sfântul Francisc din Assisi avea doar 44 de ani când a trecut la Casa Tatălui Ceresc, și totuși a devenit unul dintre cei mai cunoscuți și îndrăgiți sfinți ai Bisericii Catolice, pe care întreaga Biserică Catolică îl comemorează cu ocazia Anului Special Sfântul Francisc de Assisi, proclamat în 2026 la 800 de ani de la moartea sa. Moștenirea sa spirituală, simplă și totuși inepuizabil de bogată, este dusă mai departe astăzi de călugării și călugărițele care slujesc conform spiritualității franciscane în parohii, în școli, în grădinițe, în spitale, în diferite comunități, căutând pretutindeni prezența lui Dumnezeu și primind tot ceea ce vine de la El. Spiritualitatea franciscană este o realitate vie și în Dieceza de Timișoara, unde mulți pășesc și astăzi pe urmele Sfântului Francisc.

„Sunt cu adevărat curați cu inima aceia care disprețuiesc cele pământești, caută cele cerești și, cu inima și spiritul curate, nu încetează niciodată să-L adore și să-L vadă pe Domnul Dumnezeu cel viu și adevărat.“ (Sf. Francisc de Assisi, Admonitiones, 16)

Interviu cu Sr. Marie Therese Gabor, superioara comunității Surorilor Franciscane Fiice ale Sfintelor Inimi a lui Isus şi a Mariei din Caransebeș

Cum v-ați apropiat de spiritualitatea franciscană?

M-am apropiat de spiritualitatea franciscană într-un mod firesc, prin oamenii pe care i-am întâlnit de-a lungul timpului și prin comunitatea în care am crescut, parohia romano-catolica din Luizi-Călugăra, județul Bacău. Este o comunitate în care au păstorit si păstoresc frații franciscani conventuali și în care prezența și exemplul lor au lăsat o amprentă profundă asupra vieții și formării mele.
După căderea comunismului, am început să descopăr mai îndeaproape cine sunt acești frați. Îmi amintesc că, la început, i-am recunoscut după haina lor și, treptat, am început să descopăr și ceea ce se afla dincolo de acest semn exterior: un mod de a trăi credința cu simplitate, bucurie și apropiere de oameni.
Un moment care a rămas deosebit de important pentru mine a fost anul 1990, când, in parohia romano-catolică din Luizi-Călugăra, s-a deschis noviciatul franciscan. În toamna acelui an, prima serie de novici a început drumul de formare în vederea consacrării și a depunerii voturilor. Pentru noi, cei din comunitate, era ceva nou și, într-un fel, fascinant să vedem tineri care își doreau să-și consacre viața lui Dumnezeu, urmându-l pe Cristos în spiritul Sfântului Francisc.
În acea perioadă, eu cântam în corul parohiei, iar la marile sărbători acești frați veneau și cântau împreună cu noi. I-am văzut foarte veseli, bucuroși, apropiați de oameni și foarte naturali în felul lor de a trăi credința. Această bucurie a lor m-a impresionat și m-a făcut să mă întreb ce anume îi făcea să trăiască astfel. Cred că, fără să-mi dau seama atunci, prin întâlnirea cu acești frați am început să descopăr spiritul franciscan: simplitatea, fraternitatea, bucuria și capacitatea de a-l întâlni pe Dumnezeu în lucrurile simple ale vieții.
Astfel, apropierea mea de spiritualitatea franciscană nu a început printr-o lectură, ci printr-o experiență de viață și, mai ales, prin mărturia unor tineri dar si a preoților călugări franciscani. Felul lor de a fi mi-a trezit dorința de a cunoaște mai mult și de a înțelege ce înseamnă, de fapt, să trăiești Evanghelia în spiritul Sfântului Francisc.
Apoi, după patru ani în care m-am rugat bunului Dumnezeu și Preasfintei Fecioare Maria să-mi arate drumul și locul pe care mi le-a pregătit, am simțit că sunt chemată să fac un pas înainte. Astfel, în 1994, am decis să plec la Caransebeș (auzisem tot de la un părinte franciscan că la Caransebeș sunt surori franciscane), iar de atunci fac parte din Congregația Surorilor Franciscane, Congregație întemeiată în anul 1860 de Maica Clara Pfaender.

Cum ați trăit spiritualitatea franciscană în locurile în care ați slujit până acum: în pastorația tineretului, în casa generală din Roma și acum, la Caransebeș?

Anii petrecuți la Timișoara, când am lucrat ca referent pentru pastorația tinerilor din Dieceză, au fost ani care mi-au umplut sufletul și viața de bucurie, de întâlniri frumoase, de oameni minunați, de experiențe dintre cele mai frumoase și de amintiri pe care le port cu drag în suflet.
Cred că spiritualitatea franciscană s-a exprimat în pastorația tinerilor, mai întâi, prin întâlnirile noastre simple, apropiate și pline de bucuria revederii, dar și prin dorința comună de a-L căuta și de a-L întâlni pe Cristos. În aceste întâlniri am încercat să construim un spațiu în care fiecare tânăr să se simtă primit, ascultat și valorizat, asemenea spiritului fratern pe care ni l-a inspirat si ni-l inspiră in continuare Sfântul Francisc, chiar si după 800 de ani de la moartea sa.
Prin activitățile propuse in planul pastoral anual pentru tineri – rugăciune, cateheză, dialog, formare, dar și jocuri sau momente de recreere – am încercat să fim aproape de tineri într-un mod simplu și firesc. Ne-am dorit ca fiecare întâlnire să fie mai mult decât o activitate, să fie un prilej de a ne cunoaște, de a ne bucura unii de alții, de a împărtăși ceea ce trăim și de a-L descoperi împreună pe Cristos. În acest drum, credința s-a împletit cu prietenia, fraternitatea și bucuria de a fi împreună.
Am încercat, mai ales prin exemplul nostru personal, să le arătăm că viața creștină nu este o povară sau o serie de reguli, ci un drum trăit cu libertate, iubire și bucurie. Prin felul nostru de a fi, de a ne întâlni și de a fi aproape de ei, am dorit să le transmitem că Evanghelia poate fi trăită simplu și autentic, în relație cu Dumnezeu și cu cei din jur.
În acest sens, pastorația tinerilor a devenit pentru noi nu doar o activitate pastorală, ci un drum parcurs împreună: tineri/tinere, preoți si surori învățând unii de la alții, căutându-L pe Cristos în rugăciune, în fraternitate, în slujire și în bucuria de a fi împreună.
Slujirea în Casa Generală de la Roma ca și secretară generală, economă generală a fost pentru mine o experiență profundă de internaționalitate, comuniune și formare. A trăi alături de surori provenind din diferite țări și culturi m-a ajutat să înțeleg mai profund că bogăția unei comunități nu constă în uniformitate, ci în capacitatea de a trăi împreună, cu respect, deschidere și recunoștință față de diferențele dintre noi.
Această experiență m-a învățat să fiu mai tolerantă, să accept alte mentalități și alte moduri de a privi și de a trăi realitatea. În același timp, am descoperit cât de mult ne putem îmbogăți reciproc prin cultura, experiența, credința și sensibilitatea fiecăreia. Diversitatea întâlnită în comunitate m-a provocat să ies din propriile mele perspective și să privesc situațiile cu mai multă deschidere și flexibilitate.
Un aspect important al acestei perioade a fost și participarea la diferite simpozioane, workshop-uri și întâlniri de formare, organizate de Uniunea Internațională a Superioarelor Generale sau de Familia Franciscana. Aceste experiențe mi-au oferit posibilitatea de a întâlni persoane, idei și abordări diferite și m-au ajutat să privesc anumite realități dintr-o perspectivă nouă. Dialogul, schimbul de experiențe și reflecțiile împărtășite în aceste contexte mi-au lărgit orizontul și m-au încurajat să nu mă limitez la un singur mod de a înțelege lucrurile, mi-au arătat că diversitatea, atunci când este trăită în spirit de respect, dialog și comuniune, nu ne separă, ci ne îmbogățește. Ea ne ajută să creștem împreună, să ne lărgim perspectiva și să construim o comunitate mai fraternă, mai deschisă și mai universală.
În acest context, am înțeles și mai profund universalitatea carismei noastre franciscane. Ea poate fi trăită în culturi foarte diferite, iar fiecare cultură îi poate aduce o expresie proprie, o nouă sensibilitate și o bogăție aparte. Astfel, experiența de la Roma m-a ajutat să văd că diversitatea nu este un obstacol în calea fraternității, ci poate deveni tocmai locul în care fraternitatea se construiește și se maturizează.
Slujirea ca responsabila a comunității din Caransebeș m-a făcut să înțeleg și mai profund că, în spirit franciscan, autoritatea nu înseamnă atât a conduce, cât a sluji. Este o responsabilitate care cere apropiere, disponibilitate, înțelegere, discernământ și, mai ales, dorința de a construi împreună.
Este important să existe timp pentru a ne asculta reciproc, pentru a împărtăși ceea ce trăim, pentru a vorbi despre bucurii și inițiative, dar și despre dificultăți. Întâlnirile formative ale comunității sunt, de asemenea, momente importante, nu doar pentru aprofundarea unor teme spirituale, ci și pentru creșterea noastră umană și fraternă.
Comunicarea și informarea la timp sunt esențiale pentru o comunitate care dorește să trăiască în unitate. De aceea, încercăm să organizăm împreună diferitele activități, să ne ascultăm reciproc propunerile și, apoi, să le punem în practică.
La fel de important este să știm să cerem ajutorul. Pentru mine, a spune „am nevoie de ajutor” nu este un semn de slăbiciune, ci un mod de a recunoaște că nu putem face totul singure și că fiecare persoană are ceva de oferit. A cere și a primi ajutor contribuie la construirea încrederii, a responsabilității reciproce și a unei adevărate fraternități.
În acest sens, conducerea poate fi înțeleasă mai degrabă ca o însoțire a comunității care presupune prezență, ascultare, îndrumare, încurajare, informare și capacitatea de a crea unitate, dar și asumarea unor decizii atunci când situațiile o cer. În spiritul lui Francisc, autoritatea își găsește adevăratul sens în slujire, în fraternitate și în grija față de fiecare persoană. Astfel, fiecare soră este chemată să participe activ la viața comunității și să-și asume responsabilitatea pentru binele comun și pentru misiunea acesteia.

Cum vedeți actualitatea spiritualității franciscane în lumea de astăzi? Care sunt provocările contemporane? Cum poate fi transmisă bucuria, libertatea și naturalețea franciscană într‑un mod autentic?

Întâlnirea Sf. Francisc cu Cristos l-a condus la o convertire profundă. Din acel moment, viața lui a fost ghidată de o singură dorință: să trăiască Evanghelia fără comentarii, fără compromisuri, în sărăcie, fraternitate și pace.
Sfântul Francisc, prin profunda sa legătură cu Cristos și prin alegerea sa radicală de viață, a întruchipat într-un mod extraordinar conceptul de pace, înțeles nu ca simplă absență a conflictului, ci ca un drum al dreptății, fraternității și reconcilierii.
Acest mesaj răsună astăzi cu putere în lumea noastră atât de sfâșiată de diviziuni, războaie și crize ecologice. Francisc ne invită să trăim pacea ca pe un angajament zilnic, care cere participarea fiecăruia pentru a face lumea mai dreaptă și mai fraternă.
Sf. Francisc nu a dorit să-și impună credința prin forță, ci să ofere pacea ca pe un dar, arătând că adevărata pace trece prin recunoașterea demnității fiecărei ființe umane, chiar și a celor foarte diferiți de noi.
De aceea, Sf. Francisc nu aparține doar trecutului: mărturia sa continuă să vorbească cu putere inimilor bărbaților și femeilor din epoca noastră, marcată de conflicte, inegalități și crize ecologice.
Viața sa ne provoacă să ne regândim modul nostru de a fi în lume: ne invită să redescoperim relații mai autentice cu Dumnezeu, întemeiate pe încredere și ascultare; relații mai fraterne, mai umane cu ceilalți, marcate de grija reciprocă și de primire; și o relație mai respectuoasă cu creația, recunoscută ca dar și nu ca obiect de exploatare.
În acest sens, sfântul Francisc pune în criză orice pretenție de putere care justifică dominația, violența sau indiferența, propunând în schimb o perspectivă centrată pe slujire și milostivire.
Calea sa ne amintește că adevărata măreție nu constă în a poseda sau a comanda, ci în a se dărui, în a avea grijă și în a trăi în armonie cu toate creaturile.

Cum ar putea tinerii de astăzi să se apropie de spiritualitatea Sfântului Francisc?

Sf. Francisc cred le-ar spune tinerilor:
„Dragi tineri, nu lăsați ca lucrurile pe care le aveți să devină mai importante decât oamenii pe care îi întâlniți. Fiți liberi de atașamentul față de lucrurile materiale, pentru ca inima voastră să rămână deschisă către relații adevărate și către iubire. Nu vă mulțumiți cu puțin și nu vă temeți să căutați sensul profund al vieții. Îndrăzniți să vă întrebați ce vă face cu adevărat fericiți și ce poate da valoare și frumusețe existenței voastre.
Nu veți găsi adevărata fericire în ceea ce posedați, în putere sau în bogăție, ci în relațiile pe care le construiți, în binele pe care îl faceți și în iubirea pe care sunteți dispuși să o dăruiți. De aceea, începeți cu propria inimă. Eliberați-o de egoism, de dorința de a avea mai mult, de nevoia de a fi deasupra celorlalți și lăsați-vă transformați de iubire.
Alegeți simplitatea, nu ca pe o renunțare, ci ca pe o libertate. Nu așteptați să schimbați lumea înainte de a vă schimba pe voi înșivă. Fiecare gest de bunătate, fiecare întâlnire trăită cu iubire și fiecare faptă făcută pentru celălalt pot deveni o rugăciune.
Faceți, așadar, din viața voastră o rugăciune vie. Lăsați ca Evanghelia să se vadă în felul în care iubiți, în felul în care vă raportați la ceilalți și în felul în care alegeți să trăiți. Iar dacă veți păstra în inimă simplitatea, autenticitatea și bucuria, spiritul franciscan nu va fi doar un ideal pe care îl urmați, ci un mod de a fi și de a trăi Evanghelia în fiecare zi.”

Ce forme de întâlnire, comunitate și experiență îi pot ajuta pe tineri să-l descopere pe Sf. Francisc ca pe un sfânt și astăzi actual?

Tinerii îl pot descoperi pe Sfântul Francisc în comunități în care se simt primiți, ascultați, implicați și nu judecați: grupuri de rugăciune, activități de voluntariat, întâlniri, pelerinaje, activități recreative sau diferite acțiuni dedicate grijii față de oamenii aflați în dificultate și grijii față de creație. Astfel de experiențe le pot oferi tinerilor nu doar un spațiu de întâlnire ci și posibilitatea de a descoperi, prin experiență concretă, valorile Evangheliei și spiritul franciscan.
Un alt aspect important îl reprezintă modelele. Tinerii au nevoie să întâlnească persoane care să le arate, prin propriul mod de a trăi, că valorile despre care vorbesc pot deveni realitate. Mărturia unei persoane simple, autentice, disponibile și apropiate poate spune uneori mai mult decât multe cuvinte. Surorile, frații, preoții, educatorii, voluntarii sau alți membri ai comunității pot deveni pentru tineri adevărate modele atunci când viaţa lor este o Evanghelie vie.
În acest sens, Sfântul Francisc poate deveni pentru tineri un model și un reper, nu doar prin ceea ce a fost și a făcut, ci mai ales prin valorile pe care le-a trăit și care rămân actuale și astăzi: simplitatea, comuniunea, apropierea de cei săraci și aflați în dificultate, pacea, bucuria și grija față de întreaga creație.

***********

Sf. Francisc când se întâlnea cu oamenii îi saluta astfel: Buon giorno, buona gente!, adica ”Buna dimineața/ziua, oameni buni”-o recunoaștere a binelui din celălalt, înainte de orice altceva.
Și cred că tocmai lucrul acesta este frumusețea spiritului franciscan: să întâlnești omul nu cu suspiciune sau indiferentă, ci cu bunătate, bucurie și pace.
Aș dori să închei cu salutul franciscan Pace și bine, să alegem să fim lumină și bunătate în fiecare zi, să aducem pace acolo unde este neliniște și speranță acolo unde este nevoie. Pentru că schimbarea lumii începe cu fiecare dintre noi prin felul în care alegem să fim și să ne purtăm cu cei din jur. Doar prin bunătate și pace putem schimba cu adevărat ceva în lumea în care trăim.

Vă mulțumim pentru gândurile împărtășite și pentru timpul acordat

Biroul de Presă al Episcopiei de Timișoara