Penultima întâlnire a persoanelor înscrise la cursul organizat în sala mare a Mănăstirii Salvatorienilor din Timișoara, coordonat de Dr. theol. Imogen Tietze, referent pentru formare al Diecezei de Timișoara a avut loc sâmbătă, 21 martie a.c., între orele 10.00 și 16.00, cu prânz inclus. Principalele teme discutate au fost transformarea Iudeei într-o provincie romană, după moartea regelui Irod cel Mare, noțiunea de regi mesianici, Marea Revoltă Iudaică și căderea Ierusalimului.

„Ideea regelui uns de Dumnezeu (mashiach = unsul) a apărut încă din perioada regilor din Israel și Iuda, cei mai renumiți dintre ei fiind regele David și regele Solomon. După destrămarea regatului (Israel în nord, Iuda în sud), figurile celor doi regi sunt idealizate, iar profeții și poporul încep să vorbească despre un viitor rege asemănător lor, care se va ridica din Casa lui David, va reîntregi vechiul teritoriu al regatului, va aduce dreptate și pace și va conduce poporul în numele lui Dumnezeu. Toate aceste așteptări s-au intensificat pe măsură ce situația politică devenea tot mai dificilă. Astfel, începând cu Irod cel Mare, care domnea ca vasal al Romei, dar și unii dintre urmașii săi au dorit să-și creeze această imagine de rege trimis de Dumnezeu. După moartea lui Irod cel Mare, succesiunea tronului trebuia stabilită, de aceea regele, în testamentul său, i-a numit ca moștenitori pe trei dintre fiii săi: Irod Antipa, Filip și Arhelau. Deoarece ei nu puteau guverna fără aprobarea împăratului roman, Arhelau a pornit spre Roma pentru a obține această permisiune. Această călătorie a lui Arhelau este menționată în două parabole: în Evanghelia după Sf. Luca 19, 11-17 și în Evanghelia după Sf. Matei 25, 14-30“ – a precizat doamna Imogen Tietze. Ea a subliniat totodată că o parabolă nu este o alegorie. „O parabolă întotdeauna se concentrează pe un singur punct de comparație de care se deduce învățătura intenționată. În schimb în cazul alegoriei, fiecare personaj are o semnificație simbolică. Astfel, de exemplu, regele caracterizat în parabolă ca fiind un om aspru și dur nu poate fi identificat cu Dumnezeus sau cu Isus Cristos“ – a explicat doamna Imogen Tietze.

Din tabelul cronologic al acelei perioade, cursanții au putut afla, de exemplu, că:

În jurul anilor 1–2 d.Cr., Filip, fiul lui Irod cel Mare, care a guvernat ca tetrarh, a construit sau extins localitățile Iulias (Betsaida), orașul natal al apostolilor Petru, Andrei și Filip, respectiv Paneas sau Cezareea lui Filip, unde Sf. Apostol Petru l-a recunoscut pe Isus ca Mesia: „Tu eşti Cristos, Fiul Dumnezeului celui viu!“

Între anii 6–15 d.Cr. s-a născut Paul din Tars care un timp a fost ucenicul lui Gamaliel.

În jurul anului 17 d.Cr., Irod Antipa a întemeiat orașul Tiberiada.

Între anii 26–36 d.Cr., Pilat din Pont (Pontius Pilatus) a fost guvernator (procurator) roman al Iudeii.

În anul 27 d.Cr., Irod Antipa s-a căsătorit cu Irodiada, soția fratelui său vitreg Filip, deși el era deja căsătorit cu fiica regelui nabatenilor. Pentru acest fapt a fost criticat de către Sf. Ioan Botezătorul.

În jurul anului 35 d.Cr. a avut loc revolta samariteană de pe Muntele Garizim, iar la ordinul lui Pilat din Pont soldații romani au ucis mulți samariteni.

În anul 43 sau 44 d.Cr. Agripa I. a ordonat să fie ucis Iacob, fratele lui Ioan, și să fie arestat Petru, pentru că a vrut să facă pe placul cercurilor evreiești anticreștine (Fapte 12). Dezbinarea între creștini și evrei a început să se adâncească.

S-au accentuat și tensiunile între iudei și Roma, precum și dorința poporului evreu de independență națională și religioasă. Astfel, în anul 66 d.Cr. a izbucnit o revoltă iudaică în Alexandria, urmată de tulburări în Ierusalim și Cezareea. Conflictul a luat amploare și a culminat cu asediul Ierusalimului și distrugerea celui de-al Doilea Templu în anul 70 d.Cr. de către trupele lui Titus, fiul împăratului Vespasian.

În discuțiile în grupuri mici a fost tratat un text din prima scrisoare a Sf. Apostol Paul către Tesaloniceni. Aceasta este de fapt cel mai vechi document al Noului Testament și, implicit, cel mai vechi text creștin păstrat. A fost scris aproximativ în anul 52 d.Cr. în Corint (Fapte 17 – 18). Epistola este mai veche decât Evangheliile și scrisorile către Romani, Galateni sau Corinteni. Este prima mărturie scrisă despre credința în Învierea lui Cristos și viața comunității creștine timpurii.

Ultima întâlnire a cursului va avea loc în 18 aprilie a.c.

Biroul de Presă al Episcopiei de Timișoara