„Sr. Andreea va depune voturile perpetue, adică pe viață. Este un moment în care Biserica se reunește prin episcop, preoți, surorile superioare ale congregației, prin familia sa. Prin voturile pe viață, sora spune un DA definitiv lui Isus Cristos. În Congregația Surorilor Carității sunt patru voturi: ascultare, sărăcie, castitate și slujirea temporară a săracilor. Prin acestea, surorile îl slujesc pe Cristos prin cei săraci. Totodată, carisma Congregației se inspiră din Evanghelia după Matei, capitolul 25, unde se enumeră operele de milostenie“ – la cererea Biroului de Presă al Diecezei noastre, aceste gânduri au fost transmise de comunitatea din Timișoara a Surorilor Carității ale Sfintei Ioana Antida Thouret, gânduri legate de depunerea voturilor perpetue a sorei Andreea Amalia Andrieș, eveniment care a avut loc în cadrul unei Sf. Liturghii celebrate duminică, 29 septembrie a.c. în biserica Preasfintei Inimi a lui Isus din Timișoara III. Elisabetin. Celebrantul principal a Sf. Liturghii a fost Msgr. Dirschl Johann, vicar general. A concelebrat pr. Marin Matieș, decan, paroh de Caransebeș și P. István Barazsuly SDS, parohul acestei comunități. La Sf. Liturghie a fost prezent și E.S. Ioan Călin Bot, episcop al Eparhiei Greco-Catolice de Lugoj. Din partea Congregației Surorilor Carității au fost prezente sr. Anna Maria Senatore, sora provincială, însoțită de consilierele provinciale și de toate surorile prezente în România, în comunitățile din: Timișoara, Oravița, Râmnicu Vâlcea și București. Totodată au participat membrii familiei, rude, prieteni și credincioși. De înfrumusețarea muzicală a Sf. Liturghii s-a îngrijit corul ecumenic de tineret Harmonia Christi condus de prof. Iustin Călin.
Evanghelia acestei duminici a fost proclamată de P. István Barazsuly SDS.
Celebrarea depunerii voturilor perpetue a început cu prezentarea candidatei. „Prin harul lui Dumnezeu am descoperit în Comunitatea Surorilor Carității bucuriile unei vieți cu totul dăruită lui Dumnezeu și săracilor. Astăzi, pentru a răspunde iubirii lui Isus Cristos și pentru a urma exemplul său cer să pot depune voturile pe viață în familia Surorilor Carității spre lauda lui Dumnezeu și spre mângâierea săracilor.“ – a rostit în cadrul celebrării sr. Andreea.
În omilia sa pr. Marin Matieș s-a adresat în primul rând sorei Andreea: „Mulțumim lui Dumnezeu pentru darul vocației. Este un har, o chemare la care omul poate să răspundă. Legământul tău astăzi, soră Andreea este un mare semn în această lume, căci viața consacrată, călugării și călugărițele arată lumii că există un parfum al lui Dumnezeu pe acest pământ.“
După exprimarea în public a intențiilor prin care dorește să Îl slujească pe Isus Cristos în persoana celor săraci, în timpul Litaniei Tuturor Sfinților, sora Andreea s-a prosternat la pământ, ca semn al umilinței și dăruirii totale lui Dumnezeu.
În cuvintele rostite la sfârșitul Sf. Liturghii, E.S. Ioan Călin Bot, episcop de Lugoj a menționat: „Însoțim această lucrare a lui Dumnezeu emoționați. Nu este ceva, ce putem să înțelegem, ce s-a întâmplat astăzi, această consacrare. Ceea ce se întâmplă și se derulează în inima sorei Andreea este unic și este doar o taină între ea și Dumnezeu. Mulțumim, stimată familie Andrieș în numele Bisercii, fiindcă în numele episcopatului catolic din România mă găsesc la această celebrare, pentru acest prețios și unic dar: fiica voastră. Soră Andreea, continuă să fii curajoasă și să luminezi prin viața ta!“ Episcopul de Lugoj totodată a mulțumit Congregației Surorilor Carității ale Sf. Ioana Antida pentru toată misiunea pe care dânsele o desfășoară în lumea întreagă, dar și în țara noastră, și în mod special în Eparhia de Lugoj.
Sora Andreea a mulțumit tuturor celor care au participat și au făcut posibilă această sărbătoare, comunității preoților salvatorieni pentru sprijinul acordat, corului Harmonia Christi, comunității surorilor și nu în ultimul rând părinților și fratelui, care „astăzi au zis și ei DA“ împreună cu ea.
P. István Barazsuly i-a mulțumit sorei Andreea pentru slujirea în Parohia din Timișoara-Elisabetin: „Azi încă sărbătorim, dar de săptămâna viitoare începem orele de religie pentru copiii, deci și Sora Andreea își va începe activitatea.“
În încheiere Msgr. Johann Dirschl, vicar general, i-a transmis urări de bine sorei Andreea cu un citat din romanul Micul prinț, scris de Antoine de Saint-Exupéry: „Limpede nu vezi decât cu inima. Ochii nu pot să pătrundă-n miezul lucrurilor.“
Pe teritoriul Diecezei de Timișoara Surorile Carității ale Sfintei Ioana Antida Thouret slujesc la Oravița, la Centrul maternal „Casa Mama Virginia“ coordonat de părintele Ovidiu Cosmuța, parohul Bisericii Greco-Catolice din această localitate (și deci, depind în comunitatea din Oravița de Eparhia Greco-Catolică de Lugoj) și la Timișoara, la Colegiul „Vino și vezi“ din str. 1 Decembrie nr. 1, Timișoara III Elisabetin (aici depinzând de Episcopia Romano-Catolică de Timișoara).
Sf. Ioana-Antida Thouret, fondatoarea Congregației Surorilor Carității s-a născut într-o familie de țărani din satul francez Sancey-le-Long la 27 noiembrie 1765. La vârsta de 22 de ani, Jeanne a reușit să intre în Ordinul Fiicelor Carității ale Sfântului Vincent de Paul din Paris, dar apoi a izbucnit Revoluția Franceză și toate ordinele religioase au fost desființate. L-a urmat apoi pe abatele Receveur în exil la Freiburg, în Germania, și împreună cu el s-a dedicat îngrijirii bolnavilor și reabilitării tinerelor fete; a plecat apoi în Elveția și în cele din urmă a reușit să se întoarcă în Franța, la Besançon, unde a deschis o școală pentru fete sărace în 1797, fără să renunțe la îngrijirea bolnavilor. Alte tinere i s-au alăturat: acesta va fi primul nucleu al noii congregații, Fiicele Carității, care în 1819 au obținut aprobarea lui Pius al VII-lea, care le-a acordat scutirea de jurisdicția episcopală. Ioana Antida Thouret s-a dedicat educației creștine și civice a tinerilor și carității față de copiii abandonați, săraci și bolnavi – se poate citi pe pagina web a Dicasteriului pentru Cauzele Sfinților (https://www.causesanti.va).
Biroul de Presă al Episcopiei de Timișoara