Dacă vrei să vezi dragostea lui Dumnezeu,
stai lângă cruce.

Deși puternic argumentat cu date istorice, acest eseu nu pretinde a fi un astfel de document. Mai degrabă, este un memento al martorilor de piatră, spulberați de vânt, ai obiceiurilor noastre creștine din Grabaț.
Starea deplorabilă a bisericii și a cimitirului, precum și simbolurile creștine care au dispărut de atunci justifică abordarea acestui subiect.
O plimbare prin Grabaț a fost planificată în anul 2022, în vederea realizării unui material (folosind fotografii făcute la momentul respectiv) pentru revista anuală a locuitorilor emigrați din Grabaț, ediție care, din păcate, nu a fost tipărită niciodată. Cititorul urma să fie ghidat prin sat pornind de la crucea de la marginea drumului înspre est, spre Lenauheim, până la crucea de la marginea drumului către vest, spre Comloșu Mare.
În trecut indiferent în ce direcție s-a plecat din Grabatz sau de unde s-a sosit, toate drumurile duceau pe lângă crucile satului sau cele de hotar.
În anii 1950 și 1960, pe drumurile principale din satele noastre germane din Banat încă se mai aflau aceste cruci de pe marginea drumului, împodobite cu flori mai ales primăvara și în zilele de sărbătoare sau de rugăciune locală. În anii 1970 și 1980, aceste simboluri creștine au fost din ce în ce mai rar decorate cu flori și aproape că nu au mai existat – nu au mai fost permise de dictatură – procesiuni religioase în spațiile publice din Banat.
Odată cu declanșarea isteriei emigrării a început și dezinteresul față de crucile de hotar și de pe lângă drumuri și s-a instalat un declin lent. Peste Banat s-a așternut un văl invizibil, paralizant, conform devizei: „Facem doar strictul necesar, oricum vom pleca în curând în Germania“. În cele din urmă, aceasta a fost urmată de un abandon colectiv și de o uitare treptată.
Subiectul crucilor de lângă drum și de hotar pare, de asemenea, să fi fost uitat în „literatura de istorie locală“. Cercetările au scos la iveală faptul că au fost publicate surprinzător de puține date despre acestea. Profesorul de liceu Karl-Hans Gross dedică în Hatzfelder Heimatbuch o documentație detaliată și cuprinzătoare acestor cruci, în special crucii ridicate în memoria victimelor produse de holeră, cruce care între timp a dispărut.
Cele mai răspândite denumiri sunt: cruce de hotar, cruce de lângă drum, cruce de câmp(ie), dar aproape toate sunt crucifixuri, adică ele conțin o reprezentare a lui Cristos răstignit. Totuși, ca simbol general al credinței creștine, acestea sunt mai frecvente în zonele catolice.
Probabil cea mai faimoasă și mai fotografiată cruce de lângă drum se află în Lorena/ Lothringen, pe drumul spre Bühl, unde crucea a fost distrusă în timpul bătăliei de la Saarburg, la 20 august 1914, și totuși statuia Mântuitorului a rămas în picioare în mod miraculos până în prezent.
Tradiția acestor cruci a fost adusă în Banat de strămoșii noștri catolici din Lorena. Pentru comparație, crucea de pe marginea drumului din Weckersweiler în Lorena, patria originală a familiei Unterreiner din Grabaț, cu crucea de marmură din fața bisericii.

Foto: Alfred Ivanov, Cruce de hotar ridicată de Phillip Unterrreiner din Weckersheim

Cu toate acestea, clădirile și monumentele noastre sacre din Banat, cum ar fi crucile de la marginea drumului, sanctuarele de la marginea drumului și calvarele (Calea Sf. Cruci cu stațiunile ei), amintesc în mod inconfundabil de peisajul sacru din sudul Germaniei ori Austriei.
La scurt timp după ce s-au stabilit aici, strămoșii noștri au ridicat primele cruci și s-au angajat (adesea în scris) să le mențină în stare bună ei înșiși sau prin descendenții lor. Astăzi, doar două dintre cele șase cruci de lângă drum, care odinioară se aflau pe piedestaluri de cărămidă sau piatră, mai sunt în Grabaț; după 1989 una dintre crucile de pe Calvar/ Calea Sf. Cruci și cea din capela cimitirului au căzut, de asemenea, victime ale vandalismului.
Acolo unde era atârnată crucea misionară (în stânga, sub fereastră), se mai recunoaște doar amprenta traversei sale.
Crucea misionară cu redarea anilor în care au avut loc misiuni populare în comunitatea locală. Ea a avut un loc fix, fiind amplasată peretele de vest al bisericii din Grabaț, timp de aproape o sută de ani.
În centrul imaginii se află Crucea Răscumpărătorului donată de Mathias Bartl în 1938. Chiar și clopotul a fost furat de hoții de metale sau materiale neferoase (bronz).
Timp de mulți ani biserica din centrul satului este lăsată paragină! Doar crucea de marmură albă din fața bisericii a supraviețuit neatinsă până acum.
Însemnarea din 1830 în Historia Domus (Cronica parohială) a parohului Georg Sauer: „Hoc Anno lapidea ante Ecclesiam sumptibus Nicolai Kotschal procurata est; prout et alia Cruces lignus novitus erecta…”   („În acest an, piatra din fața bisericii a fost cumpărată pe cheltuiala lui Nikolaus Gottschall; și alte cruci din lemn au fost ridicate din nou.“ Traducere –W. Schneider)
Obiceiurile religioase ale strămoșilor noștri includeau, de asemenea, cinstirea crucilor de hotar și de lângă drum, respectiv de la marginea satului.
Anna Klein, născută Haag, (născută în 1935) mi-a relatat că în cele trei zile dinaintea Solemnității Sf. Trup și Sânge al lui Cristos aveau loc zile de rugăciune sau procesiuni de rugăciune la aceste cruci. Cu toate acestea, acestea nu erau procesiuni euharistice care să poarte Sfântul Sacrament. Monstranța era purtată prin sat doar în procesiunea Sf. Trup și Sânge al lui Cristos. Procesiunea mergea în pelerinaj la crucile de câmp în zilele de rugăciune, unde se rosteau rugăciuni pentru iertarea păcatelor, pentru vreme bună, pentru prosperitatea recoltei și pentru pace. Pelerinii au fost în principal așa-numitul „Betweiber“ din Grabaț și copii, care s-au rugat Calea Sf. Cruci în timpul Postului Mare, împreună cu preotul, în biserică sau Sf. Rozariu.

Colina cu Calea Sf. Cruci – Calvarul, imagine din mai 2023; Foto: Monika Schneider. În centrul imaginii se află Crucea Răscumpărătorului donată de Mathias Bartl în 1938. Chiar și clopotul a fost furat de hoții de metale sau materiale neferoase (bronz).

Pentru drumeți și călători, crucile ridicate la marginea satului însemnau deopotrivă: „Mergi cu Dumnezeu“ și „Aici intri într-un loc creștin“. Credincioșii se rugau sau își făceau cruce în fața lor dimineața, în drum spre munca la câmp, și seara, când se întorceau de la muncă. Când treceau pe lângă ei, își făceau semnul crucii și murmurau „Globt sei’s Chrischt!“ – Lăudat să fie Isus Cristos.
Stefan Jäger, pictorul și cronicarul în culori al Banatului, un bun observator, a lăsat o descriere exactă a crucilor de câmp. Crucile din satul nostru arătau asemănător cu crucea care apare în fundalul picturii.
Primele menționări scrise despre crucile de lemn ale zonei Grabaț, precum și ale fondatorilor și îngrijitorilor lor desemnați, se găsesc în Grabatzer Heimatbuch/ Monografia Grabațului, publicată în 1982 de Dr. Anton Peter Petri. Sunt menționate toate crucile aflate în Grabaț la acea dată, inclusiv cele șase cruci de lângă drum sau de hotar aflate lângă drumurile care duc spre comunitățile învecinate.
În recent descoperita „Istorie a parohiei romano-catolice Grabaț“ din 1894, părintele Horvath, în mod surprinzător, nu relatează despre ridicarea acestor prime cruci între 1826 și 1832, deși preotul paroh conștiincios Georg Sauer (György Szauer) notase acest lucru în Historia Domus. Cu siguranță, Horvath nu putea prelua tot ceea ce fusese consemnat cu 130 de ani înainte. Cu toate acestea, este surprinzător faptul că acest aspect al pietății populare a fost ignorat.
Din 1821 încep notările în Cronica parohiei romano-catolice Grabaț realizate de preotul-paroh Georg Sauer (1820-1833).
Preotul-paroh Sauer a notat în Historia Domus, pentru posteritate, donatorii și locul ridicării primelor cruci de hotar din Grabaț Historia Domus verewigt.
După aproximativ o sută de ani, chiar și lemnul consacrat și-a făcut probabil datoria și a căzut victimă intemperiilor.
Nu se știe dacă crucile de lemn din cimitirul vechi, donate de Josef Birkenheuer în 1801 și cea din 1829 de Josef Sedlak, au fost duse în cel nou atunci când cimitirul a fost abandonat definitiv în februarie 1872. Este posibil ca acestea să fi rămas ca o amintire a celor „lăsați în urmă“ aici până când ultimele rămășițe au fost transferate în 1909. Crucile de cimitir care se află încă în picioare astăzi au fost sfințite abia în anul următor, 1873.
În urmă cu aproximativ o sută de ani, crucile de lemn vechi și dărăpănate au fost înlocuite cu cruci de metal datorită altor donatori. Toate stau pe un piedestal de cărămidă sau piatră.
Emil Behr (născut în 1933) mi-a furnizat cu multă bunăvoință informații despre cele două cruci din Grabaț rămase pe marginea drumului și despre donatorii lor.
Despre crucea de pe drumul către Comloșu Mic, el a spus: „Es is in dr Jauche unergan.“ (S-a pierdut în mlaștină). Din păcate, nici acest martor nu mai știe cine a donat-o. Această cruce se afla în sudul localității Grabaț, nu departe de crucea spre Jimbolia, la intersecția drumului spre vest, spre Comloșu Mic. De fapt, ferma de stat a depozitat acolo gunoiul de grajd, creând o zonă mlăștinoasă, inaccesibilă, în care crucea grea și-a putut pierde ușor echilibrul și a căzut.
Crucea de la marginea drumului către Jimbolia a dispărut și ea. Cu toate acestea, la scurt timp după tulburările politice din România, din 1989, credincioșii români au ridicat o nouă cruce sudată din două țevi, în spiritul și moda vremii. Dar și aceasta nu a împodobit drumul care duce la Jimbolia decât pentru scurt timp, până când a ajuns la fier vechi.
Crucifixele din metal, lucrate artistic, se înălțau spre cer de pe un soclu din piatră sau cărămidă, tencuit și văruit cu var, înalt de aproape doi metri. Fondatorul/donatorul și anul erau sculptate pe soclu: „Ridicată de (…) în anul (…)“, respectiv doxologia (glorificarea lui Dumnezeu) „Spre slava lui Dumnezeu“ era sculptată în piatră.
Crucea de lângă drum care se mai păstrează încă în direcția localității Lenauheim se află pe un soclu din cărămizi arse de două ori sau din cărămizi glazurate, la fel ca și zidul cimitirului.
Crucea de pe marginea drumului donată de Nikolaus Neurohr, care a locuit la casa nr. 130, este o cruce înaltă, sau cruce a patimilor, cu un design extrem de artistic, care seamănă chiar cu o cruce cardinală prin decorațiunile sale. Ea se sprijină la bază, chiar deasupra soclului de cărămidă, pe nișa de expunere, o nișă în care putea fi așezat o monstranță în timpul procesiunilor euharistice solemne. Deasupra ei sunt reprezentate figuri biblice, care susțin un medalion pe care au fost înscrise numele fondatorului, Nikolaus Neurohr, și anul. Crucea înaltă continuă cu o reprezentare filigranată a lui Cristos răstignit și a traversei. Patru mâini în formă de rază, simbolizând evangheliștii, sunt plasate la înălțimea capului lui Cristos răstignit. Nikolaus Neurohr, donatorul crucii din direcția satului Comloș, a murit în deportarea din Bărăgan (începută în 1951). Crucile de fier donate de acesta par să fi fost produse în serie și ridicate și în alte sate.

O cruce „salvată“ păstrată în biserica din Lenauheim seamănă izbitor de mult cu crucile din Grabaț.

În vestul localității Grabaț existau, de asemenea, două cruci de hotar aflate în imediata apropiere una de cealaltă. Crucea dinspre Gottlob, care a dispărut și ea, se afla la marginea vestică a satului, la cotitura drumului care merge spre nord.
Singurele fotografii de care mai dispunem sunt datorate lui Alfred Ivanov.
Crucea, deja ruptă aici, a fost sprijinită de trunchi cu pioșenie și bune intenții. Cu toate acestea, ea nu este orientată în direcția inițială. Este partea din spate a soclului de piatră, pe care, din păcate, sigiliul firmei pietrarului nu mai poate fi descifrat. Se pare că a fost realizat de același meșter ca și crucea de hotar către Comloș, aflată la câțiva metri distanță.
Din păcate, donatorul și anul nu pot fi identificate din această perspectivă a frontului orientat spre nord. Crucea de metal ruginit poate că a căzut victimă negustorilor de metale, dar cum ar fi putut să dispară blocul greu de piatră așezat în beton?
A doua cruce de hotar care a supraviețuit, este, de asemenea, una specială. Este situată la marginea vestică a satului, pe drumul de țară spre Comloșu Mare.
Crucea de la marginea drumului spre Comloșu Mare, donată de Jakob Behr în 1928, măsoară aproximativ 3 metri de la bază până la vârful crucii. Soclul a fost sculptat în piatră de către un pietrar, o lucrare artistică solicitantă și cu siguranță costisitoare. Donatorul Jakob Behr a fost, de departe, cel mai generos donator pentru construirea monumentului eroilor, ridicat după Primul război mondial în Grabaț. Numele donatorului, Jakob Behr, și anul 1928 sunt gravate în adâncitura ovală sculptată. Deasupra este scris: Spre slava lui Dumnezeu.
Crucea din metal forjat cu măiestrie, de asemenea o cruce înaltă, iese din partea superioară a soclului. Baza sa este împodobită cu doi îngeri dispuși în jurul unui medalion în formă de inimă. Mântuitorul răstignit este orientat spre nord. Crucea în sine, care are aproximativ un metru înălțime, este deja înclinată cu aproximativ 15 grade spre sud-vest. Partea inferioară, orientată spre nord, este acoperită de mușchi după aproape o sută de ani. În fața crucii, în stânga și în dreapta sunt înfipți în pământ doi stâlpi de piatră, care erau conectați la o țeavă pentru a proteja crucea și a împiedica animalele să se frece de ea.
În copilărie și adolescență treceam adesea cu bicicleta, în drum spre bunicii mei din Comloșu Mare, pe lângă această cruce. Chiar și astăzi, îmi amintesc cu plăcere cum tatăl meu mă îndemna să îmi fac cruce și să spun:
Lăudat să fie Isus Cristos!

Text redacta de Walter Schneider