În curtea bisericii din Arad-Micalaca, sâmbătă, 11 iunie a.c. 14 tineri însoțiți de părinți și nași au așteptat cu nerăbdare și emoție începerea Sf. Liturghii în cadrul căreia urmau să primească Sf. Sacrament al Mirului. Cu ocazia acestei sărbători comunitatea a fost vizitată de Msgr. Johann Dirschl, vicar general, care, cu permisiunea Excelenței Sale Iosif Csaba Pál, episcop diecezan, le-a conferit candidaților sacramentul maturității creștine. Pr. Vicar General a fost întâmpinat de Pr. László Balogh, parohul locului. La Sf. Liturghie au concelebrat Pr. Árpád Király, arhidiacon, paroh de Arad-Șega, Pr. Miklós Erős, paroh de Zimandu Nou și Pr. Zoltán György, paroh de Iratoș.
În cadrul Sf. Liturghii Pr. László Balogh i-a prezentat pe candidați și a confirmat că tinerii s-au pregătit pentru primirea Sf. Mir, precum și prin Sfânta Spovadă.
În omilia sa Msgr. Johann Dirschl, vicar general a atras atenția candidaților la mirungere că prin acest sacrament sunt întăriți cu cele șapte daruri ale Duhului Sfânt și de acum încolo au datoria de a răspândi Cuvântul lui Dumnezeu și de a deveni adevărați martori ai lui Cristos. – „Astăzi îl sărbătorim pe Duhul Sfânt, pe care îl amintim și atunci, când facem semnul Crucii. Cu toții vrem să ne rugăm pentru acești tineri, ca Dumnezeu să-i înzestreze cu harurile sale“ – a spus Pr. Vicar General.
După reînnoirea făgăduințelor de la Botez, tinerii însoțiți de nașii lor s-au prezentat în fața Vicarului General pentru momentul esențial al ungerii pe frunte cu Sfânta Crismă, însoţită de cuvintele: „Primeşte pecetea darului Duhului Sfânt.“
Atât la începutul, cât și la sfârșitul Sf. Liturghii tinerii i-au adresat Msgr. Johann Dirschl, vicar general cuvinte de mulțumire pentru conferirea Sf. Mir. La rândul său Vicarul General i-a mulțumit parohului acestei comunități care i-a pregătit pe tineri, dar și părinților, nașilor și tuturor celor care i-au însoțit pe candidați pentru primirea Sfântului Mir.
Biroul de presă al Episcopiei de Timișoara