În Casa Adam Müller-Guttenbrunn, sediul Forumului Democrat al Germanilor din Timișoara, în cadrul și organizat de „Volksuniversität Temeswar“/ „Volkshochschule“ – Universitatea Populară a avut loc luni, 4 mai a.c. de la ora 15.00 o prelegere despre viața și slujirea în fruntea Diecezei de Timișoara a episcopului dr. h.c. Augustin Pacha. Referent a fost dr. Claudiu Călin, arhivist diecezan.
În cadrul conferinței cei prezenți au aflat despre părinții și familia episcopului Pacha, care a mai avut încă un frate preot, Pr. Stefan Pacha, perioada studiilor și primii ani de slujire, ca și actuar, iar mai încolo secretar în cadrul Ordinariatului Episcopal, în timpul păstorilor Alexandru Dessewffy de Csernek et Tarkeő, János Csernoch și Gyula Glattfelder de Mór, consacrarea întru episcop al Diecezei de Timișoara, slujirea pastorală, grija pentru educația tineretului, sprijinul activităților culturale, iar la final arestarea și condamnarea de regimul comunist din România în cadrul represiunii împotriva Bisericii Catolice într-un proces spectacol a episcopului pe atunci de 80 de ani.

„Procesul lotului Pacha constituie una dintre cele mai mari înscenări judiciare din istoria postbelică a României. Perfid instrumentat politic şi ideologic de către Securitate, el a constituit un exemplu perfect de manipulare şi construire diabolică a unui „caz” ce era menit să statueze un exemplu pentru cei care de-atunci înainte ar fi îndrăznit fie şi doar să cocheteze cu occidentul. Pe de altă parte prin acest proces se dorea pe de o parte să se arate cât de coruptă fusese clasa politică de dinainte de 23 august 1944, iar pe de altă parte se dorea denigrarea şi discreditarea Bisericii Catolice în ochii populaţiei, şi de ce nu, a propriilor credincioşi. Această Biserică era văzută de comunişti ca fiind unul dintre cei mai mari duşmani ai „regimului de democraţie populară”, atât prin influenţa ei politică, dar mai ales prin structura ei supranaţională, prin probitatea morală şi prin fidelitatea clerului şi a credincioşilor. Episcopul Pacha a fost una din victimele acestei înscenări, lui rezervându-se, în ciuda vârstei foarte înaintate, locul de frunte în cadrul „lotului” care îi va lua înclusiv numele.“– a menționat în cadrul prelegerii dr. Claudiu Călin.
La sfârșitul întâlnirii, doamna profesoară Luise Finta, coordonatoarea Volksuni a adus la cunoștința participanților programele următoare: duminică, 10 mai 2026, membrii Volksuni vor efectua un pelerinaj la Maria Radna, iar ulterior îl vor vizita pe canonicul emerit Andreas Reinholz, iar luni, 11 mai, la ora 15.00 cei interesați vor putea vizita în Domul Sf. Gheorghe, Catedrala romano-catolică din Timișoara expoziția „Millennium Csanadiense 1030–2030“. Ghidajul va fi oferit de dr. Claudiu Călin, arhivist diecezan.
Volksuni, adică Universitatea Populară de limba germană a fost creată de profesorul Erich Pfaff în anul 1968, în cadrul căreia au fost susținute conferințe lunare, apoi bilunare, iar din 1972 săptămânale, cu o tematică foarte variată: literatură, muzică, arhitectură, geografie, istorie locală, științe ale naturii și multe alte domenii. Începând din 1971, când prof. Erich Pfaff a fost numit director, Liceul Nikolaus Lenau a devenit sediul secției germane a Universității Populare. Datorită interesului ridicat, începând din 1973 conferințele au fost reluate de două ori pe săptămână, iar din 1974, temporar, chiar de patru ori pe săptămână. Erich Pfaff nu a fost doar fondatorul și organizatorul instituției, ci și principalul conferențiar, ajungând astfel la câteva mii de prelegeri. Unele conferințe au fost frecventate de aproape 600 de participanți. (sursa: Raluca Nelepcu, Învățământul german din Banat între 1918 și sfârșitul anilor 1960. Studiu de caz: Liceul Teoretic „Nikolaus Lenau“ din Timișoara, 2024)
Despre activitatea prezentă, prof. Luise Finta a declarat: „Volksuni funcționează acum în cadrul Forumului Democratic al Germanilor din Timișoara. Membrii participanți se întâlnesc în fiecare luni, de la ora 15.00. Temele abordate sunt la fel de bogate, ca și în trecut: literatură, muzică, arhitectură, geografie, istorie etc. Pe lângă aceste conferințe avem în program excursii, cercuri de hobby, gimnastică, un grup de dansuri populare și cor. Avem și o bibliotecă, aflată în grija doamnei Dagmar Șiclovan. Toate aceste activități se desfășoară aici, în Casa Adam Müller-Guttenbrunn. Cu grupul de dans popular și cu corul ne deplasăm și în alte localități, unde suntem invitați. De exemplu, avem o legătură prietenească cu cei de la Forumul German din Oradea, dar și din Reșița, cu domnul Erwin Josef Țigla. Am avut legături, de asemenea, cu Forumul Germanilor din Satu Mare, Vișeul de Sus, Suceava sau cu grupuri din Ungaria. Programele de gimnastică și repetițiile grupului de dans sunt coordonate de doamna Mihaela Faur. Dirijorul corului este domnul Arthur Funk. Suntem un grup de seniori, cărora le place să participe la diferite programe împreună. Toate lucrăm voluntar, dar când văd, cum le strălucesc ochii participanților, asta mă încurajează să organizez în continuare programe.“
Biroul de Presă al Episcopiei de Timișoara









