În timpul Postului Mare în biserica „Millennium” din Timişoara-Fabric în fiecare miercuri şi vineri începând cu ora 16.00 se celebrează devoţiunea „Calea Sfintei Cruci” cu predică în limbile română respectiv maghiară. Din aceste meditații am ales câteva gânduri.
„În fața lui Cristos cel răstignit venim și noi cu rănile noastre, și numai noi știm, ce fel de răni purtăm. Suntem răniți de păcate, de suferință, de singurătatea noastră, răniți de alți oameni. Cristos cel răstignit ne spune ca să acceptăm rănile noastre. Trăim într-o lume în care omul vrea să dovedească mereu că este puternic, că nu are nicio problemă. În fața lui Isus putem să ne recunoaștem slăbiciunile, încercările și problemele noastre, rănile noastre, putem să fim sinceri. Cristos cel rănit și răstignit ne mai învață că suferința poate fi transformată în iubire. Acea suferință, acea rană umană care este transformată în iubire, primește sens. Cristos prin crucea sa ne arată cel mai evident că Dumnezeu ne iubește. Papa Francisc ne spune, că milostivirea lui Dumnezeu este ca un medicament pe rănile noastre. Milostivirea, iubirea lui Dumnezeu vindecă rănile sufletului.” (Miercuri, 28 februarie, meditația rostită de Pr. Zsolt Szilvágyi, vicar pastoral).