Una dintre misiunile culturale și spirituale însușite de către Forumul Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin şi de către Asociația Germană de Cultură şi Educație a Adulților Reșița este cea de a reaminti iubitorilor de cultură şi spiritualitate personalitățile care s-au născut sau au trăit pe meleagurile Banatului Montan, numele lor fiind trecute în cartea de aur a acestui spațiu de interferențe culturale.
De data aceasta să ne aducem aminte de o personalitate aproape uitată în Banatul Montan, dar care s-a născut la Reșița și trecut în eternitate la Timișoara, în urmă cu 35 de ani. Câteva date biografice despre cel comemorat.
Msgr. Ferdinand Hauptmann, căci despre el este vorba, s-a născut la Reșița, la 20 iunie 1913. A urmat gimnaziul real la Timișoara între anii 1923 și 1931, iar după aceea, în aceeași localitate, între anii 1931 – 1936, studiile teologice. La 29 martie 1936 a fost sfințit preot în Biserica parohială romano-catolică „Maria Zăpezii” din Reșița.
Episcopul Augustin Pacha a hotărât în anul 1954, după eliberarea sa din închisorile comuniste, să desemneze un nou rând de ordinarii substituti (cap al diecezei în condiții canonice speciale, pe timp de prigoană), în cazul în care avea să fie împiedicat să își exercite funcțiile episcopale. Episcopul Pacha, pe atunci deja grav bolnav, pe moarte, i-a desemnat pe preoții Konrad Kernweisz, spiritualul în clandestinitate al Ordinului Surorilor de Notre Dame, desființat abuziv, precum și pe Ferdinand Hauptmann de la Parohia „Cetate” din Timișoara.
După ce Ordinarius substitutus pr. Joseph Pless a fost arestat în anul 1951, Ferdinand Hauptmann a devenit paroh la Parohia „Cetate” din Timișoara. Aici a rămas până la moartea sa. În anul 1972 a primit de la Sfântul Scaun, la cererea Msgr. Konrad Kernweisz, titlul de capelan papal onorific, respectiv de monsignore. După moartea predecesorului său ordinarius substitutus Msge. Konrad Kernweisz, a preluat la 23 octombrie 1981 cârma diecezei. La 6 august 1983 s-a retras din motive de sănătate și bătrânețe.
Msgr. Ferdinand Hauptmann a încetat din viață la 14 august 1989 în Timișoara. Dintre preoții născuți la Reșița, el a ajuns în contextual acelei epoci pe cea mai înaltă treaptă ierarhică în cadrul Diecezei de Timișoara.
Anul acesta, Asociația Germană de Cultură şi Educație a Adulților Reșița marchează împlinirea a 35 de ani de la trecerea sa în eternitate printr-un plic filatelic ocazional şi o ștampilă adecvată. Întreaga corespondență care pleacă în data de 14 august de la Oficiul Poștal Reșița 1 este obliterată cu aceasta. Totodată, la Biblioteca Germană „Alexander Tietz” din municipiul de pe Bârzava este deschisă o miniexpoziție documentară care ne aduce aminte de mons. Ferdinand Hauptmann.
La Biserica Romano-Catolică „Maria Zăpezii” din Reșița, vineri, 16 august, începând cu ora 19.00, părintele arhidiacon Veniamin Pălie a celebrat o Sfântă Liturghie în amintirea sa.
Erwin Josef Țigla