„Sărbătoarea Zilei Vieții Consacrate, care va fi celebrată pentru prima dată în data de 2 februarie, dorește să ajute întreaga Biserică să prețuiască tot mai mult mărturia celor care au ales să‑l urmeze pe Cristos prin asumarea sfaturilor Evangheliei. Totodată, ea dorește să ofere persoanelor consacrate prilejul de a‑și reînnoi hotărârile și de a‑și înviora dăruirea față de Domnul” – a scris Sf. Papă Ioan Paul al II‑lea în mesajul adresat persoanelor consacrate în data de 6 ianuarie 1997, cu prilejul primei Zile Mondiale a Vieții Consacrate, instituită pentru data de 2 februarie, sărbătoarea „Întâmpinarea Domnului”. Sf. Papă Ioan Paul al II‑lea enumeră și trei motive care stau la baza stabilirii acestei zile: „Scopul unei asemenea zile este triplu: în primul rând, ea răspunde nevoii lăuntrice de a‑l lăuda pe Domnul într‑un mod mai solemn și de a‑i mulțumi pentru marele dar al vieții consacrate, care îmbogățește și înseninează comunitatea creștină prin varietatea carismelor sale. (…) În al doilea rând, această zi își propune să promoveze cunoașterea și prețuirea vieții consacrate în întregul Popor al lui Dumnezeu. (…) Al treilea motiv îi privește în mod direct pe membrii vieții consacrate. Ei sunt invitați să celebreze împreună, în mod solemn, minunile pe care Domnul le‑a săvârșit în ele, să descopere, printr‑o credință mai luminată, razele frumuseții divine pe care Duhul le răspândește în modul lor de viață și să dobândească o conștiință mai vie a misiunii lor de neînlocuit în Biserică și în lume.”
Conform tradiției, în Dieceza de Timișoara Ziua Mondială a Vieții Consacrate se sărbătorește printr‑o zi spirituală și o întâlnire a clerului și a persoanelor consacrate, care are loc în sâmbăta cea mai apropiată de această dată – în acest an, în 31 ianuarie. Gazda întâlnirii a fost Liceul Teologic Romano‑Catolic Gerhardinum.
Programul a început la ora 10.00 cu o Sf. Liturghie pontificală celebrată de E.S. Iosif Csaba Pál, episcop diecezan, în biserica Ordinului Piarist din Timișoara, în prezența preoților, călugărilor și călugărițelor sosiți din aproape toate parohiile și comunitățile Diecezei. A concelebrat E.S. László Varga, episcop diecezan de Kaposvár, Ungaria. Cadrul muzical al Sf. Liturghii a fost asigurat de domnul Róbert Bajkai‑Fábián, organistul Domului Sf. Gheorghe.
În omilia sa, E.S. László Varga a afirmat: „Am auzit în lectura de astăzi cuvintele Sf. Paul din Scrisoarea către Filipeni: «Bucuraţi‑vă mereu în Domnul!» Sf. Apostol Paul a scris despre unul dintre cele mai importante lucruri: bucuria. Oare putem recunoaște în viața și comportamentul preoților și persoanelor consacrate această bucurie? Se spune că suntem propovăduitorii Vestei Bune. Oare se poate propovădui Vestea Bună fără bucurie? Sfântul Francisc din Assisi le spunea celor care îl urmau că nu au nevoie de nimic altceva decât de bucurie, pentru că aceasta adeverește că îi aparțin lui Cristos. Care este izvorul bucuriei noastre? Deoarece lumea are o influență mai mare asupra creștinilor decât creștinii asupra lumii – iar nici noi, preoții, nu facem excepție – consumăm o mulțime de stimulente pentru a ne îmbunătăți starea de spirit. Însă Isus nu a indicat acestea ca izvor al bucuriei, și nici Sfântul Paul. Izvorul bucuriei noastre este existența noastră în Sfânta Treime.”
În cadrul Sf. Liturghii cei prezenți au rostit rugăciunea „Tatăl nostru” în toate cele șapte limbi vorbite de preoții și credincioșii romano‑catolici din Dieceza noastră: română, maghiară, germană, bulgară, cehă, slovacă, croată.
După Sf. Liturghie, preoții și persoanele consacrate s‑au strâns în Aula Magna a Liceului Gerhardinum, unde programul zilei a continuat cu prelegerea E.S. László Varga – o mărturie despre vocația sacerdotală, importanța rugăciunii zilnice, slujirea persoanelor vulnerabile (oameni fără adăpost, persoane cu dizabilități, bolnavi), trăirea Evangheliei în viața de zi cu zi.
„Dacă nu ne rugăm zilnic, va seca izvorul puterii noastre. Experiența tristă este că, de dragul diferitelor activități, se scurtează timpul dedicat rugăciunii. Rugăciunea este o legătură, o relație cu Tatăl Ceresc, și nu o îndatorire. La fel și Sf. Liturghie: trebuie să trăim ceea ce celebrăm. Părerea mea este că în viață trebuie să ne rugăm și să trăim ceea ce ne rugăm. De multe ori ne formăm o imagine despre Dumnezeu cum ne place nouă. Acela este un preot bun, care predică frumos, dar nu spune lucruri care deranjează. «Părinte, când veți deveni un paroh normal?» – m‑au întrebat credincioșii într‑una dintre comunitățile în care am slujit. «Dar cum este un preot normal?» – i‑am întrebat. «Preotul normal rostește omilii frumoase, folosind citate de la scriitori și poeți. Dar Dumneavoastră ne chinuiți întotdeauna cu acest Isus Cristos» – mi‑au răspuns. «Când veți începe să trăiți Evanghelia în viața de zi cu zi, vă promit că am să vorbesc mai puțin despre Isus» – i‑am răspuns. Oare cei care vin la biserică, credincioșii noștri, știu să vorbească despre Dumnezeu? Sau au uitat să dea mărturie despre El?” – a menționat E.S. László Varga, care a prezentat în continuare activitatea desfășurată în Casa Milostivirii Sf. Faustina, din Kaposvár, un spațiu dedicat rugăciunii și sprijinirii spirituale a persoanelor vulnerabile, rănite sufletește, precum și aspecte de la sinodul organizat în toamna anului 2025 pentru persoanele cu dizabilități, intitulat „Bucurie nemărginită”, pentru a crea, după cum a afirmat Episcopul, „o biserică accesibilă pentru aceste persoane”.
Întâlnirea s‑a încheiat cu anunțuri referitoare la mai multe evenimente organizate la nivel diecezan de Biroul pentru Pastorația Familiilor, Biroul pentru Pastorația Adulților, Centrul Diecezan de Tineret și Centrul Catehetic.
După rugăciunea finală, cei prezenți au fost invitați la o agapă în cantina Liceului Gerhardinum.

Biroul de Presă al Episcopiei de Timișoara