Deoarece situația epidemică, în continuare, nu permite organizarea unor evenimente cu număr mare de participanți, întrunirea preoților care slujesc în parohiile celor trei arhidiaconate ale Diecezei de Timișoara a avut loc online, în data de 13 aprilie 2021, începând cu ora 10.00, pe platforma aplicatiei ZOOM. Tema întâlnirii: Omiliile noastre în spiritul Evangelii Gaudium, a fost prezentată de Pr. Francisc Doboș din Arhiepiscopia de București.
În deschidere E.S. Iosif Csaba Pál, episcop diecezan de Timișoara i-a salutat cu mult drag pe preoții prezenți, dar și pe pr. Francisc pe care l-a prezentat tuturor ascultătorilor.
Pr. Doboș și-a început prelegerea cu o relatare din propria-i experiență, cum s-a pregătit el pentru preoție, respectiv cum s-a pregătit pentru a predica. Câte întrebări a avut la începutul drumului cu privire la ceea ce le va spune oamenilor.
Invitatul a vorbit despre cum e să vorbești în fața diferitelor grupuri, sau chiar altor confesiuni. Fiecare avem limbajul personal pe care-l folosim în predicare, acele tehnici trebuie să le folosim bine de tot. Totodată când predicăm, să nu ne înflăcărăm atât de tare încât să uităm de noi și să vorbim zeci de minute bune.
Vestirea Cuvântului lui Dumnezeu ne pune într-o situație în care să fim adunați, „…căci nu pot să ajung duminică la altar/ amvon nepregătit. Să-mi caut o oarecare recuzită prin care să vorbesc despre Cuvântul lui Dumnezeu.“ A fost un discurs foarte deschis, unde pr. Francisc Doboș a vorbit despre experiențele sale proprii. Chiar de aceasta a fost foarte captivant și toți preoții au ascultat cele spuse cu mare atenție. După prelegere, preoții din Arhidiaconatele de Timiș, de Mureș și al Banatului Montan au participa la ședință, în grupuri separate, unde au discutat despre cum predică fiecare personal și despre cum ar trebui să fie, de fapt, predica, conform celor auzite.
La final, după reuniunea în plen, întâlnirea s-a încheiat cu antifona Regina Coeli.
Pr. Csaba Váncsa