În Domul Sfântul Gheorghe, Catedrala romano-catolică din Timișoara se va deschide joi, 23 aprilie, la ora 11.00, o nouă etapă a seriei de expoziții intitulată MILLENNIUM CSANADIENSE MXXX–MMXXX. Această expoziție, care aduce un omagiu celor aproape o mie de ani de existență ai vechii Episcopii de Cenad, întemeiată în anul 1030, prezintă până în 2030, anul jubileului, în fiecare an câte o perioadă din istoria vechii episcopii, precum și din trecutul și prezentul celor trei dieceze formate pe teritoriul ei după Tratatul de pace din 1920: Timișoara, Szeged-Csanád și Zrenjanin. Expoziția este organizată în comun de cele trei dieceze-surori. Despre pregătirile și conținutul expoziției am stat de vorbă cu E.S, Martin Roos, episcop emerit de Timișoara, coordonatorul grupului de lucru însărcinat cu realizarea expoziției jubiliare.

– Părinte Episcop, expoziția de anul trecut a prezentat vizitatorilor perioada cuprinsă între întemeierea Episcopiei de Cenad, în anul 1030, până în 1552, începutul dominației otomane. Expoziția din acest an reprezintă continuarea cronologică a celei precedente?
– Da. Expoziția din acest an cuprinde acele decenii – mai exact cei 164 de ani – care s-au scurs de la căderea Timișoarei în 1552 și trecerea întregului teritoriu al diecezei sub stăpânire otomană, până la eliberarea din 1716, respectiv până la încheierea Păcii de la Požarevac/Passarowitz, la 21 iulie 1718.

– Care instituții au pus la dispoziție materialul expoziției?
– Dorim să ne exprimăm și pe această cale sincera noastră recunoștință tuturor persoanelor și instituțiilor care au contribuit la realizarea expoziției: Arhiva Apostolică Vaticană, Bayerische Staatsbibliothek / Biblioteca de Stat Bavareză din München, Arhiva Mănăstirii și Parohiei din Maria Radna, Mănăstirea Franciscană din Szeged Alsóváros, Muzeul Național al Banatului din Timișoara, precum și biblioteca, arhiva și colecțiile Episcopiei Romano Catolice de Timișoara.

– Ce materiale pot fi văzute în cadrul expoziției?
– Anii dominației otomane în Episcopia de Cenad au fost deosebit de dinamici. O parte dintre credincioșii catolici și dintre preoți au părăsit dieceza, însă mulți au și rămas. Realitatea și evenimentele acelor decenii au fost cercetate de istorici încă din secolul al XIX lea până în prezent, fiind publicate numeroase cărți și studii. De pildă, în acea perioadă teritoriul Episcopiei de Cenad a fost vizitat în repetate rânduri de preoți și episcopi misionari, care au desfășurat aici activitate pastorală și au trimis în mod regulat rapoarte către Sfântul Scaun privind situația existentă. Toate aceste relatări se găsesc în Arhiva Sfântului Scaun. Prin urmare, nu a fost dificil să adunăm materialul. În comparație cu expoziția de anul trecut, anul acesta îi așteaptăm pe vizitatori cu un număr mai mare de panouri, în total 36. În ceea ce privește temele, am încercat să oferim o imagine cuprinzătoare asupra vieții religioase și a situației Bisericii locale din acea vreme. Primele panouri prezintă activitatea și călătoriile episcopilor misionari. Diecezele din sudul Ungariei, de la Pécs până la Cenad, ba chiar și dincolo de Timișoara – mai exact teritoriul cuprins între râurile Drava, Sava, Dunăre și Tisa, până la Carpații de Sud – se aflau atunci sub jurisdicția episcopului de Belgrad-Smederevo, deoarece episcopul diecezan de Cenad nu era lăsat de turci să intre pe teritoriul diecezei sale. Din relatările detaliate ale episcopilor misionari știm cu exactitate pe unde au umblat și ce au făcut: au administrat mirul, au celebrat Liturghii, au botezat, au predicat. La Timișoara a ajuns pentru prima dată în anul 1572, la douăzeci de ani după căderea cetății, Bonifatius Stivanić a Ragusa, episcop de Ston în Dalmația, franciscan, trimis de Papa Grigore al XIII-lea ca vizitator apostolic. Grija pastorală pentru credincioșii catolici rămași a fost asigurată la început de preoți diecezani, iar mai târziu de călugări, în special franciscani și iezuiți. Pe panouri se regăsește, de asemenea, lista pașalelor turcești, precum și prezentarea a trei istorici otomani născuți la Timișoara: ‘Alī, secretarul pașei Ca‘fer cel Bătrân, ʽOsman Ağa și Ibrahim Na‘imeddin, născut aici în jurul anului 1702. Ultimele panouri sunt dedicate eliberării Timișoarei și Diecezei, precum și Păcii de la Požarevac, când turcii au consemnat cu mare durere: „Ah, gitdi Tımıșvar elimizden!“ – adică „Vai, Timișoara este pierdută pentru noi!“

– Cu ce noutăți sau aspecte interesante se pot întâlni vizitatorii?
– De exemplu, am aflat acum pe ce căi ajungeau scrisorile misionarilor la Sfântul Scaun și cum soseau răspunsurile la Timișoara. Una dintre rute era pe uscat: Roma, Veneția, Viena, Budapesta, Arad, Timișoara. Cealaltă rută era maritimă: de la Roma la portul italian Ancona sau la Veneția, apoi la Dubrovnik, iar de acolo, prin Belgrad, la Timișoara. Din relatări reiese și faptul că misionarii – în special franciscanii – au călătorit și la Constantinopol pentru a obține permise de construire sau reparare a bisericilor, de colectare a taxelor și altele asemenea lucruri. Cum ajungeau ei acolo? Dintr-o scrisoare aflăm că intermediarul era medicul catolic al sultanului, un anumit Dr. Vincenzo Timoné, care îi ajuta la obținerea acestor autorizații. Desigur, se întâmpla ca, la întoarcere, să fie nevoie să plătească și autorităților otomane locale pentru ca aceste permise să fie recunoscute. Cu alte cuvinte, era nevoie de ciubuc. Acesta este un aspect nou, care caracterizează foarte bine situația de atunci. În acea perioadă s-au construit astfel biserici la Radna, Recaș și Bobda, însă în afara satului, deoarece pentru ceea ce se întâmpla în hotar autoritățile musulmane locale nu își asumau responsabilitatea. La Recaș, de exemplu, în aceeași dată a avut loc sfințirea bisericii, hirotonirea unui preot și primiția acestuia. Merită menționat și faptul că, în anul 1579, trei tineri au pornit pe jos din Episcopia de Cenad spre îndepărtata Lelesz, în sud estul Slovaciei de astăzi, la prepozitura unde locuia episcopul diecezan de atunci, Baltazar Melegh, pentru a fi hirotoniți. Știm aceasta din însemnările unui părinte iezuit din zonă. Este o mărturie grăitoare a dăruirii preoților din acea vreme, care au rămas alături de puținii credincioși. La Loreto, în Italia, exista de asemenea un colegiu unde studiau tineri veniți din Episcopia de Cenad. În același timp, deoarece numărul preoților era redus, aproape fiecare avea ajutoare laice, așa numiții licențiați. După formarea de bază primită de la paroh, aceștia erau examinați de episcopul diecezan, apoi mergeau în parohii și filiale, unde predicau botezau, asistau la căsătorii și predau în școlile catolice, menținând astfel viața religioasă în comunități. Practic, datorită muncii dedicate și pline de sacrificii a episcopilor misionari străini, precum și a preoților și laicilor locali, credința catolică a supraviețuit în acele vremuri tulburi. Tot din raportul unui episcop misionar aflăm și răspunsul la o întrebare asupra căreia istoricii au discutat mult: câte turnuri avea catedrala din Cenad? Episcopul Mato Benlić scrie astfel: „Catedrala episcopului de Cenad (vescovo Canadiensi!) a fost o biserică frumoasă (è stata bella chiesa) cu patru turnuri (campanile), însă în prezent este folosită parțial ca moschee și parțial ca magazie de cereale a fortăreței (granaro).“

– Părinte Episcop, când s-a început strângerea materialului pentru expoziția din acest an?
– Aceasta este, practic, o muncă continuă – aș putea spune chiar că a început cu decenii în urmă. Ori de câte ori, în timpul cercetărilor mele, dădeam întâmplător peste ceva interesant, îl notam și îl păstram evidențiat.

– După ce program poate fi vizitată expoziția?
– Deschiderea celei de a doua etape a expoziției MILLENNIUM CSANADIENSE MXXX–MMXXX va avea loc joi, 23 aprilie, la ora 11.00, în Domul Sfântul Gheorghe din Timișoara. Conform planurilor noastre, expoziția va putea fi vizitată aici, în Catedrală, până la sfârșitul lunii iulie, după care va fi transportată la Szeged.

– Vă mulțumim pentru timpul acordat.
Biroul de Presă al Episcopiei de Timișoara