În urmă cu douăzeci și cinci de ani, un tânăr diacon îngenunchea în mijlocul preoților adunați în Domul Sfântul Gheorghe, Catedrala romano-catolică din Timișoara, care, după impunerea mâinilor, îl primeau în rândul lor cu multă căldură pe noul lor confrate hirotonit preot în cadrul Sfintei Liturghii solemne. Un sfert de secol mai târziu, probabil că mulți dintre cei care au venit miercuri, 7 octombrie, în biserica parohială din Timișoara-Iosefin, pentru a-l felicita pe pr. Zsolt Szilvágyi, vicar episcopal pentru pastorație și paroh al comunității locale, își mai amintesc acele momente. La Sfânta Liturghie celebrată la ora 17.00, cu prilejul jubileului de 25 de ani de preoție, numit și jubileul de argint, nava bisericii s-a dovedit neîncăpătoare, astfel încât un grup de credincioși a urmărit celebrarea pe un ecran amplasat în curtea bisericii. Cadrul muzical al Sf. Liturghii a fost asigurat de grupul coral parohial „Laudate Dominum” și de corul de copii „Szeretethangok“.
„În urmă cu douăzeci și cinci de ani, în această zi, am celebrat prima mea Sfântă Liturghie. Când am pornit pe drumul preoției, am ales drept motto cuvintele Sfântului Apostol Paul: «Credincios este Dumnezeu». În cei douăzeci și cinci de ani care au trecut, am experimentat zi de zi acest adevăr. De aceea, în această Sfântă Liturghie doresc să-i mulțumesc în primul rând Lui” – a spus la începutul Sfintei Liturghii preotul jubilar, care i-a salutat apoi pe cei prezenți: Excelența Sa Iosif Csaba Pál, episcop diecezan de Timișoara, Excelența Sa Martin Roos, episcop emerit de Timișoara, care l-a hirotonit diacon și ulterior l-a primit în rândul colaboratorilor săi, precum și Excelența Sa József Tamás, episcop auxiliar emerit de Alba Iulia, care, în urmă cu 25 de ani, prin impunerea mâinilor și rugăciunea de consacrare, l-a hirotonit preot în Catedrala romano-catolică din Timișoara.
Părintele jubilar l-a salutat, de asemenea, pe pr. Lajos Kondé, vicar episcopal pentru pastorație al Diecezei de Szeged-Csanád, pe dr. Dirk Gärtner, regens al Seminarului din Fulda, delegația din Dieceza de Subotica, pe confrații preoți, diaconii, reprezentanții celorlalte confesiuni religioase, rudele, credincioșii veniți din localitatea sa natală, Zimandu Nou, invitații și membrii comunității parohiale. „Această Sfântă Liturghie ofer pentru dumneavoastră, pentru toți cei care m-ați însoțit în acești douăzeci și cinci de ani sau pe care am avut posibilitatea să îi însoțesc eu” – a spus pr. Zsolt Szilvágyi.
Evanghelia a fost proclamată de diaconul Péter Baum.
În omilia rostită în limba română, Excelența Sa Iosif Csaba Pál, episcop diecezan, și-a îndreptat cuvintele în primul rând către sărbătorit: „Dragă Zsolt, pentru tine preoția este o slujire pe care o împlinești cu multă bucurie. Întreaga viață a creștinului trebuie să fie slujire, altfel nu ne putem găsi adevărata fericire. Cel care a înțeles că sensul vieții este slujirea a înțeles esența creștinismului.”
Pornind de la motto-ul preotului jubilar, „Credincios este Dumnezeu”, Episcopul Diecezan a evidențiat trei motive principale de recunoștință: credința, preoția și slujirea. A subliniat că adevărata vocație preoțească izvorăște din comuniunea cu Cristos și se manifestă prin bucuria de a-i sluji pe ceilalți, în special pe cei bolnavi și pe cei aflați în nevoie. Un loc important în omilie l-a ocupat și comunitatea, pe care preotul este chemat să o construiască și în mijlocul căreia își trăiește propria vocație.
În limba germană, omilia a fost rostită de dr. Dirk Gärtner, regens al Seminarului din Fulda și fost coleg de studii al sărbătoritului. Pornind de la relatarea potolirii furtunii din Evanghelia după Marcu, acesta a subliniat că Dumnezeu nu îl abandonează pe om și nici Biserica Sa, chiar și în mijlocul dificultăților și schimbărilor. O semnificație aparte i-a atribuit căpătâiului pe care dormea Isus în barcă, devenit simbol al încrederii și al liniștii sufletești care izvorăște din abandonarea în mâinile lui Dumnezeu. În acest spirit, i-a oferit sărbătoritului o pernă, îndemnându-l să își continue slujirea preoțească având încredere în fidelitatea lui Dumnezeu. „Nu avem de ce să ne temem, nici măcar de furtunile vremurilor noastre, nici în Biserică, nici în societate, pentru că Învățătorul este în mijlocul nostru și poruncește vântului. Învățătorul se ridică, iar perna rămâne liberă. El ne invită pe fiecare dintre noi să ne așezăm capul pe această pernă, pentru că trebuie să avem încredere în Domnul, care va continua să își conducă Biserica. El va continua să călăuzească și vocația ta, dragă Zsolt” – a spus dr. Dirk Gärtner.
În limba maghiară, omilia a fost rostită de pr. dr. László Bakó, paroh de Dorobanți, originar, la rândul său, din Zimandu Nou. Acesta și-a început cuvântul cu o amintire plăcută din copilărie: pe vremea când Zsolt Szilvágyi studia teologia la Fulda și Münster, ori de câte ori se întorcea acasă în vacanță, le aducea lui și surorii sale ciocolată cu lapte din Germania. „Desigur, îi mulțumim lui Dumnezeu pentru Sfintele Liturghii celebrate în acești 25 de ani, pentru sacramentele administrate, pentru numeroasele predici și pentru întreaga slujire desfășurată în această perioadă. Dar, dincolo de toate acestea, sărbătorim ceva și mai important: iubirea și ajutorul bunului Dumnezeu. Faptul că, în urmă cu 25 de ani, Dumnezeu a chemat un tânăr să devină preot, pentru a fi un instrument al iubirii Sale. Să fie prezent atunci când trebuie botezat un copil, când doi oameni își promit unul altuia viața, când cineva îi cere iertare lui Dumnezeu, când trebuie să se roage la căpătâiul unui bolnav sau când cineva trebuie condus pe ultimul drum. Dar și atunci când cineva are pur și simplu nevoie să fie ascultat. În cele din urmă, preotul nu se oferă pe sine, ci mijlocește ajutorul lui Dumnezeu. Uneori prin cuvinte, alteori prin sacramente, iar alteori doar prin simpla sa prezență. De aceea, Sfânta Liturghie de astăzi nu este doar despre cei 25 de ani de slujire ai părintelui Zsolt, ci și despre bunul Dumnezeu, care, prin el, a dorit să vină în ajutorul oamenilor” – a spus părintele paroh.
La sfârșitul Sfintei Liturghii, preotul jubilar a fost felicitat în limbile maghiară și română de Excelența Sa József Tamás, episcop auxiliar emerit, iar în limba germană de Excelența Sa Martin Roos, episcop emerit de Timișoara. Episcopul emerit József Tamás în cuvântul său, a amintit că sărbătoritul s-a numărat printre fiii săi spirituali încă din perioada seminarului, iar această legătură nu doar că s-a păstrat după hirotonirea sacerdotală, ci s-a și aprofundat. După cum a mărturisit, așa cum Sfânta Fecioară Maria L-a însoțit spiritual pe Fiul ei în împlinirea misiunii Sale, tot astfel l-a însoțit și el prin rugăciune pe sărbătorit de-a lungul anilor de slujire preoțească, rugându-se ca acesta să fie un preot fidel Bunului Păstor. A subliniat că, așa cum pentru părinți este o mare bucurie să vadă cum copiii lor cresc și se împlinesc în viață, tot astfel și pentru el este un motiv de bucurie și recunoștință faptul că unul dintre fiii săi spirituali își împlinește cu fidelitate vocația sacerdotală. Episcopul Roos a subliniat mai ales semnificația unui jubileu sacerdotal, care este, în esență, un prilej de mulțumire adusă lui Dumnezeu. Totodată, a arătat episcopul, și comunitatea din Iosefin îi poate fi recunoscătoare lui Dumnezeu pentru faptul că are doi preoți tineri care asigură foarte bine activitatea pastorală în toate cele trei limbi, adică în limbile în care credincioșii se roagă și simt: germană, maghiară și română.
Din partea comunității romano-catolice din Timișoara-Iosefin, unde părintele Zsolt slujește ca paroh de 16 ani, trei credincioși i-au adresat cuvinte de apreciere și recunoștință, oferindu-i și un frumos coș cu flori. Comunitatea din Zimandu Nou, localitatea în care a copilărit sărbătoritul, i-a transmis, alături de urările de bine, și asigurarea că se roagă zilnic pentru el.
După Sfânta Liturghie, cei prezenți au continuat sărbătoarea la parohie, într-o atmosferă caldă și familială.
Pr. Zsolt Szilvágyi, vicar episcopal pentru pastorație și paroh de Timișoara-Iosefin, s-a născut în anul 1977 la Arad și a copilărit în localitatea Zimandu Nou. A urmat studiile teologice la Alba Iulia, Fulda și Münster. La 6 octombrie 2001 a fost hirotonit preot în Domul Sfântul Gheorghe din Timișoara de către Excelența Sa József Tamás, pe atunci episcop auxiliar de Alba Iulia.
După hirotonire, a activat în cadrul Episcopiei Romano-Catolice de Timișoara ca secretar episcopal și responsabil diecezan pentru pastorația tineretului. Începând din anul 2004, a fost spiritual și profesor la Liceul Teologic Romano-Catolic Gerhardinum, a predat și la Liceul Teoretic Béla Bartók și a fost responsabil spiritual al grupului studenților maghiari creștini din Timișoara și al grupului de tineri de limba germană „Credo“.
Din anul 2010 este parohul comunității romano-catolice din Timișoara-Iosefin. În anul 2009 a fost numit canonic în cadrul Capitlului Catedral, iar în 2018 vicar episcopal pentru pastorație. Tot în anul 2018 i-a apărut volumul Alapkövek („Pietre de temelie”). În anul 2021 a fost decorat cu Crucea de Cavaler a Ordinului de Merit al Ungariei, pentru civili.
Ad multos annos!
Biroul de Presă al Episcopiei de Timișoara
Foto: www.facebook.com










