Maria Radna sărbătorește anul acesta un dublu jubileu: 500 de ani de la ridicarea primei bisericuțe pe dealul viilor, pe locul bisericii actuale, dar și 200 de ani de la consacrarea bazilicii, de către arhiepiscopul de Esztergom, Alexander Rudnay. Deși condițiile epidemice nu permit mari serbări, totuși momentul nu poate rămâne nemarcat.
Întâmplările vremurilor de demult sunt păstrate în cronici; despre evenimentele trecutului apropiat și al prezentului relatează în cel mai autentic mod martorii oculari. În cele ce urmează vorbesc ei: slujitori ai lui Dumnezeu, păstori ai Bisericii, oameni în vârstă fideli credinței lor, tineri care cresc în credință, păstrătorii tradițiilor și sărbătorilor noastre, precum și pelerini ai sanctuarului marian multisecular, Maria Radna. Oameni ale căror vieți cunosc clipe și experiențe deosebite, legate de această biserică a Sf. Fecioare Maria.

Pr. János Kapor, originar din Ciacova, începând cu 1 septembrie 2020 este paroh al Parohiilor Romano-Catolice din Chișineu Criș și Satu Nou. Prima parohie unde a slujit ca și capelan după hirotoirea întru preot a fost cea din Timișoara IV Iosefin. Între anii 1998-2000 a fost director al Liceului Romano-Catolic Gerhardinum și responsabil diecezan pentru pastorația tineretului, între 2000-2008 paroh al Parohiei Romano-Catolice din Mailat, iar începând cu luna septembrie a anului 2008 paroh al Parohiei Romano-Catolice din Timișoara II Fabric.

– Pr. Paroh, care sunt primele Dumneavoastră amintiri legate de acest loc sfânt? Cu cine ați mers pentru prima oară la Radna?
– La primul pelerinaj am participat încă în copilărie. Eram în clasa a cincea sau a șasea, când parohul comunității noastre, Pr. György Kóbor a suferit un accident mai ușor cu motocicleta, și-a rupt piciorul și m-a rugat pe mine să conduc devoțiunea mariană din luna mai în biserică. Aceasta a fost prima dată când m-am apropiat mai mult de Maica Domnului și am început să o cinstesc mai tare. Pentru credincioșii din Ciacova Pr. Kóbor organiza anual pelerinajul la Radna. În acele vremuri, în anii dictaturii comuniste, acest lucru nu a fost deloc ușor, fiindcă a fost nevoie mai multe autocare. Deoarece oficial nu a fost posibilă solicitarea vehiculelor pentru pelerinaj, în cerere întotdeauna figura o excursie la monumentul eroilor căzuți în 1944 de la Păuliș. Este adevărat că până la urmă noi ne-am oprit mereu la Maria Radna. În acea vreme cei din Ciacova au mers în pelerinaj la Radna în luna iulie, de ziua Sf. Ana. În acele timpuri fiecare comunitate avea propria zi de pelerinaj. Mai târziu, când preotul nostru paroh a preluat și pastorația comunității din Conacul Iosif, a organizat pelerinaje și pentru credincioșii de acolo. Noi mergeam întotdeauna cu autocarul. Ca tânăr student la Teologie, odată am încercat să fac drumul până la Radna pe jos, dar nu am socotit faptul, că este imposibil să parcurg 90 de kilometri într-o singură zi. Am parcurs cam două treimi din drum, dar în final Bunul Dumnezeu s-a îngrijit ca să ajung la Radna sănătos și în siguranță.

– Cu ce sentimente ați revenit la această biserică ca și student la teologie?
– În dieceza noastră a fost o tradiție mai veche ca în sărbătorile mari, cum ar fi sărbătoarea Ridicării Fericitei Fecioare Maria cu Trupul şi cu Sufletul la Cer, în luna august, sau Nașterea Sf. Fecioare Maria, în luna septembrie, când la Radna sosesc foarte mulți pelerini, studenții teologi să îl ajute pe părintele franciscan de acolo. De obicei ajutam la servit sau la curățenie. Astfel, ni s-a oferit posibilitatea de a petrece mai multe zile în Sanctuarul Marian. În anii studenției, în cazul meu mai ales între 1983-1988, cu ocazia acestor sărbători, împreună cu mulți colegi de-ai mei din dieceza noastră ne-am implicat în activitatea de acolo. Ne întâlneam regulat cu Pr. Adalbert Jäger, actualul paroh din Timișoara VI Fratelia, Pr. László Wonerth, actualul paroh din Lugoj sau cu Excelența Sa László Böcskei, actualul episcop diecezan din Oradea. Cu toții am dormit în oratoriul de deasupra sacristiei. În acea perioadă P. Ernő (Ferenc Harnisch) era guardianul conventului. Aceste ocazii s-au dovedit a fi o legătură puternică, iar pe măsură ce am progresat în timp, relația mea cu Sanctuarul, cu Maica Domnului dar și cu părintele franciscan a devenit din ce în ce mai strânsă. Ca diacon, înainte de o astfel de sărbătoare, am avut parte de privilegiul de a curăța razele de argint care împodobeau rama Icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului. A fost o experiență extraordinară faptul că m-am putut apropia atât de mult de Icoană. Dar o experiență și mai marcantă a fost Sf. Liturghie solemnă din acel an, de 8 septembrie, când în calitate de diacon eu am rostit omilia în fața pelerinilor, care au umplut biserica. Îmi amintesc, de asemenea, pelerinajele credincioșilor din Giarmata. Nici nu aș putea uita așa ceva: două sute-trei sute de credincioși, însoțiți de o fanfară alcătuită din treizeci-patruzeci de membri se îndreptau spre biserică. Soseau la Radna deja în seara zilei de 14 august, pentru a participa a doua zi la Sf. Liturghie.
În acea perioadă, noi, seminariștii, îl aveam ca exemplu și „idol“ pe Sf. Părinte Papa Ioan Paul al II-lea, între timp canonizat. Deși la vremea respectivă la noi au ajuns puține informații despre el, totuși am „ciugulit“ unele știri. Acestea m-au determinat, ca înainte de hirotonirea mea întru preot, să aleg ca motto pentru slujirea mea celebrul său motto pontifical: Totus tuus. În acest sens aș dori, de asemenea, să citez două gânduri. Sf. Bernard de Clairvaux scria: „Cu cât o cinstiți mai mult pe Fecioara Maria, cu atât va fi mai mare gloria Sfântului ei Fiu.“ Sf. papă Ioan Paul al II-lea scrie astfel: „Când vocația mea preoțească a început să se contureze, într-un fel s-a schimbat și părerea mea despre cinstirea Sf. Fecioare Maria. Până atunci eram convins că Maria ne conduce la Cristos, însă atunci am început să îmi dau seama că și Cristos ne conduce la Mama Sa.“ Astfel devine mai accentuat mesajul motto-ului Totus tuus.
Ca și capelan am început activitatea în parohia Timișoara IV Iosefin, unde locuia pe atunci și arhiepiscopul emerit Adalbert Boros. Întâlnirea cu Preasfințitul a fost decisivă pentru mine și, în afară de faptul că am învățat foarte multe de la dânsul, am observat, de asemenea, că nu a trecut nicio zi fără să se roage Sf. Rozariu. Împreună cu dânsul mergeam de mai multe ori pe an și la Radna.
Revenind la pelerinajele de la Maria Radna, nu sunt singurul care mărturisește, că datorită acestor ocazii nu numai relația cu Maica Domnului a devenit mai puternică, ci și slujirea noastră a căpătat un sens mai profund. Maica Domnului ne spune tuturor la fel: faceți ce vă spune Fiul meu. Acesta este motivul pentru care ani, chiar zeci de ani de-a rândul am vizitat acest loc de pelerinaj, unde o pot aprofunda mai mult vocația care mi-a fost dată.

– Părinte Paroh, Dvs. aveți și un legământ de iubire cu Maica Domnului…
– Da. Cu Mişcarea Apostolică Schönstatt am intrat în legătură atunci când primele surori au sosit la Timișoara. Episcopul Sebastian Kräuter m-a sunat, că surorile Mariane de Schönstatt caută o persoană de contact din dieceza noastră, care poate să le ajute în organizarea unor evenimente. Deoarece Părintele Episcop știa că eu o cinstesc în mod deosebit pe Sf. Fecioară Maria, s-a gândit că voi fi potrivit pentru această îndatorire. O caracteristică determinantă a spiritualității comunităților, preoților și laicilor, bărbaților, femeilor, familiilor și tinerilor care fac parte din mișcarea eclezială Schönstatt este cinstirea Maicii Domnului. Acest lucru este marcat prin legământul de iubire cu Sf. Fecioară Maria care semnifică un angajament profund, precum și motto-ul mișcării: Nimic fără Tine, nimic fără noi. Legământul de iubire cu Fecioara Maria a fost important pentru mine, deoarece a aprofundat și mai tare începuturile. Prin legământul de iubire, am ocazia să spun în fiecare zi: întreaga mea ființă i-o dedic Maicii Domnului. Atunci când în Casa Caritasului din Lipova, timp de mai mulți ani, împreună cu surorile de Schönstatt am organizat tabere pentru fetele doritoare să se alăture acestei mișcări, sosite din mai multe dieceze ale țării, ne-am deplasat întotdeauna la Maria Radna pentru ca ele să depună legământul de iubire în acest Sanctuar Marian. Datorită acestor tabere avem astăzi surori Mariane de Schönstatt active în dieceza noastră: Sr. M. Böbe Tari, Sr. Erika-Mária Bukovics, Sr. Beáta Mária Horváth. Șapte fete tinere din Transilvania, din județul Satu Mare, județul Arad și din Banat s-au alăturat Institutului Secular a surorilor Mariane de Schönstatt.

– Ce înseamnă pentru Dvs. Maria Radna?
– Reîncărcare spirituală. Ori de câte ori mă aflu pe drum în acea zonă, întotdeauna mă opresc la bazilică, chiar dacă numai pentru scurt timp. Pentru mine, a petrece câteva minute în fața Icoanei Maicii Domnului înseamnă o sursă de putere. Poate că nu este o coincidență, că bisericile din parohiile la care am activat până acum, adică biserica din Timișoara IV Iosefin, Mailat, Timișoara II Fabric și acum la Satu Nou, se află sub ocrotirea Maicii Domnului, sfințirea lor având loc cu prilejul diferitelor sărbători mariane. Simt că Maica Domnului mă însoțește pe drumul vieții.
(Interviu realizat de Biroul de Presă al Diecezei Romano-Catolice de Timișoara)