Tinerii comunității parohiale din Pâncota ar fi trebuit să primească Sf. Sacrament al Mirului anul trecut, dar ziua bucuriei s-a transformat într-una de doliu: preotul-paroh al comunității a trecut la Casa Tatălui Ceresc în mod fulgerător. Astfel, mirungerea a fost amânată de către Excelența Sa Iosif Csaba Pál, episcop diecezan și de noul paroh pentru această vară, 19 august. Înainte de Sfânta Liturghie, Episcopul Diecezan s-a întâlnit cu cei 16 tineri, cu care au discutat despre practicarea și trăirea credinței.
La începutul Sf. Liturghii Păstorul Diecezei a fost salutat de Pr. Daniel Lunic, parohul locului, care a menționat: „În numele credincioșilor vă spun bun venit! Pentru candidații de mir din Pâncota, Galșa, Șiria și Lipova astăzi este ziua de Rusalii, ziua, când îl vor primi pe Duhul Sfânt în Sf. Sacrament al Mirului. Este o zi specială în viața lor, și cu siguranță nu se poate uita.” Păstorul Diecezei a fost salutat de doi membri ai comunității în limbile germană și maghiară. La Sf. Liturghie de la ora 10.30 au concelebrat Pr. Petar Stoianovici, paroh de Șilindia și Pr. Ion Cădărean, paroh de Lipova. Cadrul muzical al Sf. Liturghii a fost asigurat într-un mod demn de toată lauda, de corul bisericesc parohial.
În cuvântul său de salut Părintele Episcop a împărtășit câteva gânduri de la întâlnirea cu tinerii de dinaintea Sf. Liturghii: „Atunci când i-am întrebat ce consideră ei important în viața creștină, mi-au dat niște răspunsuri mature: a crede, a ne ruga, a participa la Sf. Liturghie, a merge la Sf. Împărtășanie, a-l iubi pe aproapele. Prin aceste răspunsuri ei își arată deja maturitatea în credință.”
În omilia sa, Episcopul Diecezan a subliniat: „Prin Sf. Mir va veni Duhul Sfânt la noi. Și când Duhul Sfânt vine la noi, nu vrea să fie lăsat singur. Să nu Îl închidem într-o cămară a sufletului, fiindcă El nu este un lucru, nu este un obiect. El este o persoană, și trebuie să construim o relație personală cu El. El dorește acest lucru. Și numai atunci se împlinește acel har, acel ajutor primit de la El, când începem și noi să colaborăm cu El. Pentru o relație este nevoie de timp. Este important, ca în fiecare zi să găsim un pic de timp ca să stăm de vorbă cu El.”
După reînnoirea făgăduinţelor de la Botez și mărturisirea de credință, candidații însoțiți de naș sau nașă, s-au prezentat în fața Episcopului Diecezan pentru ungerea pe frunte cu Sfânta Crismă, însoţită de cuvintele: „Primeşte pecetea darului Duhului Sfânt.“
La sfârșitul Sf. Liturghii solemne tinerii miruiți i-au adresat cuvinte de mulțumire Episcopului Diecezan pentru Sf. Liturghie și pentru conferirea Sf. Mir, iar episcopul le-a acordat tuturor celor prezenți binecuvântarea sa.
Biroul de Presă al
Episcopiei de Timișoara