Secretariatul General al Congresului Euharistic Internațional (CEI) a organizat un concurs pentru proiectarea artistică și realizarea monstranţei reprezentative a Congresului. În urma deciziei unanime a juriului, concursul a fost câştigat de proiectul conceput de artistul-orfevru Kata Lenzsér-Mezei. Monstranţa a fost prezentată publicului larg în cadrul Zilei Tineretului „Forráspont“ din 2019. Răspunzând la întrebări, în cadrul unui interviu, Kata Lenzsér-Mezei a declarat următoarele: 

– Ai studiat pentru a deveni arhitect și abia mai târziu, după terminarea studiilor, te-ai îndreptat către meseria de aurar. A fost un vis mai vechi, al tău, sau o decizie bruscă, o idee… cum că te-ai pricepe şi la asta, sau ţi-ar plăcea să practici această meserie? 
– În mod cert nu a fost o decizie de moment. Mă interesau multe lucruri, de aceea am ales şi profesia de arhitect. În anul terminal de liceu nu mă puteam decide exact, ceea ce îmi doresc să urmez, dar am considerat că a fi arhitect este o profesie suficient de deschisă pentru a se potrivi multor lucruri. În anii de studenţie am mers la Florența cu o bursă de un an și jumătate, iar acolo am început să mă gândesc că, pe lângă arhitectură, ar trebui să caut și o profesie meșteșugărească. Am absolvit universitatea, am început să lucrez, între timp mergeam să desenez, să pictez și am început să-i întreb pe maeștrii mei, către ce m-aș mai putea orienta… Așa am găsit meseria de aurar. Am început să studiez această profesie în țară, am obținut calificarea OKJ (Registrul Național de Formare din Ungaria), dar între timp am absolvit și un curs de design de bijuterii la o școală pentru creatorii de modă din Milano.

– Ai executat relicviarul Sfântului Thomas Becket și monstranţa reprezentativă pentru Congresul Euharistic Internațional. Astfel, ai devenit parte din viața Bisericii. Te-ai apropiat de religie încă din copilărie, orientarea ta religioasă este legată de cineva sau pur și simplu ea s-a întâmplat în timpul acestei lucrări? 
– Am fost crescută de mică într-o familie creștină, bunicii mei au fost cei care m-au dus pentru prima oară la biserică, apoi, după schimbarea regimului, li s-a alăturat toată familia. Încă din copilărie eram familiarizată cu majoritatea simbolurilor bisericești, așa că nu mă mișcam pe un teren necunoscut când am început să realizez aceste obiecte. 

– În cazul unui compozitor sau al unui pictor laicii știu mai multe despre felul cum lucrează aceștia, deoarece este prezentat în multe filme. Poate că meseria de aurar este puțin mai mistică pentru publicul larg. Privind imaginile despre monstranţă, pare o profesie foarte interesantă. 
– Pentru obiectele de aur, mai mici, și pentru bijuterii este suficient un atelier. Până acum cele mai multe obiecte le-am realizat aici, singură. Executarea monstranţei a fost un demers la o scară diferită. Trebuiau implicate mai multe ateliere, de aceea a fost atât de complexă și întrun anumit fel ceva nou pentru mine. Ca arhitect lucram constant cu mai multe ateliere și ingineri, iar acest lucru era acum necesar și în profesia de aurar. Pentru a executa partea exterioară de susținere a monstranţei, trebuia găsit un lăcătuș, deoarece doar acesta putea asambla un obiect din oțel inoxidabil de această dimensiune. Deoarece aceasta reprezintă partea cea mai mare ca dimensiune, am început cu ea: începem cu lucrurile de mari dimensiuni, îndreptându-ne treptat către cele mai mici ca să se potrivească perfect. Monstranţa de argint are o parte interioară de oțel care este foarte grea (pentru a o ține ferm, pentru a nu se răsturna) și care a fost confecţionat de un lăcătuş. Abia după ce a fost gata fabricat acest element și l-am adus aici, am început să lucrez la monstranţa de argint, parțial aici în atelierul meu din Budapesta, parțial într-un atelier specializat pentru confecționarea obiectelor din argint din Zalacsány. Timp de câteva luni am făcut naveta între Budapesta și Zalacsány. Există şi alte ateliere la Budapesta de care am avut nevoie, cum ar fi atelierul de galvanizare, unde obiectele pot fi argintate și aurite, gravorul și sticlarul. „Gloria“ și celelalte accesorii din sticlă au fost realizate conform planurilor mele, în atelierele de sticlărie, deoarece aceasta este o cu totul altă profesie. Eu nu mă pricep la sticlărie… Dar chiar și sticlarul putea lucra doar atunci când eram gata cu cadrul din argint și oțel, doar atunci putea să şlefuiască una câte una piesele necesare. Pentru montarea și fixarea sigură a profilelor pe suportul din sticlă a fost necesar să ne întoarcem din nou la atelierul de lăcătușerie. A fost o jumătate de an foarte intensă.

– Ca întrebare finală, există vreo parte a monstranţei care este atât de importantă pentru tine, încât dacă cineva ți-ar fi spus să nu o faci, oricum nu ai fi schimbat nimic? 
– Conceptul este ceea ce a fost foarte important pentru mine, adică monstranţa gata asamblată să formeze o unitate. Acest lucru este accentuat prin motivele și piesele utilizate, prin design și proiectare. Și „izvorul“. Izvorăște din postament și se îndreaptă către partea de sus, către sacrament, iar acolo unde este monstranța, se deschide și o înconjoară. Păstrarea acestui concept a fost importantă pentru mine. Și a rămas… Nu trebuia să mă lupt prea mult, cu toţii l-au înţeles.

(Interviu realizat de d-na Luca Dorottya Kaszab pentru site-ul www.iec2020.hu
Sursă text + foto: www.iec2020.hu. Traducerea în limba română: Biroul de Presă al Diecezei de Timișoara/ Maja Lazar)