După revărsarea Duhului Sfânt, apostolii lui Isus încep să vestească „faptele mărețe ale lui Dumnezeu”. La început doar în Ierusalim, bărbaților „evlavioși veniți din toate neamurile de sub cer”, dar mai târziu pornesc la drum, mergând din oraș în oraș. Faptele Apostolilor relatează călătoriile lor, faptele lor, persecuțiile și amenințările cu care s-au confruntat, disputele pe care le-au purtat, dar mai ales fidelitatea lor față de Isus și credința lor profundă.
În această serie dorim să prezentăm „harta misionară” a apostolilor: distanțele parcurse, cele mai importante locuri și drumurile pe care le-au parcurs, adesea pe jos.
Despre viața apostolilor nu avem întotdeauna surse de aceeași relevanță. Unele lucruri le cunoaștem din Noul Testament, altele au fost păstrate de tradiția Bisericii primare, iar anumite detalii sunt reconstruite de istorici. În această serie vom indica de fiecare dată din ce tip de sursă provine informația prezentată.

Filip și Iacob „cel Mic” (fiul lui Alféu) – doi apostoli care au rămas aproape de Isus

Filip – apostolul chemării

Filip se numără printre puținii apostoli despre care Evangheliile nu doar că le-au păstrat numele, ci au și evidențiat câteva trăsături ale personalității lor. Evanghelia după Ioan îl menționează în mod deosebit de des: pune întrebări, intermediază, conduce oameni la Isus și nu se teme să exprime nici ceea ce nu înțelege.
Evangheliile după Sfântul Matei, Sfântul Marcu și Sfântul Luca, precum și Faptele Apostolilor, îl menționează pe Filip în lista celor doisprezece apostoli. În mod interesant, în toate cele patru Evanghelii el apare pe locul al cincilea (Mt 10,3; Mc 3,18; Lc 6,14; Fap 1,13), fapt care poate sugera că în memoria Bisericii primare ocupa un loc bine definit în comunitatea apostolică.
Evanghelia după Sfântul Ioan ne permite să cunoaștem mai îndeaproape personalitatea și faptele lui Filip:
Ioan 1, 44: „Fílip era din Betsáida, din cetatea lui Andrei şi a lui Petru.”
Ioan 1, 43–48: Isus l-a chemat personal: „Urmează-mă!” (Ioan 1,43). După ce l-a întâlnit pe Isus, Filip l-a căutat imediat pe Natanael și i-a spus: „L-am găsit pe cel despre care au scris Moise, în Lege, şi Profeţii, pe Isus, fiul lui Iosíf din Nazarét.” (cf. Ioan 1,45). De aceea, Filip este numit și „apostolul chemării”: el însuși a primit o chemare și a transmis-o imediat altora.
Ioan 6, 5–7: Înainte de înmulțirea pâinilor, Isus i‑a adresat lui Filip întrebarea: de unde s‑ar putea cumpăra pâine pentru mulțime? Filip a început să socotească și a constatat că nici pâinea în valoare de două sute de dinari nu ar fi suficientă pentru cei prezenți. Răspunsul lui ne prezintă imaginea unui om practic, care știe să evalueze realist situația.
Ioan 12,20–22: Câțiva pelerini greci, sosiți la Ierusalim, s‑au adresat lui Filip, deoarece doreau să‑L întâlnească pe Isus. „Aceștia au venit la Filip, care era din Betsaida Galileii, și l‑au rugat: « Domnule, vrem să-l vedem pe Isus.» Fílip s-a dus şi i-a spus lui Andrei, iar Andrei şi Fílip au venit şi i-au spus lui Isus.” Această scurtă întâmplare sugerează, de asemenea, că Filip avea un rol important de intermediere între oameni și Învățător.
Ioan 14,8–9: La Cina cea de Taină, Filip se adresează Învățătorului cu o rugăminte: „«Doamne, arată-ni-l pe Tatăl şi ne este de ajuns!» Isus i-a spus: «De atâta timp sunt cu voi, şi tu nu m-ai cunoscut, Fílip? Cine m-a văzut pe mine l-a văzut pe Tatăl.»” Întrebarea lui Filip nu izvorăște din necredință, ci din dorința de a‑L înțelege și mai profund pe Învățătorul său. Tocmai de aceea figura lui este deosebit de apropiată de oameni: apare ca un ucenic care întreabă, caută și ajunge treptat la plinătatea credinței.

Drumurile misionare ale apostolului Filip
Ca ucenic al lui Isus, Filip a călătorit probabil în Capernaum și în diferite localități din Galileea, precum și la Ierusalim cu ocazia marilor sărbători de pelerinaj.

Distanță: între Galileea și Ierusalim, un drum dus‑întors era de aproximativ 250–300 de kilometri.
Mod de deplasare: pe jos, iar uneori cu barca pe Lacul Galileei.
Sursa: Evanghelia după Sfântul Ioan, Faptele Apostolilor

Noul Testament nu oferă date detaliate despre apostolul Filip pentru anii de după Rusalii. Totuși, cea mai veche tradiție bisericească leagă activitatea lui de Asia Mică, în mod special de orașul Hierapolis din Frigia.
– Episcopul Policrate din Efes a scris, în jurul anului 190 d. Cr., o scrisoare către papa Victor I, în care menționează că Filip, unul dintre cei Doisprezece, este înmormântat la Hierapolis, în Frigia. Textul original grecesc al scrisorii nu s‑a păstrat. Cunoaștem conținutul ei doar datorită faptului că istoricul Bisericii din secolul al IV‑lea, Eusebiu, a citat fragmente din ea în lucrarea sa Istoria Bisericii (Historia Ecclesiastica 5,24).
– Acta Philippi („Faptele lui Filip”) este un text apocrif creștin timpuriu, redactat în limba greacă la mijlocul sau spre sfârșitul secolului al IV‑lea, care vorbește despre drumurile misionare legendare ale apostolului Filip, despre minunile sale și despre martiriul său. Literatura științifică nu consideră acest document o relatare autentică a călătoriilor sale.
– Totodată Acta Philippi menționează, în ultimul său capitol (cap. 15), că Filip a fost martirizat în Hierapolisul Frigiei (astăzi Pamukkale, Turcia), iar apoi a fost îngropat acolo. Sub conducerea arheologului italian Francesco D’Andria, în anul 2011 a fost descoperit la Hierapolis un complex funerar pe care tradiția creștină timpurie îl venera ca loc de odihnă al apostolului Filip. Descoperirile arheologice arată că acest loc a devenit, în primele secole creștine, un important centru de pelerinaj, strâns legat de cultul lui Filip.
– În cadrul săpăturilor arheologice a fost găsită și o pecete bizantină pentru pâine, datată în secolul al VI‑lea (folosită pentru marcarea pâinii oferite pelerinilor). Pe aceasta este reprezentată figura apostolului Filip, în fața clădirilor complexului funerar din Hierapolis.

Distanță (estimativ): aprox. 4000–5000 km
Mijloace de deplasare: în principal pe jos sau pe nave de transport
Sursa: tradiție apocrifă și ecleziastică

Iacob „cel Mic” – apostolul prezenței tăcute
Sfânta Scriptură vorbește despre el cu multă discreție.

În listele celor doisprezece apostoli
Atunci când evangheliștii și Faptele Apostolilor îi enumeră pe cei doisprezece apostoli, el apare întotdeauna sub numele de „Iacob, fiul lui Alféu”:

  • Evanghelia după Matei: Mt 10,3
  • Evanghelia după Marcu: Mc 3,18
  • Evanghelia după Luca: Lc 6,15
  • Faptele Apostolilor: Fap 1,13 (aici este menționat între apostolii adunați înainte de Rusalii)

La răstignire – unde primește numele distinctiv „cel Mic”
În Evanghelia după Sfântul Marcu, Iacob apare prin intermediul mamei sale, între femeile care au fost martore la răstignire și la înviere. Aici primește calificativul distinctiv:

  • Marcu 15,40: „Erau şi câteva femei care priveau de departe; printre ele: Maria Magdaléna, Maria, mama lui Iacób cel Mic şi a lui Ióses, şi Salomé.”
  • Marcu 16,1: În dimineața învierii este menționată din nou mama lui: „Maria, mama lui Iacób”.

Ca membru al celor doisprezece apostoli, este foarte probabil că Iacob a fost prezent în localitățile în care Isus a predicat și a vindecat, însă nu avem date sigure despre aceasta. Mai multe tradiții sunt legate de numele său, dar clarificarea lor istorică nu este scopul acestui articol.

Rezumat
Apostolii Filip și Iacob cel Tânăr ne arată două moduri diferite de a trăi și de a îndeplini misiunea.
Există oameni a căror credință devine vizibilă prin cuvinte, întrebări, inițiative și prin faptul că îi cheamă pe alții. Alții rămân fideli chemării lor în tăcere, în discreție, fără a atrage atenția asupra lor.
Filip ne amintește că întrebările și intuițiile care izvorăsc din credință pot fi împărtășite altora. Iacob ne arată că nu trebuie să fim mereu vizibili pentru ca ceea ce facem să fie important. Drumul apostolic nu înseamnă neapărat călătorii mari sau fapte extraordinare. Poate fi o conversație în care apropiem pe cineva de Cristos, o întrebare la care căutăm împreună răspunsul sau simpla prezență fidelă într‑o comunitate.
Istoria lui Filip și a lui Iacob ne invită să ne recunoaștem propriul loc în Biserică. Nu toți parcurgem același drum și nu slujim în același fel. Dar dacă pornim de la ceea ce am primit de la Cristos, și viața noastră poate deveni parte din acel drum pe care Biserica continuă să se nască și să se clădească.

Biroul de Presă al Episcopiei de Timișoara