După revărsarea Duhului Sfânt, apostolii lui Isus încep să vestească „faptele mărețe ale lui Dumnezeu”. La început doar în Ierusalim, bărbaților „evlavioși veniți din toate neamurile de sub cer”, dar mai târziu pornesc în misiune, mergând din oraș în oraș. Faptele Apostolilor relatează călătoriile lor, faptele lor, persecuțiile și amenințările cu care s-au confruntat, disputele pe care le-au purtat, dar mai ales fidelitatea lor față de Isus și credința lor profundă.
În această serie dorim să prezentăm „harta misionară” a apostolilor: distanțele parcurse, cele mai importante popasuri și drumurile pe care le-au parcurs adesea pe jos.
Despre viața apostolilor nu avem întotdeauna surse de aceeași relevanță. Unele lucruri le cunoaștem din Noul Testament, altele au fost păstrate de tradiția Bisericii primare, iar anumite detalii sunt reconstituite de istorici. În această serie vom indica de fiecare dată din ce sursă provine informația prezentată.

Matei – cel care „părăsind toate, s-a ridicat și l-a urmat” pe Isus

Aceste cuvinte se regăsesc în Evanghelia după Sfântul Luca (5,28), în relatarea chemării lui Lévi, vameșul. Faptul că Lévi este identificat cu Matei, cel menționat în Evanghelia după Sfântul Matei, reiese din paralelismul textelor: evangheliile după Sfântul Marcu, Sfântul Luca și Sfântul Matei relatează cum Isus trece pe lângă locul unde se încasau taxele, îl cheamă pe vameș („Urmează-mă!”), acesta lasă totul în urmă, iar mai târziu organizează un ospăț în casa sa. Deoarece această scenă a chemării și ospățul care îi urmează, la Cafarnaum, constituie un episod aparte în evanghelii, este evident că cei trei autori vorbesc despre aceeași persoană. De altfel, numele Lévi indică originea iudaică a viitorului apostol.

Ce cunoaștem din Sfânta Scriptură

– Evanghelia după Sfântul Marcu 2,14: „(Isus) Trecând, l-a văzut pe Lévi, fiul lui Alféu, stând la postul de vamă și i-a zis: «Urmează-mă!». Ridicându-se, acesta l-a urmat.”

Matei trăia în Cafarnaum, în Galileea, și lucra ca vameș, o profesie considerată păcătoasă, disprețuită și chiar asociată cu trădarea în societatea iudaică a vremii, din cauza colaborării cu autoritățile romane. Cafarnaum se afla pe malul Mării Galileii, la intersecția unor importante drumuri comerciale, și făcea parte din teritoriul tetrarhului Irod Antipa.
În calitate de concesionar sau angajat al unui punct vamal, Matei cunoștea probabil limbile greacă și aramaică, știa să scrie, să citească și să socotească și lucra zilnic cu bani. Așa cum am menționat în introducere, Matei a renunțat la o situație materială stabilă pentru a deveni discipolul lui Isus.
Evanghelia după Sfântul Marcu îl identifică pe Matei/ Lévi drept fiul lui Alfeu. Totuși, pe baza Sfintei Scripturi nu se poate stabili cu certitudine dacă Matei (Lévi) și Iacob cel Mic, care era și el fiul unui bărbat numit Alfeu, au fost frați. Biblia menționează numele tatălui în cazul ambilor apostoli, dar nu îi numește niciodată frați.

– Evanghelia după Sfântul Luca 5,29–32 (vezi și Marcu 2,15):

„Iar Lévi a făcut pentru el un mare ospăț în casa lui. Se afla [acolo] o mare mulțime de vameși și alții care ședeau cu ei la masă. Fariseii și cărturarii lor murmurau împotriva discipolilor lui, zicând: «De ce mâncați și beți împreună cu vameșii și păcătoșii?». Dar Isus, răspunzându-le, a zis: «Nu cei sănătoși au nevoie de medic, ci bolnavii; nu am venit să-i chem pe cei drepți, ci pe cei păcătoși la convertire»”
Matei a devenit astfel un mijlocitor. Și-a pus propria avere și casa la dispoziție pentru ca oameni marginalizați, asemenea lui, să-l poată cunoaște pe Isus.

– Faptele Apostolilor 1,13-14:

„Când au intrat, au urcat în încăperea de sus, unde [obișnuiau] să se adune. Erau: Petru și Ioan, Iacób și Andrei, Fílip și Tóma, Bartoloméu și Matei, Iacób, [fiul] lui Alféu, și Símon Zelótul și Iúda al lui Iacób. Toți aceștia, într-un cuget, stăruiau în rugăciune împreună cu femeile și cu Maria, mama lui Isus, și cu frații lui.”
(Vezi și Matei 10,2–4; Marcu 3,16–19.)
Aceasta este ultima mențiune concretă a lui Matei în Sfânta Scriptură, în perioada de după Înălțarea lui Isus. El se afla în încăperea de sus din Ierusalim, împreună cu ceilalți apostoli și cu Maria, unde se rugau, așteptând revărsarea Duhului Sfânt la Rusalii.
Cărțile Noului Testament nu oferă alte informații despre soarta sa ulterioară, despre călătoriile sau moartea sa. În listele apostolilor, Matei ocupă locul al șaptelea sau al optulea.

Ce a păstrat tradiția

Matei și evanghelia care îi este atribuită – izvoare bisericești timpurii și mărturia lui Papias

Cea mai veche și una dintre cele mai importante mărturii externe privind autorul Evangheliei provine de la Papias, episcop de Hierapolis (în jurul anului 130 d. Cr.), care a scris că „Matei a adunat cuvintele lui Isus (logia) în limba ebraică (aramaică), iar fiecare le-a tradus (interpretat) după cum a putut”.
Această tradiție a fost confirmată și de Părinții Bisericii din perioadele următoare, printre care Sfântul Irineu, Clement din Alexandria și Origen, care considerau firesc faptul că prima Evanghelie era opera apostolului Matei.
În urma analizei interne a textului, cercetătorii au identificat mai multe particularități care ar putea sugera pregătirea și experiența unui fost vameș, obișnuit cu evidențele financiare. De exemplu:

  • Terminologie financiară precisă: Evanghelia folosește denumirile monedelor și ale unităților monetare (de exemplu, drahmă, stater, talant) într-un mod mai precis și mai detaliat decât ceilalți evangheliști.
  • Structură sistematică: Cartea este foarte logică și bine organizată, aproape ca o evidență întocmită cu precizie. Relatările și învățăturile lui Isus sunt grupate în cinci-șase mari blocuri tematice (de exemplu, Predica de pe Munte).

În lista apostolilor din Evanghelia după Sfântul Matei apare explicit formularea modestă „Matei, vameșul” (Mt 10,3), în timp ce celelalte evanghelii nu menționează această profesie disprețuită. Potrivit tradiției, această precizare și formă de autoreflecție ar fi putut proveni chiar de la autor.
Evanghelia atribuită lui Matei are, de asemenea, un pronunțat caracter iudeo-creștin și urmărește să demonstreze că Isus este Mesia promis prin profeții. Ca evreu din Palestina și perceptor de taxe, Matei putea cunoaște scrierile Vechiului Testament și obiceiurile iudaice locale.
Totuși, toate aceste particularități nu demonstrează în mod cert că Matei ar fi autorul Evangheliei care îi poartă numele. O parte dintre cercetătorii biblici contemporani contestă atribuirea directă a textului apostolului, deoarece acesta a fost redactat într-o limbă greacă foarte bună și se bazează în mare măsură pe Evanghelia după Sfântul Marcu. Mulți cercetători consideră că Evanghelia și-a dobândit forma finală în jurul anului 80 d. Cr., într-un mediu iudeo-creștin. Nu poate fi exclusă existența unor tradiții mai vechi legate de apostolul Matei, însă nu dispunem de dovezi certe privind existența unor notițe originale în limba aramaică, folosite la redactarea textului grec.

Călătoriile misionare ale apostolului Matei

  1. În timpul vieții pământești a lui Isus, Matei, asemenea celorlalți apostoli, a parcurs probabil aceleași drumuri ca Învățătorul. Este posibil ca și după Rusalii să fi vestit, pentru o vreme, Vestea cea Bună a mântuirii propriilor săi conaționali, evreilor din regiune.

Ierusalim → Galileea – începuturile

  • Distanță: 120–150 km
  • Modalitate de deplasare: pe jos
  • Surse: Matei 10,3; Marcu 3,18; Faptele Apostolilor 1,13

Aceste date nu reprezintă călătorii documentate, ci indică ordinul de mărime al distanțelor pe care apostolii le-ar fi putut parcurge.

  1. Tradiția istoriografică bisericească din Antichitate este, în general, de acord că principalul teritoriu misionar al lui Matei a fost Etiopia.

Este important de precizat că, potrivit istoricilor, această „Etiopie” nu desemna neapărat statul african de astăzi, ci, posibil, unele teritorii aflate astăzi în Orientul Mijlociu, sau, după unele tradiții, Nubia africană (Sudan/Egipt).

– Socrate Scolasticul (cca 380–439), unul dintre cei mai importanți istorici bisericești ai creștinismului timpuriu, afirmă explicit în capitolul 19 al primei cărți din lucrarea sa Istoria bisericească (Historia Ecclesiastica): „Când apostolii au împărțit între ei, prin tragere la sorți, popoarele la care urmau să meargă, lui Toma i-a revenit apostolatul printre parți, lui Matei i-a revenit Etiopia, iar lui Bartolomeu acea parte a Indiei care se învecina cu acel teritoriu…”

– Rufin din Aquileia (cca 345–410), călugăr și istoric, consemnează de asemenea, în lucrarea sa Istoria bisericească, împărțirea teritoriilor apostolice, atribuindu-i în mod explicit lui Matei Etiopia.

– Sfântul Ambroziu de Milano (cca 340–397), Părinte al Bisericii și unul dintre cei mai influenți episcopi ai Bisericii occidentale, confirmă în scrierile sale tradiția potrivit căreia, la împărțirea teritoriilor misionare între cei doisprezece apostoli, lui Matei i-a revenit evanghelizarea Etiopiei.

– Scrieri apocrife: „Faptele și martiriul lui Matei”. Deși istoricii tratează cu prudență scrierile apocrife (neincluse în canonul biblic), acestea arată ce relatări circulau în secolele II–IV d. Cr. Textul antic intitulat Acta et Martyrium Matthaei descrie în detaliu călătoria lui Matei în Etiopia, inclusiv activitatea sa în orașul fictiv Naddaber (sau Mirmena), confruntarea cu vrăjitorii locali și convertirea familiei regale. De misiunea din Etiopia sunt legate și cea mai cunoscută minune atribuită apostolului Matei, precum și martiriul său.

Potrivit legendei, Sfântul Matei a înviat-o, într-un ținut păgân îndepărtat, pe Ifigenia, fiica decedată a regelui etiopian. În urma acestei minuni, familia regală și întreaga provincie s-ar fi convertit la creștinism.
Mai târziu însă, apostolul ar fi atras mânia noului conducător păgân, deoarece le-a apărat pe fecioarele care îmbrățișaseră credința creștină.
Potrivit tradiției, apostolul Matei ar fi fost torturat și ucis pentru că a refuzat să renunțe la credință, în jurul anului 60 d. Cr. (după alte surse, în anul 74), suferind astfel moarte martirică.
Relicvele sale ar fi fost transportate ulterior în Italia și sunt păstrate, potrivit tradiției, până în prezent în Catedrala din Salerno.
Deoarece geografii greci și romani din Antichitate (și, după ei, Părinții Bisericii menționați mai sus) foloseau termenul „Aethiopia” într-un sens geografic foarte larg, călătoriile misionare ulterioare ale apostolului Matei nu pot fi reconstituite cu suficientă certitudine.

Concluzie
Despre viața apostolului Matei, mai ales despre anii care au urmat Înălțării lui Isus, s-au păstrat puține date istorice certe. Nu știm cu exactitate unde a vestit Evanghelia și nici unde și în ce împrejurări și-a încheiat viața pământească. Despre o singură decizie a sa, însă, Sfânta Scriptură relatează fără echivoc: atunci când Isus l-a chemat, Matei s-a ridicat, a lăsat în urmă viața pe care o dusese până atunci și L-a urmat.
Dar ce poate însemna astăzi această urmare necondiționată a lui Isus? Pentru majoritatea oamenilor, nu înseamnă să-și părăsească familia sau locul de muncă ori să renunțe la toate bunurile materiale. Înseamnă mai degrabă să fie capabili să-și reexamineze propria viață, obiceiurile, atașamentele și deciziile în lumina Evangheliei. Să poată renunța la ceva important pentru ei, dacă acel lucru îi împiedică să se apropie de Dumnezeu sau de semenii lor. Să aibă curajul de a ieși din siguranța lucrurilor familiare atunci când conștiința îi cheamă pe un alt drum.
Exemplul apostolului Matei ne pune, și astăzi, după aproape două mii de ani, aceeași întrebare: există în viața noastră ceva la care ne-ar fi greu să renunțăm, dacă urmarea lui Isus ne-ar cere acest lucru?