Mulți pelerini, care în cursul anului vizitează cele două locuri de pelerinaj mariane din Dieceza noastră, Maria Radna și Maria Ciclova, sunt de părere că ambele lăcașuri de cult dedicate Maicii Domnului au o atmosferă spirituală aparte. Cu prilejul Solemnităţii Ridicării Fericitei Fecioare Maria cu trupul şi cu sufletul la Cer, 15 august, credincioșii au pornit și în acest an pe drumul bine cunoscut, bătătorit de pașii strămoșilor, care de secole veneau la picioarele Sf. Fecioare ca să îi ceară ocrotirea și mijlocirea.
Și în acest an la Bazilica Maria Radna și la biserica din Maria Ciclova au avut ocazia să participe la Sf. Liturghii romano-catolice și greco-catolice celebrate în limbile slovacă, croată, cehă, română, maghiară și germană sau la devoțiunea sf. Rozariu.
Primii care au sosit la Maria-Radna, pentru a o cinsti pe Sfânta Fecioară în preajma Solemnitatea Ridicării ei cu trupul şi cu sufletul la Cer, au fost credincioșii slovaci din Diecezele de Timișoara și Oradea. Celebrantul principal al Sfintei Liturghii, care a început sâmbătă, 9 august la ora 11.00, a fost episcopul de Oradea, E.S. László Böcskei, iar E.S. Iosif Csaba Pál, episcop de Timișoara a concelebrat.
În seara zilei de 14 august, în ajunul marii solemnități mariane, a fost celebrată o Sf. Liturghie la Maria Ciclova în limba cehă de Pr. Josef Přelouček, paroh de Gârnic, împreună cu mai mulți preoți, iar la Maria Radna două sf. Liturghii, una în limba croată, de Pr. Canonic Nikola Lauš, directorul cancelariei diecezane și una în limba română, de Pr. Ioan Cădărean, paroh de Lipova și Neudorf, custode al muzeului și complexului monastic din Radna.
În ziua de 15 august, la Maria Ciclova celebrantul principal al Sf. Liturghii de la ora 10.30 a fost Pr. Martin Jäger, paroh de Anina și Oravița.
La Maria Radna programul sf. Liturghii, dar și al ocaziilor pentru sf. Spovadă și al rugăciunilor ridicate de credincioși, personal sau în grupurile sosite, a început la ora 7.30 cu sf. Liturghie în limba croată, celebrată de Pr. Canonic Nikola Lauš, directorul cancelariei diecezane. La ora 9.00 sf. Liturghie în limba maghiară a fost celebrată de Pr. Canonic emerit Andreas Reinholz, paroh de Radna. Sf. Liturghie solemnă de la ora 11.00 a fost celebrată în limbile maghiară, română și germană și de E.S. Iosif Csaba Pál, episcop de Timișoara. Au concelebrat Pr. Adalbert Jäger, canonic, paroh de Timișoara VI Fratelia, Pr. István Laczkó, paroh de Földeák (Ungaria, Dieceza de Szeged-Csanád), Pr. Ionuc Hojda, paroh de Moldova Nouă, Pr. Daniel Pozsonyi, paroh de Jimbolia, Pr. Petru Muțiu, paroh de Făget și Bulci și Pr. Mihai Vereș, paroh emerit greco-catolic. Animator muzical cântece a fost corul bazilicii condus de d-na organist Andreea Bodroghi.
În omilia sa, rostită în română, maghiară și germană, Pr. Adalbert Jäger a menționat:
„Cum am auzit astăzi citindu-se în Apocalipsul Sf. Ioan, Apostol și Evanghelist: Triumful Mariei a fost întrevăzut: o femeie îmbrăcată în soare, cu luna sub picioarele ei și purtând pe cap o diademă de douăsprezece stele. Bunul Dumnezeu a glorificat-o pentru faptul că ea a fost smerită și credincioasă și i-a dăruit toate harurile. În viața Mariei ridicarea cu trupul la cer constituie trecerea definitivă de la pământ la cer, de la har la glorie. Mântuitorul nostru, Fiul Mariei nu putea să o cinstească mai bine, decât primind-o în cer cu întreaga ei făptură, adică cu trupul și cu sufletul.“
La ora 13.00, bazilica s-a umplut din nou, pentru Sf. Liturghie în limba română, care a fost celebrată de Pr. Ionuc Hojda, paroh de Moldova Nouă, împreună cu Pr. Petru Muțiu, paroh de Făget și Bulci, care a rostit și predica. Credincioșii greco-catolici s-au reunit și ei la Maria-Radna la ora 14.00 pentru a o cinsti pe sf. Fecioară și pentru sf. Liturghie celebrată de părintele protopop de Arad, Radu Vorindan împreună cu cinci preoți din zona Lipovei și Aradului. Pr. Petru-Cristian Bonţe, paroh de Zăbrani a dat răspunsurile liturgice.
Pr. Andreas Reinholz paroh de Radna a menționat: la această solemnitate pelerini au sosit din Diecezele de Timișoara, de Szeged-Csanád, de Lugoj, de Oradea (a latinilor), de Satu Mare și de Iași.
Următoarea sărbătoare care va reuni mii de pelerini la Maria Radna este sărbătoarea Nașterii Sf. Fecioare Maria din 8 septembrie.
Biroul de Presă al Episcopiei de Timișoara