„Purtaţi-vă unii altora povara şi astfel veţi împlini legea lui Cristos!“ (Gal 6,2) – Cuvintele apostolului Pavel au găsit ecou și în viața preoților deportați în Bărăgan; ba mai mult, ele s-au transformat în realitate trăită zi de zi. Preoții aflați printre deportați nu numai că au împărtășit suferința acestora, ci au oferit sprijin spiritual tuturor celor care l-au căutat.
În urmă cu 75 de ani, în noaptea de 17 spre 18 iunie 1951, de sărbătoarea Sf. Rusalii ortodoxe/greco-catolice, a început acea deportare în masă în urma căreia autoritățile comuniste române au strămutat cu forța peste 40 000 de persoane din zona de graniță sud-vestică a țării, adică din Banat și din județul Mehedinți, către regiunile slab populate ale Câmpiei Bărăganului. Măsura a avut la bază, în primul rând, tensiunile politice apărute după ruptura sovieto-iugoslavă, tensiuni care au influențat decisiv politica externă și internă a României aflate în sfera de influență sovietică. În acest climat, autoritățile române au considerat populația din zona de 25 de kilometri de la frontiera cu Iugoslavia drept un potențial risc pentru securitate. Totodată, deportarea a oferit posibilitatea îndepărtării a „elementelor incomode“, declarate „chiaburi“, din satele bănățene unde colectivizarea agriculturii întâmpina rezistență.
Printre deportați s-au aflat familii de etnie română, germană (șvabi bănățeni), bulgară, sârbă, maghiară, aromână, familii basarabene și bucovinene, care au fost nevoite să își construiască singure noi sate în mijlocul pustietății. Cei mai mulți dintre supraviețuitori s-au putut întoarce din Bărăgan în anul 1956. Unii dintre ei, însă, nu au mai avut voie să revină în localitățile de origine, fiind nevoiți să își reia viața în alte locuri.

Episcopul Augustin Pacha în 1954, după eliberarea din închisoare

Grija pastorală a episcopului diecezan Augustin Pacha
Pentru familiile deportate în Câmpia Bărăganului, supraviețuirea a fost o luptă zilnică – nu doar pentru trup, ci și pentru suflet. Printre deportați s-au aflat și preoți, care au suferit și au îndurat lipsurile la fel ca toți ceilalți, dar care au încercat, în ciuda tuturor greutăților, să păstreze comunitatea și credința vie, îngrijindu-se de viața spirituală a credincioșilor încredințați lor.
În vara anului 1954, la puține luni după eliberare și înainte de moarte, episcopul Augustin Pacha s-a interesat la Arhiepiscopia Romano-Catolică de București cu privire la soarta și la îngrijirea pastorală a credincioșilor catolici deportați din Banat în Bărăgan. A primit răspuns, în acest sens, preoții din zona Brăilei fiind cei care, cu mari greutăți, au reușit totuși să asigure asistența spirituală în coloniile de deportați. P. Paulus Weinschrott SDS a trimis în Bărăgan scrisori și material catehetic, dar și încurajări pentru cei ce se aflau acolo.
În Arhiva Episcopiei de Timișoara se păstrează scrisoarea dactilografiată, precum și „raportul“ anexat acesteia, trimise de Arhiepiscopia Romano-Catolică de București ca răspuns la solicitarea episcopului Augustin Pacha. Redăm mai jos un fragment: „Cu toată venerațiunea Vă trimitem aci alăturat în copie raportul asupra pastorației săvârșite de către ven. parohia de Brăila cu privire la credincioșii din filialele Zagna și Măzăreni, pe anii 1953 și 1954 (August inclusiv).“ Semnat: Stanislau Traian Jovanelli, vicar general.
Relatarea redactată în limba germană conține următoarele date:

1. Sf. Liturghii au fost celebrate:

În anul 1953: 4 Sf. Liturghii în Vădeni-Zagna, în data de 5 iulie, 2 august, 6 septembrie și 8 noiembrie.
4 Sf. Liturghii în Măzăreni în data de 12 iulie, 9 august, 13 septembrie și 13 decembrie.

În anul 1954: 3 Sf. Liturghii în Vădeni-Zagna, în data de 18 aprilie, 9 iulie și 8 august.
3 Sf. Liturghii în Măzăreni în data de 15 mai, 27 iunie și 29 august.

Toate Sf. Liturghii au fost celebrate sub cerul liber.

2. Cununii: În Zagna în anul 1953 au fost 4, în anul 1954 – 5 căsătorii; în Măzăreni în anul 1953 a fost o cununie. Cununiile au avut loc în biserica parohială din Brăila.

3. Botezuri: În Zagna în anul 1952 au fost 4, în anul 1953 – 4 și în 1954 – 3. În Urleasca în 1952 au fost 5, în 1953 un botez, în anul 1954 – 2.

4. Înmormântări: în Zagna în anul 1951 au fost 8, în 1952 – 11, în 1953 – 6, în 1954 – 5.

5. Prima Sf. Împărtășanie: în acest an la Zagna cu 18 copii, în Urleasca cu 7 copii.“

Semnat: Pr. Bronislav Falewski

Buding Zoltán, Nakov Nicolae, Pflanzer Nikolaus și Dermendjin Petru la Vinga

Unul dintre preoții deportați: Zoltán Josef Buding
Dintre preoții Diecezei de Timișoara au fost deportați Pr. Zoltán Josef Buding și Pr. László Túry (pe atunci încă seminarist).
Despre slujirea pr. Zoltán Josef Buding putem afla mai multe din articolul pr. Virgil Fechetă, semnat în 20 iunie 2010 în calitate de paroh de Oraviţa (unde activase cândva și Pr. Buding). Aceste rânduri sunt un adevărat memento, atât pentru pr. Buding, cât și pentru autorul acestor rânduri, pr. Virgil fiind trecut și el în Casa Tatălui Ceresc.
„Precum se poate observa în perioada 09.07.1951 — 01.01.1955 nu este notificat nimic în cartea sa de muncă. Pe baza unui document emis de Episcopia Romano-Catolică de Timişoara sub numărul 166 la data de 25.01.1993 aflăm că în luna iulie 1951 Pr. Buding Zoltán a fost strămutat cu domiciliul obligatoriu în Bărăgan, lipsind de pe teritoriul Diecezei de Timişoara timp de 3 ani, 5 luni şi 21 de zile.
Chiar dacă această strămutare a fost una inumană şi dureroasă, pentru Pr. Buding J. Zoltán a fost şi o bucurie deoarece a putut fi aproape de părinții şi fraţii săi pentru a-i întări în necazul şi suferința lor. Dintr-un articol semnat de D-l Peter Krier, aflăm că pr. Buding primește aprobarea Ordinariatului Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti pentru a asista creştinii catolici din satele câmpiei Bărăganului, de la Olaru, Ezerul, Pelican, Dropia, Mărculeşti, Draga Nouă, Fundata, Viişoara, Dudeşti, Rubla, Stăncuţa, Frumuşița şi Vădeni.
Condiţiile de trai din acea perioadă şi în acea zonă erau foarte greu de suportat, dar în ciuda acestora, Pr. Buding s-a străduit şi de foarte multe ori a şi reuşit să îndeplinească cuvântul lui Isus, «cel care vrea să fie primul dintre voi să vină după mine să-şi ia crucea zilnic şi să mă urmeze». Uneori această cruce se concretiza nu numai la a celebra pe ascuns sacramentele, ci şi în renunțarea de foarte multe ori la porția sa de hrană, strecurând-o pe ascuns celor bolnavi şi în vârstă, aşa cum relatau mai târziu cei care au supravieţuit deportării în Bărăgan.
În 27 septembrie 1966 în documentul emis sub numărul 1227, Ordinariatul Romano-Catolic de din Timişoara cerea Onoratului Împuternicit al Departamentului Cultelor pentru Regiunea Banat, din Timişoara recunoaşterea transferului Pr. Buding Zoltán de la Vinga la Oraviţa. În document se specifică faptul că «postul de paroh rămas vacant (…) trebuie cât mai urgent ocupat, căci această parohie cu greu se poate administra din parohia vecină, mai ales în timpul iernii. Preotul Buding Zoltán este un preot aşezat, aşa încât promite de a lucra bine la Oraviţa, cunoscând atât limba germană cât şi cea maghiară.»
La data de 07. 10. 1966 se emitea documentul prin care Pr. Buding Zoltán era transferat de la parohia Vinga la cea din Oraviţa ca şi administrator parohial. Din data de 10 octombrie 1966 activează în această parohie.
În mintea multor orăviţeni, ajunşi azi la vârsta maturității, Pr. Buding Zoltán era cunoscut sub numele de „Pfarrer-bacsi” (în limbaj local Forabaci), o combinaţie dintre cuvântul german Pfarrer (paroh) şi cel maghiar bácsi (unchi).
În perioada comunistă, „Forabaci“, prin orele de religie pe care aproape zilnic le ţinea, devenise unul dintre punctele de atracţie pentru copiii de la şcolile dimprejur, mai ales de la Școala generală nr. 3. Zilnic era întâlnit în biserică, pe o băncuţă lângă sacristie, aşteptând pe orice enoriaş, indiferent de confesiune pentru a le asculta cu răbdare problemele şi necazurile. Astfel îl găseau şi copiii care îl ascultau cu mare plăcere atunci când le împărtăşea din tainele Sfintei Scripturi.
Eu, care aştern pe colile de hârtie aceste rânduri, îi mulțumesc Bunului şi Milostivului Dumnezeu că am avut bucuria de a-l cunoaşte în ultimul an de viaţă şi de a petrece clipe de neuitat alături de Pr. Buding. Eram student în anul pastoral (septembrie 1995 — iunie 1996) şi deseori l-am asistat la Sfânta Liturghie şi l-am condus la bolnavii ce-l aşteptau cu bucurie în azilul pentru persoanele în vârstă din Reşiţa. L-am întrebat dacă nu ar dori să stea la acel azil pentru a fi alături de cei ce îl aşteptau cu drag, iar el mi-a răspuns: «Eu toată viața am iubit copiii şi acum aici mi se umple inima de bucurie când îi văd alergând în curtea casei parohiale»“.
Pr. Buding a trecut la Domnul în ziua de 8 mai 1996. A fost înmormântat la Oraviţa la 10 mai 1996.

Istoria deportării în Bărăgan nu este doar o cronică a suferinței, ci și a perseverenței și a slujirii. Preoții care au trăit printre deportați, precum și cei care au încercat să îi sprijine de la distanță, au creat o prezență pastorală care a supraviețuit regimului, fricii și timpului. Statornicia lor ne amintește și astăzi că puterea credinței poate dăinui chiar și în cele mai vitrege împrejurări.

Biroul de Presă al Episcopiei de Timișoara

Foto: Das Banat und die Banater Schwaben (editat de: Landsmannschaft der Banater Schwaben aus Rumänien in Deutschland e.V., volumul II), colecția Arhivei Episcopiei Romano-Catolice de Timișoara, colecția personală a Msgr. László Túry