În cadrul Octavei de Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor, duminică, 24 ianuarie 2021 începând cu ora 17.00, biserica parohială romano-catolică Millennium din cartierul timișorean Fabric a găzduit o întâlnire de rugăciunea organizată de către Episcopia Romano-Catolică de Timișoara la care au fost așteptați ierarhii, reprezentanții și credincioșii confesiunilor religioase din orașul de pe Bega. Cum a subliniat și Excelența Sa Iosif Csaba Pál, episcop diecezan, în cuvântul său de salut adresat celor prezenți, această întâlnire reprezintă atât un moment de rugăciune pentru unitate în spiritul rugăciunii lui Isus – „Mă rog ca toţi să fie una“ (cf. Ioan 17, 21) – cât și un moment de fraternitate, de comuniune. – „Din cauza pandemiei nu sunt toate confesiunile prezente, dar noi în inima noastră îi purtăm pe toți“ – a subliniat păstorul diecezei. La această oră de rugăciune, din partea Episcopiei Romano-Catolice de Timișoara, au fost prezenți Pr. Zsolt Szilvágyi, vicar episcopal pentru pastorație, Pr. Nikola Lauš, cancelar episcopal și Pr. László Bakó, secretar episcopal. Parohia din Timișoara II Fabric a fost reprezentată prin Pr. Daniel Dumitru, paroh și Pr. Csaba Váncsa, capelan. Partea muzicală a fost susținută de către dl. Emil Dumitresc, cantorul bisericii împreună cu familia.
După salutul episcopului gazdă, reprezentanții diferitelor confesiuni religioase și-au împărtășit gândurile legate de acest eveniment. Astfel, Excelența Sa Iosif Csaba Pál a dat cuvântul Pr. Zaharia Pereș, consilier cultural al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Timișoarei și protopop al orașului, care a transmis celor prezenți toate gândurile de bine ale Înaltpreasfinţiei Sale Ioan Selejan, Mitropolitul Banatului. „Atunci când fiecare dintre noi avem pe Dumnezeu în mintea noastră zi de zi, vom putea să dăm la o parte toate lucrurile care ne pun piedică în a ne iubi unul pe celălalt“ – a spus Pr. Zaharia Pereș.
Următorul vorbitor, Pr. protopop Branislav Stancovici, de la Protopopiatul Ortodox Sârb din Timișoara, a transmis salutul PS Lukijan Pantelić, administratorul Eparhiei Ortodoxe Sârbe de Timişoara, și a subliniat: „Începutul existenței noastre stă în dragostea lui Dumnezeu, mântuirea noastră stă în dragostea lui Dumnezeu și pronia divină este o manifestare a dragostei lui Dumnezeu față de noi.“
Eparhia Greco-Catolică de Lugoj a fost reprezentată de către Pr. Răzvan Oprișa de la Parohia Greco-Catolică „Buna Vestire“ din Timișoara, care a adus în fața celor prezenți salutul PS Alexandru Mesian, episcop de Lugoj și PS Ioan Călin Bot episcop auxiliar, respectiv al protopopului/ vicar foraneu de Timișoara, Pr. Nicolae Teodorescu. Pr. Oprișa a atras atenția celor prezenți asupra faptului că Dumnezeu nu s-a făcut cunoscut ca o filosofie, ca o idee, ca un gând, ci a venit în trup și în acest trup mistic, unic, dorește să ne unească.
Pastorul comunității evanghelice-lutherane din Timișoara, Pr. Zsombor Kovács a amintit în primul rând faptul că de 26 de ani, de când slujește în acest oraș, niciodată nu a lipsit de la aceste momente de rugăciune ecumenică, evocând acele evenimente care au făcut posibil întâlnirea cu regretatul ÎPS Nicolae Corneanu, Mitropolitul Banatului sau cu regretatul dr. Ernst Neumann, rabinul comunității evreiești din oraș. Totodată pastorul evanghelic a rostit rugăciuni și în limbile maghiară și germană.
Din partea Bisericii Penticostale a fost prezent pastorul Constantin Leontescu, care a vorbit despre importanța rugăciunii personale și comune, iar în încheiere a rostit versurile poeziei În tăcere scrise de către poetul Eugen Dorcescu.
La sfârșitul orei de rugăciune s-a rostit Tatăl nostru în limbile română, maghiară, germană și sârbă, și tot în aceste limbi au dat preoții prezenți și binecuvântarea de încheiere.