În luna octombrie, luna Sf. Rozariu și a misiunilor se sărbătorește hramul mai multor biserici dedicate Sf. Fecioare Maria, în Dieceza de Timișoara. Printre ele se numără și biserica parohială din Timişoara II. Fabric – biserica „Millennium“ –, consacrată în sărbătoarea „Sf. Maria, Patroana Ungariei“. Răspunzând invitației Pr. Daniel Dumitru, parohul acestei comunități, sf. Liturghii de la ora 10.00 (în limba română), respectiv ora 11.30 (în limba maghiară) au fost celebrate de Pr. dr. János Román, director general al Asociației Caritas a Diecezei de Satu Mare. Au concelebrat Pr. Daniel Dumitru și Pr. Csaba Váncsa, capelan în Parohia Timișoara II Fabric. În cadrul sf. Liturghii de hram frumoasele cântece mariane au fost interpretate de cantorul Emil Dumitresc și de familia domniei sale.
În omilia sa, Pr. János Román i-a îndrumat pe cei prezenți ca să se roage cât mai des rugăciunea Sf. Rozariu, rugăciune dedicată Sf. Fecioare Maria, care, cum a menționat părintele, „este mijlocitoarea noastră puternică“. În continuare, predicatorul a precizat: „Anul viitor se vor împlini 70 de ani, de când folosim drapelul binecunoscut al Uniunii Europene: douăsprezece stele așezate pe fond albastru, drapel conceput după imaginea ce ne-o oferă Cartea Apocalipsei. Părintele acestui drapel a fost Arsène Heitz, un francez și catolic practicant. El a dorit ca Uniunea Europeană să devină un tărâm al Fecioarei Maria. Măcar noi, care cunoaștem acest adevăr și istoricul acestui drapel, să ne gândim, că acest continent, această Europă Unită ar trebui să fie casa Mamei Cerești, ar trebui să fie tărâmul condus de Sf. Fecioară Maria Regină. Privind spre Anul Jubiliar 2025, gândiți-vă și la istoria steagului european și încercați ca să vă comportați ca fii ai Mariei, conștienți că Mama noastră Cerească se roagă și mijlocește pentru noi și este alături de noi.“
În cadrul rugăciunii credincioșilor cei prezenți s-au rugat pentru Sf. Părinte Papa Francisc, Episcopul Diecezan Iosif și pentru toți participanții la Sinodul Episcopilor din Roma, pentru cuplurile căsătorite, pentru tineri și copii, mai ales pentru cei aflați în suferință, pentru cei care, după exemplul Fericitului Adolph Kolping vin în ajutorul celor aflați în nevoi, și pentru sufletele membrilor decedați ai comunității.
La finalul Sf. Liturghii Pr. Daniel Dumitru i-a mulțumit Pr. János Román pentru că în această duminică a ales să sărbătorească împreună cu membrii acestei comunități parohiale hramul bisericii consacrate în data de 13 octombrie 1901, amintind totodată, că duminica viitoare va fi Duminica Misiunilor, când în bisericile Diecezei de Timișoara se oferă rugăciuni în special pentru misiuni și misionari, respectiv colecta din această zi va fi oferită misiunilor.
Biroul de Presă al Episcopiei de Timișoara