Ultima vineri din luna mai a fost totodată și ultima zi de școală pentru un grup de 17 de elevi ai Liceului Teologic Romano-Catolic Gerhardinum. Ei sunt absolvenții claselor a XII-a – 13 elevi în clasa cu predare în limba română și 4 elevi în clasa cu predare în limba maghiară –, care în dimineața zilei de 29 mai s-au așezat în bănci pentru ultima oră de dirigenție. Atmosfera festivă se simțea deja încă de la intrarea în clădirea școlii, unde, pe o măsuță, se aflau un buchet de trandafiri și un săculeț, simbolizând acele „merinde”, adică pachetul de cunoștințe și educație, cu care Liceul Gerhardinum își ia rămas-bun de la foștii săi elevi.
Deodată se aude sunetul clopoțelului, prima oară mai lung, după care încă de 12 ori, subliniind și astfel importanța evenimentului. A sosit timpul ca elevii claselor a XII-a să pornească pe coridoarele Liceului Gerhardinum, intrând pe rând în toate sălile de clasă, să-și ia rămas-bun de la profesori și colegii mai tineri, intonând imnul Gaudeamus igitur…
După momentele festive din școală, absolvenții însoțiți de profesori, părinți, rude, prieteni și un număr mare de colegi s-au îndreptat către Domul Sf. Gheorghe, Catedrala romano-catolică din Timișoara, pentru a participa la Sf. Liturghie de mulțumire pentru cei 12 ani de școală, celebrată de E.S. Iosif Csaba Pál, episcop diecezan. Au concelebrat: Msgr. Johann Dirschl, vicar general, pr. Zoltán Kocsik, directorul Liceului Gerhardinum, pr. Augustin Bărbuț, paroh de Timișoara IX Marienheim, spiritualul claselor cu predare în limba română, P. Zsolt Kalna OFMConv, din mănăstirea călugărilor franciscani minoriți din Arad, spiritualul claselor cu predare în limba maghiară, pr. Ionuc Hojda, paroh de Moldova Nouă, cândva absolvent al acestui liceu, pr. Francisc Lisi, administrator parohial de Lugoj, pr. Lajos Máthé, paroh de Dumbrăvița și pr. Sergiu Ștefan Ursache, paroh de Slatina Timiș. Cadrul muzical al Sf. Liturghii a fost asigurat de corul „Laudetur” al Liceului Gerhardinum condus de prof. Iustin Călin.
În cuvântul său introductiv Episcopul Diecezan s-a adresat în primul rând absolvenților: „Dragi tineri, desigur aveți emoții, pentru că după 12 ani de școală acum faceți un pas important în viață. Noi suntem aici să ne rugăm pentru voi și să-i mulțumim lui Dumnezeu pentru harul lui, pentru viața voastră, familiile voastre, comunitatea și colegii voștri, și pentru posibilitatea de a învăța.”
Pasajul Evangheliei a fost proclamat de pr. Sergiu Ștefan Ursache.
În omilia rostită în limbile română și maghiară, Păstorul Diecezei a transmis: „Ultimul clopoțel înseamnă că ceva s-a terminat și ceva nou începe. Dar înseamnă și responsabilitate. De acum înainte trebuie să puneți în practică ceea ce ați învățat. Sunteți la începutul unei etape noi a vieții voastre, și aveți șansa să aduceți roade. Rodul vostru este a face voința lui Dumnezeu în prezent: cum sărbătoriți astăzi, cum vă pregătiți pentru bacalaureat, cum vă comportați unii cu alții. Isus spune: «Eu v-am ales pe voi ca să mergeți și să aduceți rod, iar rodul vostru să rămână.» Vă îndemn, dragi tineri, să nu mergeți singuri pe drum. Să mergeți cu Isus. Dacă îl urmați pe Isus zi de zi, puteți fi siguri că El vă va conduce pe drumul cel bun.”
La finalul Sf. Liturghii au urmat cuvântările elevilor. În numele absolvenților au luat rămas-bun de la colegi Alesia-Daria Mariș și Dănuț Ciuciai, mulțumind diriginților prof. Lăcrămioara Mirela Negrea și prof. Orsolya Erzsébet Iakab și tuturor profesorilor pentru munca depusă: „Vă mulțumim pentru tot ceea ce ne-ați oferit în acești ani. Ne pare rău pentru toate momentele în care v-am supărat. Știm că nu a fost mereu ușor cu noi, au fost momente în care poate v-am testat răbdarea. Însă dumneavoastră ați continuat să ne ghidați și să ne sprijiniți. Vă mulțumim pentru fiecare lecție, pentru fiecare oră de pregătire, pentru fiecare explicație. Astăzi înțelegem cât de mult ați făcut pentru noi și vă vom fi mereu recunoscători.” În numele colegilor de clasă, Alesia‑Daria Mariș i‑a mulțumit și prof. Francisc Craia, care i‑a însoțit în această zi pe absolvenți, ținând locul dirigintei, care nu a putut fi prezentă.
De altfel cei doi elevi, Alesia-Daria Mariș și Dănuț Ciuciai au stat în fața microfoanelor și anul trecut, când erau în clasa a XI-a, adresând cuvinte de rămas-bun absolvenților de atunci. Acum această îndatorire le-a revenit elevelor Enya Peregi și Enikő-Beáta Ciuciai din clasele a XI-a cu predare în limbile română și maghiară. „Să nu uitați experiențele și mai ales oamenii care au contribuit la formarea voastră intelectuală și spirituală. Să pășiți pe calea vieții cu credință în Dumnezeu. Vă dorim multe realizări, sperăm să vă îndepliniți toate dorințele” – a transmis eleva Enya Peregi din clasa a XI-a A.
Un moment emoționant a fost predarea cheii școlii, ca simbol al transmiterii tradițiilor, dar și a îndatoririlor către următoarea generație.
În cele din urmă pr. Zoltán Kocsik, directorul Liceului Gerhardinum, le-a adresat câteva cuvinte elevilor claselor a XII-a: „Într-un liceu catolic, ați învățat că adevărata valoare a unui om nu stă doar în succese, ci și în bunătatea cu care îi tratează pe ceilalți. Ați crescut împreună, ați trecut prin emoții, examene, momente grele și clipe frumoase care vor rămâne mereu în sufletele voastre. Pe acest drum al dezvoltării voastre intelectuale, spirituale și umane v-a însoțit în primii ani doamna învățătoare Rus Maria. Ea v-a asigurat un start bun pentru anii următori. Când ați început clasa a V-a v-a preluat ca dirigintă doamna profesoară Negrea Lăcrămioara Mirela, care a fost alături de voi și la bine și la rău în acești 8 ani de educație și a încercat întotdeauna să vă înțeleagă și să vă ajute. Totodată mulțumim părinților că au văzut în această școală un partener în educația copiilor lor.”
Conform Calendarului examenului național de bacalaureat 2026, prima probă scrisă va avea loc în data de 29 iunie a.c. la limba și literatura română, în 7 iulie vor fi afișate rezultatele inițiale la probele scrise, iar în 13 iulie va avea loc afișarea rezultatelor finale.
Biroul de presă al Episcopiei de Timișoara
Foto: www.facebook.com









