Pe teritoriul Diecezei de Timișoara se găsesc numeroase obeliscuri, statui și pietre funerare care îi comemorează pe eroii Revoluției din 1848–1849. Astfel de monumente se află, de exemplu, la Timișoara, pe Calea Ghirodei, în cimitirele din cartierele Iosefin și Freidorf, pe locul bătăliei de la Timișoara, între Timișoara și Dudeștii Noi, dar se pot aminti și Jimbolia, Beregsău, Cărpiniș, Peciu Nou sau Crucea Herglotz din Reșița (din Dealul Crucii), ridicată în 1874 de muncitorii locali în memoria evenimentelor și a victimelor din oraș, din timpul Revoluției de la 1848. La Timișoara, în cimitirele de pe Calea Stan Vidrighin (fosta Calea Buziașului) și de pe Calea Șagului, doamna Dorottya Momir, membră a Asociației pentru Valorile Maghiare din Banat, a descoperit două pietre funerare dedicate unor foști honvezi, soldați în armata maghiară din 1848. Una dintre ele, aflată în cimitirul de pe Calea Stan Vidrighin și purtând numele honvedului Ferenc Hemmert, a fost dărâmată în 2025, probabil pentru că mormântul fusese reutilizat.
Asociația pentru Valorile Maghiare din Banat a considerat salvarea pietrei funerare o datorie morală. Cu ajutorul consilierului local Imre Farkas, piatra a fost recuperată din cimitir și transportată la noua ei locație, la Parohia Romano-Catolică din cartierul Iosefin, unde, cu acordul pr. Zsolt Szilvágyi, vicar pastoral și parohul acestei comunități, a fost așezată din nou în curtea bisericii. Binecuvântarea pietrei funerare a avut loc duminică, 15 martie, după Sfânta Liturghie celebrată în limba maghiară, de la ora 11.30.
Legat de Evanghelia celei de-a patra duminici din Postul Mare, în omilia sa pr. Zsolt Szilvágyi i-a îndemnat pe credincioși să recunoască prezența lui Dumnezeu în viața lor de zi cu zi: „Astăzi este 15 martie, pentru noi o zi de sărbătoare și de comemorare. Cred că și în istorie trebuie să vedem prezența lui Dumnezeu. A vedea înseamnă a percepe mai mult decât realitatea fizică și a înțelege plinătatea vieții.”
După Sfânta Liturghie, cei prezenți s-au reunit în curtea bisericii, unde au participat la ritualul de binecuvântare a pietrei funerare. „Isus ne îndeamnă să-i primim pe copii sau pe cei săraci. Noi astăzi am primit în curtea bisericii noastre o piatră funerară. Dar aceasta nu este doar o piatră, ci amintește de destinele unor persoane. De aceea, aici, în Iosefin, și această piatră poate deveni un loc al comemorării. La fel ca ghiuleaua așezată deasupra statuii Maicii Domnului aflată curtea parohiei, trasă în 1849 chiar în zidul bisericii noastre și pe care am așezat-o în mod conștient sub ocrotirea Sf. Fecioare Maria. Se spune că acolo unde morții nu sunt respectați, cu timpul nici cei vii nu vor mai fi respectați. Modul în care o societate își tratează cimitirele și mormintele spune mult despre modul în care îi tratează pe cei vii. De aceea, nu trebuie să ne uităm înaintașii, istoria noastră, pe toți cei care au muncit și au luptat înaintea noastră” – a afirmat pr. Szilvágyi Zsolt la începutul ritualului binecuvântării.

În continuare, a luat cuvântul prof. univ. dr. Barna Bodó, publicist, președintele Fundației Diaspora din Timișoara și al Asociației pentru Valorile Maghiare din Banat, care a subliniat că nu doar cei căzuți în luptă sunt considerați eroi, ci și cei care au supraviețuit și s-au întors acasă, precum Ferenc Hemmert: „În memoria istorică maghiară, honvezii Revoluției din 1848–49 sunt considerați eroi, indiferent dacă au căzut în luptă sau au supraviețuit. Ei și-au asumat riscurile războiului, au luptat în condiții adesea foarte grele pentru independența țării și a poporului. De ce este considerat erou și cel care a supraviețuit? Pentru că a participat la lupte, iar acest lucru în sine a constituit un risc enorm.”
Figura honvedului Ferenc Hemmert a fost evocată de doamna Ilona Miklósik, muzeograf și istoric de artă din Timișoara, care a prezentat numeroase informații interesante despre mai mulți eroi bănățeni din 1848: „Soldatul care a odihnit odinioară sub această piatră funerară s-a înrolat foarte tânăr, la doar 17 ani. Până la sfârșitul anului 1849 ajunsese plutonier-major. Ferenc Hemmert s-a născut la Gottlob, într-o familie germană autentică, dar în timpul revoluției a ales idealurile libertății maghiare. Îl putem numi erou și pentru că a fost rănit de două ori – la mâna stângă și la piciorul drept. A fost prezent la capitularea armatei revoluționare maghiare la Șiria și s-a întors acasă pe jos, ca mulți alții. A murit la Timișoara în 1914. Nu este deloc ceva neobișnuit, că oameni de naționalitate germană, născuți în Banat, s-au alăturat unei cauze commune. Din păcate, mulți dintre ei au dispărut fără urmă. Nu mai găsim mormântul colonelului Fockner, tot de etnie germană, care l-a protejat pe Kossuth în luptele de la Mehadia. Nu îl mai găsim nici pe Miklós Karagyéna, care era croat. Și am putea aminti și familia Menczer, de religie israelită, maghiaro-germană, din care tatăl și cei patru fii au luptat sub drapelul honvezilor.”
Ultimul vorbitor a fost domnul András Molnár, deputat și președinte al organizației județene Timiș a UDMR, care a subliniat în discursul său: „Istoria dovedește mereu și mereu că ceea ce este adevărat, ceea ce este valoros, ceea ce aparține sufletului unei comunități, nu poate fi șters definitiv. Memoria comunitară trebuie îngrijită și protejată, iar uneori reconstruită. O comunitate care își respectă trecutul va fi întotdeauna capabilă să își construiască viitorul.”
În încheiere, în numele Asociației pentru Valorile Maghiare din Banat și al organizației județene Timiș a UDMR, au fost depuse coroane de flori la piatra funerară.

Biroul de Presă al Episcopiei de Timișoara