Reflecție asupra „Căilor de urmat” – „Împreună vom descoperi voia lui Dumnezeu!”
Joi, 10 octombrie 2024
Astăzi începem să reflectăm asupra proceselor prin care Biserica se schimbă, la percorsi pe care trebuie să îi luăm. Următorul text neobișnuit ne poate ajuta ca să vedem cum se întâmplă acest lucru: „Ieşind de acolo, Isus s-a retras în părţile Tírului şi Sidónului şi, iată, o femeie canaaneană a ieşit din ţinuturile acelea şi a strigat: „Îndură-te de mine, Doamne, Fiul lui Davíd! Fiica mea este chinuită cumplit de diavol!”. Dar el nu i-a răspuns niciun cuvânt. Apropiindu-se, discipolii lui îl rugau: „Trimite-o, pentru că strigă în urma noastră!”. El, răspunzând, a zis: „Nu am fost trimis decât la oile pierdute ale casei lui Israél”. Dar ea a venit, s-a prosternat înaintea lui şi a spus: „Doamne, ajută-mă!”. El a răspuns: „Nu este bine să iei pâinea copiilor şi s-o arunci la căţei”. Dar ea i-a spus: „[Da], Doamne, dar şi căţeii mănâncă firimiturile care cad de pe masa stăpânilor lor!”. Atunci Isus, răspunzând, i-a spus: „O, femeie, mare este credinţa ta! Să fie cum vrei tu!”. Şi, din acel ceas, fiica ei a fost vindecată.” (Matei 15, 21 – 28).
La prima vedere se pare că Isus este nepoliticos, numind-o pe femeie câine. El face o excepție doar pentru fiica ei, datorită credinței ei personale. „Am venit doar la oile pierdute ale lui Israel … ei bine, și la tine”.
Dar acest episod are loc între hrănirea celor cinci mii de oameni, care simbolizează misiunea față de evrei, și hrănirea celor patru mii de oameni, care indică misiunea față de popoare. Isus i-a spus femeii că este suficientă pâine doar pentru copiii din casă, dar câteva versete mai târziu va fi pâine mai mult decât suficientă pentru toată lumea, șapte coșuri pline cu resturi. Este un moment de tranziție profundă.
Cum s-a întâmplat acest lucru? La mijloc este tăcerea lui Isus. „Dar el nu i-a răspuns niciun cuvânt”. Această tăcere nu este o respingere. Este tăcerea despre care Sora Maria Grazia a vorbit atât de frumos în timpul exercițiilor spirituale. Ea a spus că „la rădăcina fiecărei rugăciuni, a fiecărei lucrări pentru Dumnezeu vibrează Respirația tăcută a lui Dumnezeu”. („Alla radice di ogni preghiera, di ogni „opera per Dio” vibra il silenzioso Soffio di Dio.[1]”)
În această tăcere, Domnul nostru o ascultă pe femeie și îl ascultă pe Tatăl său. Biserica pătrunde mai adânc în misterul Iubirii Divine, oprindu-se asupra unor întrebări profunde la care nu avem răspunsuri rapide. La Conciliul de la Ierusalim: cum pot fi admise popoarele în Biserică? La Niceea, cum putem afirma că Isus a fost cu adevărat Dumnezeu și cu adevărat om? La Calcedon, cum ar putea fi Dumnezeu cu adevărat trei și cu adevărat unul?
Rolul nostru în cadrul Sinodului este ca să ne confruntăm cu întrebări dificile și nu, precum ucenicii, să scăpăm de ele. Care sunt întrebările dificile ale noastre aici? Femeia vine pentru că fiica ei este chinuită. Cu siguranță, trebuie să răspundem la toate strigătele mamelor și taților din întreaga lume pentru fiicele și fiii tineri prinși în război și sărăcie. Nu trebuie să ne închidem urechile, ca ucenicii de atunci.
De asemenea, există întrebări profunde care stau la baza multora dintre discuțiile noastre. Cum pot bărbații și femeile, făcuți după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, să fie egali și totuși diferiți? Nu trebuie să evităm întrebarea, precum ucenicii, negând egalitatea sau diferența. Și cum poate fi Biserica comunitatea celor botezați, toți egali, și totuși Trupul lui Cristos, cu roluri și ierarhii diferite? Acestea sunt întrebări profunde.
Avansăm în misterul Iubirii Divine trăind cu aceste întrebări, rugându-ne pentru ele, ascultându-ne unii pe alții, meditând asupra lor zi și noapte. Așa cum spune psalmul, „Domnul o dă preaiubiţilor săi în timpul somnului.” (127, 2). Cu excepția cazului în care se prăbușește patul!
În această întâmplare, descoperirea vine printr-o conversație ciudată: „Nu este bine să iei pâinea copiilor şi s-o arunci la căţei”. Dar ea i-a spus: „[Da], Doamne, dar şi căţeii mănâncă firimiturile care cad de pe masa stăpânilor lor!”. Acest lucru pare ofensator. Cum a putut Isus să se refere la această femeie și la fiica ei ca la niște câini. Dar Matei a preluat acest incident din Evanghelia lui Marcu, unde femeia este sirofeniciană. La Ashkelon, a fost descoperit un cimitir pentru 700 de câini. Erau câini mici care muriseră din cauze naturale[2]. Au fost găsite statuete mici de câini. Se pare că câinii erau cei mai buni prieteni ai lor, membri prețioși ai gospodăriei lor. Ca dominican, înțeleg acest lucru. Suntem numiți „Câinii Domnului”, Domini canes!
Așadar, Domnul nostru este extrem de creativ, apropiindu-se de ideea ei de o casă în care câinii au un loc iubit. Pentru evrei, câinii erau animale necurate care nu aveau voie în casă. Ei sunt în afara ușii, precum cei care au lins rănile lui Lazăr. Isus ajunge la experiența și limba ei. El transcende limitările culturale ale poporului său. „Să fie cum vrei tu!” Sfânta Ecaterina de Siena vede în aceasta o mare promisiune de libertate. Ea scrie: „Aici, bunătatea nemărginită a lui Dumnezeu dezvăluie comoara pe care a dăruit-o sufletelor noastre, comoara voinței noastre libere [3]”.
Mulți oameni doresc ca acest Sinod să dea imediat un Da sau un Nu cu privire la diverse probleme! Dar nu acesta este modul în care Biserica avansează în taina profundă a Iubirii Divine. Nu trebuie să fugim de întrebările dificile, precum ucenicii, care spun: Trimite-o, pentru că strigă în urma noastră! Rămânem cu aceste întrebări în tăcerea rugăciunii și a ascultării reciproce. Ascultăm, așa cum a spus cineva, nu pentru a răspunde, ci pentru a învăța. Ne deschidem imaginația către noi moduri de a fi casa lui Dumnezeu care are un spațiu pentru fiecare. Altfel, așa cum se spune în Anglia, nu vom face decât să rearanjăm scaunele de pe Titanic.
În ciuda primirii ostile din partea ucenicilor, femeia rămâne. Ea nu renunță și nu pleacă. Vă rog să rămâneți, indiferent de frustrările voastre față de Biserică. Continuați să întrebați! Împreună vom descoperi voința lui Dumnezeu.
Note de subsol
[1] Meditație la laude, 1 octombrie 2024.
[2] Rebekah Liu. „A Dog under the Table at the Messianic Banquet: A study of Mark 7. 24 – 30”, Andrew’s University Seminary Studies, Vol. 48, No. 2, 2010, pp. 251-255.
[3] Le Lettere, 1.262, Quoted by Paul Murray OP, St Catherine of Siena: Mystic of Fire, Preacher of Freedom, Word on Fire Institute, Park Ridge, 2020, p. 30.
Sursa: www.vaticannews.va/en