Reflecții de la simpozionul european „Shaping Synodality in Europe – From Vision to Roadmap”

Unele întâlniri se încheie atunci când ne întoarcem acasă. Altele continuă să lucreze în noi prin întrebările pe care ni le lasă. Pentru mine, simpozionul european „Shaping Synodality in Europe – From Vision to Roadmap”, desfășurat între 14 și 17 septembrie 2026 la Bildungshaus Schloss Puchberg, lângă Wels, în Austria, a fost o astfel de întâlnire. Organizat sub patronajul Consiliului Conferințelor Episcopale Europene (CCEE), în colaborare cu Departamentul pentru Sinodalitate al Universității Catolice Private din Linz și European Taskforce for Synodality, simpozionul a reunit 187 de participanți din 31 de țări și 29 de Conferințe Episcopale. Întâlnirea s-a înscris în etapa de implementare a parcursului sinodal și în pregătirea drumului spre Adunarea Eclezială Europeană din 2028.
Dincolo de cifre și de program, ceea ce a dat sens acestor zile a fost experiența de a merge împreună. Pentru mine, sinodalitatea poate fi înțeleasă ca o gramatică a păcii: ne învață să punem împreună voci diferite fără să le anulăm, să transformăm diferența în dialog și dialogul în comuniune.

Ascultarea începe în inimă
Una dintre cele mai puternice experiențe de la Wels a fost aceea a ascultării. Nu este suficient să-i oferim celuilalt posibilitatea de a vorbi,putem să-l auzim fără să-l ascultăm cu adevărat. Putem rămâne atât de preocupați de propriul răspuns, încât cuvintele celuilalt să nu ajungă niciodată cu adevărat la noi. Avem nevoie să ascultăm cu inima, nu doar cu urechea.
Univ.-Prof. Dr. Klara-Antonia Csiszár, profesor de teologie pastorală și vice-rector al Universității Catolice Private din Linz, coordonatoarea simpozionului, a exprimat această exigență printr-o formulare memorabilă: „A asculta înseamnă să-i permiți celuilalt să te întrerupă.” Ascultarea autentică presupune disponibilitatea de a fi schimbat de întâlnirea cu celălalt. Această perspectivă a fost trăită concret prin „Conversația în Duh”, metodă care a combinat experiența personală, ascultarea, tăcerea, rugăciunea și discernământul.  Poate că aici începe adevărata sinodalitate: nu atunci când învățăm să vorbim mai convingător, ci atunci când învățăm să ascultăm mai profund.

Diferențele pot deveni un dar
O Biserică europeană sinodală nu poate ignora diversitatea continentului. Bisericile locale au istorii, culturi și experiențe diferite, iar provocările unei comunități din Europa Occidentală nu sunt identice cu cele ale unei Biserici din Europa Centrală sau de Est.
Cardinalul Ladislav Német SVD, Arhiepiscop de Belgrad și vicepreședinte al CCEE, a adus în atenție tocmai această realitate: diferențele dintre Bisericile Europei nu trebuie ascunse, ci întâlnite și înțelese. A merge împreună nu înseamnă ca unii să-i copieze pe ceilalți, ci ca fiecare Biserică să fie dispusă să învețe de la celelalte.  Aceasta este una dintre frumusețile sinodalității: unitatea nu înseamnă uniformitate. Biserica poate deveni o polifonie de voci. Fiecare voce are propria tonalitate, dar toate pot contribui la aceeași comuniune.

Botezul – fundamentul unei responsabilități comune
În centrul reflecției de la Wels s-a aflat și o întrebare esențială: ce se schimbă în Biserică atunci când recunoaștem cu adevărat demnitatea și responsabilitatea tuturor celor botezați? Univ.-Prof. Dr. Christoph Theobald SJ, teolog și profesor emerit de teologie fundamentală și dogmatică, a aprofundat tema ecleziologiei baptismale și a existenței baptismale. Programul simpozionului a legat explicit această temă de egalitatea în demnitate și activitate a tuturor celor botezați.
Prin Botez, suntem încorporați în Cristos și devenim membri ai Trupului Său. Darurile și slujirile noastre sunt diferite, însă demnitatea fundamentală este comună. Această perspectivă schimbă întrebarea despre participarea la viața Bisericii. Nu doar: „Cine are o funcție?”, ci și: „Ce dar a primit fiecare și cum poate fi pus în slujba tuturor?” Sinodalitatea nu transformă Biserica într-o structură în care toți fac același lucru. Ea ne ajută să descoperim că fiecare are un loc, un dar și o responsabilitate.

De la consultare la discernământ
Ascultarea nu este însă un scop în sine. După ascultare urmează discernământul. Iar discernământul creștin este mai mult decât un schimb de opinii. Nu ne întrebăm doar ce credem noi, ci încercăm să recunoaștem ce ne cere Dumnezeu.
De aceea, discernământul este un dar al Duhului Sfânt. El presupune rugăciune, tăcere, libertate interioară și disponibilitatea de a ne lăsa surprinși de ceea ce Dumnezeu poate spune prin celălalt. Întrebarea nu este doar „Cine are dreptate?”, ci: „Unde ne conduce Duhul Sfânt?” Această schimbare de perspectivă este fundamentală. Ea ne mută de la confruntarea opiniilor la căutarea comună a voinței lui Dumnezeu.

O Biserică atentă la Europa de astăzi
A doua zi a simpozionului a fost dedicată întrebării: „Cum trăim Evanghelia în Europa de astăzi?”. Keynote-ul a fost susținut de Univ.-Prof. Dr. Tomáš Halík, profesor la Universitatea Carolină din Praga, sub titlul sugestiv „Listening to Europe” – „A asculta Europa”.
Reflecția sa asupra secularizării europene a atras atenția asupra unei realități complexe: diminuarea influenței sociale a creștinismului este și o pierdere, dar poate deveni și o provocare pentru purificarea și aprofundarea mărturiei Bisericii într-o societate pluralistă. Europa are răni: război, migrație și deplasare, polarizare, singurătate, abuz și îndepărtarea de credință. Dar are și o dorință profundă de pace, comunitate, demnitate, dreptate și speranță.  De aceea, Biserica este chemată să învețe să discearnă semnele timpului.
În acest context, Klara Csiszár a propus ideea unui posibil „European Church Forum for Interpreting the Signs of the Times” – un spațiu în care Bisericile europene să poată împărtăși experiențe și să interpreteze împreună realitatea.  Propunerea exprimă o convingere simplă: nu putem discerne singuri toate provocările timpului nostru. Avem nevoie unii de alții.

Participarea devine coresponsabilitate
O altă dimensiune importantă a simpozionului a fost legătura dintre demnitatea baptismală și modul concret în care sunt exercitate responsabilitatea și conducerea în Biserică. Univ.-Prof. Dr. Myriam Wijlens, profesor de drept canonic la Universitatea din Erfurt și specialist în dreptul canonic al sinodalității, a abordat tema „Baptismal Ecclesiology and Structures that Sustain” – ecleziologia baptismală și structurile care o susțin.
Întrebarea devine astfel foarte concretă: dacă prin Botez toți avem aceeași demnitate fundamentală, cum poate această demnitate să devină participare și responsabilitate reală în viața Bisericii? Sinodalitatea nu înseamnă doar să fim consultați. Înseamnă să devenim coresponsabili.

De la comuniune la misiune
În cele din urmă, sinodalitatea nu poate rămâne preocupată doar de viața internă a Bisericii. Biserica există pentru misiune. Misiunea de a vesti Vestea cea Bună este datoria fiecărui creștin. Nu doar a preotului, a episcopului sau a persoanelor consacrate. Prin Botez, fiecare creștin este chemat să fie discipol și misionar.
De aceea, putem spune: mergem împreună pentru a fi trimiși împreună. O Biserică ce ascultă poate fi mai aproape de oameni. O Biserică ce discerne poate răspunde mai atent semnelor timpului. O Biserică în care fiecare botezat își asumă darul și responsabilitatea poate deveni mai vie în misiunea sa.

De la Wels, un drum care continuă
Simpozionul de la Wels nu a fost un punct final. Titlul său – „From Vision to Roadmap” – exprimă tocmai trecerea de la o viziune despre sinodalitate la căutarea unor căi concrete pentru viitorul Bisericii în Europa. Rezultatele grupurilor de lucru urmează să contribuie la parcursul european spre Adunarea Eclezială Europeană din 2028.
Pentru mine, întoarcerea de la Wels înseamnă câteva convingeri mai clare: că trebuie să învățăm să ascultăm cu inima, că diferențele nu trebuie să ne sperie, că discernământul este un dar al Duhului Sfânt, că Botezul ne unește într-o demnitate și o responsabilitate comune și că misiunea de a vesti Evanghelia nu poate fi delegată câtorva persoane.
Poate că aceasta este adevărata artă de a merge împreună: să nu avem neapărat aceeași voce, dar să avem aceeași direcție – Cristos. Să ascultăm pentru a înțelege, să discernem pentru a recunoaște voia lui Dumnezeu, să rămânem în comuniune în mijlocul diferențelor și să plecăm împreună în misiune.

Sinodalitatea nu este doar un drum pe care Biserica îl parcurge. Este un mod de a învăța din nou să fie Biserică.

Iar poate aceasta este cea mai importantă lecție de la Wels: să ascultăm cu inima, să discernem în Duhul Sfânt și să mergem împreună pentru a vesti lumii Vestea cea Bună.

Melania Kiss