Teritoriul istoric al Tirolului face astăzi parte din Austria și Italia. Totuși, nu doar această regiune poartă acest nume. Există o localitate cu aceeași nume în actualul Tirol de Sud, în Italia, care în secolul al XI‑lea a servit drept scaun al Comitatului Tirol și care, practic, a dat numele întregii provincii. De asemenea, în America de Sud se găsesc două localități: Dorf Tirol în Brazilia și Puerto Tirol în Argentina. Ambele au fost întemeiate de coloniști tirolezi, la fel ca satul Tirol din Banat în anul 1810 (1812), cunoscut în limba germană sub numele de Königsgnad iar în limba maghiară, Királykegye. Tradusă în limba română, numele înseamnă „(Din) Bunăvoința Regelui“.
Cei care își părăsesc ținuturile natale nu pot lua multe lucruri cu ei. Nici tirolezii nu au pornit spre noua lor patrie cu prea multe lucruri personale, însă au adus în inimă speranța, hotărârea, perseverența și încrederea în ocrotitoarea lor, Sf. Fecioară Maria – Mariahilf (în limba română Sf. Fecioară Maria Ajutătoare), a cărei icoană au păstrat‑o ca pe o comoară prețioasă în biserica lor. Acasă, în Tirol, dar practic în întreaga regiune alpină, cea mai venerată imagine făcătoare de minuni era Mariahilf care surprinde relația profund intimă dintre Fecioara Maria și Pruncul Isus. Totodată, Maria hilf! – „Marie, ajută‑ne!“ – este, în esență, și o rugăciune.

Contextul istoric
După Revoluția Franceză din 1789, monarhiile Europei – inclusiv Sfântul Imperiu Roman – se temeau că ideile revoluționare s‑ar putea răspândi și pe teritoriile lor. Napoleon, care din general al Revoluției Franceze a ajuns împărat al Franței, a inițiat mai multe campanii împotriva Casei Habsburgilor pentru a consolida influența Franței în Europa. La acea vreme, Tirol făcea parte din Imperiul Austriac și reprezenta un teritoriu strategic important: un coridor între Europa de Nord și cea de Sud, prin Alpi. Cine controla provincia tiroleză, situată între munți, putea stăpâni cele mai importante rute alpine nord–sud, care legau Germania și Austria de Italia de Nord.
În timpul campaniilor sale italiene, Napoleon a adus o mare parte din Italia de Nord sub dominația Franței, ajungând astfel direct la granița cu Tirolul. În 1805, în bătălia de la Austerlitz, comandantul francez a învins armata ruso‑austriacă, iar prin Pacea de la Bratislava (1805) Austria a fost nevoită să cedeze Tirolul Bavariei, aliata lui Napoleon. Administrația bavareză a introdus numeroase reforme care au limitat activitățile religioase tradiționale, au redus autonomia locală și au impus noi taxe fiscale împovărătoare – toate acestea sprijinite de puterea împăratului francez.
Locuitorii Tirolului au rămas însă loiali Casei de Habsburg iar, în 1809, s‑au revoltat. Răscoala a fost condusă de Andreas Hofer și, la început, a avut succes, însă Napoleon și‑a trimis din nou trupele și a înăbușit revolta. După execuția lui Hofer, numeroase familii tiroleze care participaseră la răscoală sau care rămăseseră fidele Habsburgilor și‑au părăsit patria. O parte dintre ele, precum și alte familii din Tirol, s‑au stabilit în Banat, unde Curtea de la Viena le‑a oferit pământ și mijloace de trai, dându‑le speranța unui nou început.

În noua patrie
Cei interesați pot afla mai multe despre cum arăta viața nouă în Banat – pe teritoriul actualului județ Caraș‑Severin – din volumul lui Ferdinand Hirn, Die Gründung der Tiroler Kolonie Königsgnade im Banat. În această lucrare, autorul descrie cu o minuțiozitate cuprinzătoare împrejurările întemeierii localității Königsgnad, dedicând mai multe pagini contextului istoric și situației care a dus la plecarea tirolezilor din patria lor.
Despre începuturi se poate citi următoarele: „În hotărârea imperială din 1 septembrie 1810 (…) Suveranul a obligat toate autoritățile să acorde cea mai mare atenție stabilirii tirolezilor; a dispus construirea a 30 de case pe teritoriul comunei Fizeș, (…) precum și acordarea unui avans de călătorie de 50 de florini și, pentru achiziționarea primelor obiecte de gospodărie, un sprijin de 100 de florini de persoană. Totuși, această sumă trebuia plătită doar după ce coloniștii ajungeau la destinație. (…) Apoi, Camera Aulică Maghiară a primit ordin ca, prin intermediul Administrației Camerale din Timișoara, să înceapă imediat construirea celor 30 de case; acestea trebuiau ridicate din pământ bătut și amenajate în stil tirolez; coloniștii tirolezi trebuiau să contribuie cu muncă voluntară.“
Primii tirolezi care au sosit în Banat într‑un fel de „expediție de recunoaștere“ au fost doi bărbați foarte respectați: Speckbacher și Thalguter. Autoritățile, „ținând seama de buna intenție a petiționarilor, au considerat demnă de sprijin și dorința lor ca, cât mai curând, să înceapă construirea unei biserici, a unei case parohiale catolice și a unei școli; menționând că această obligație îi revine oricum proprietarului funciar, care, în schimb, poate exercita dreptul de patronat. (…) Aproape o jumătate de an după ce chestiunile legate de colonizare au fost clarificate, primii tirolezi au pornit spre noua lor patrie; soarta lor a fost cu adevărat cutremurătoare. Așteptarea îndelungată și forțată la Buda a consumat rapid avansul (în bani) de călătorie primit la Viena; de aceea, Camera Aulică Maghiară le‑a plătit și a doua tranșă de 30 de florini, pe care Curtea a aprobat‑o integral. Apoi, complet epuizați, și‑au continuat drumul spre Banat prin propriile mijloace. În toamna anului 1810, și alte persoane i‑au urmat, în mare parte tineri refugiați fără loc de muncă.“
Suferința primilor coloniști a fost agravată de venirea iernii. De aceea, „Karl Richter, funcționar cameral la Deta, a încercat să îi ajute găzduindu‑i și hrănindu‑i la populația germană din localitate. Deși pentru întreținerea lor se alocau 30 de creițari pe zi, funcționarul s‑a străduit, pe cât i‑a stat în putință, să le ofere și posibilitatea de a câștiga ceva venit. Însă oamenii au sosit tocmai când iarna bătea la ușă; oportunitățile de muncă adecvate erau rare, astfel că mizeria celor rămași fără adăpost creștea de la o zi la alta. (…) Condițiile de viață precare și clima diferită au afectat negativ sănătatea celor sosiți. Franz Jäger, chirurgul din Deta, i‑a îngrijit pe bolnavi cu un zel demn de laudă.“
Așa cum notează autorul la finalul volumului publicat în 1920, „Doar 22 de familii au rămas în localitatea Königsgnad, dintre care moartea necruțătoare i‑a răpit pe toți, cu o singură excepție; astăzi, la Királykegye mai trăiește doar familia Zauner, ai cărei strămoși au venit odinioară din Tirol.“

Darul împăratului: o cruce aurită și o icoană a Sf. Fecioare Maria
Să aruncăm o privire într‑o altă lucrare în mai multe volume, în seria amplă Erbe und Auftrag a episcopului emerit de Timișoara, Martin Roos, unde autorul scrie în volumul I, 2b despre întemeierea localității Tirol / Königsgnad / Királykegye – o așezare numită astfel în semn de recunoștință pentru „bunăvoința regelui“: „Când, în timpul campaniei sale victorioase spre est, Napoleon a adus și Tirolul sub stăpânirea sa, întreaga provincie s‑a răsculat împotriva ocupanților străini. Nici clerul nu a rămas departe de luptă. Ca răspuns, Napoleon a trimis în Tirol unități bavareze conduse de un general francez, ale căror acte de cruzime au stârnit ura populației.
Sub conducerea lui Andreas Hofer și Josef Speckbacher, tirolezii au obținut la 13 aprilie 1809 o strălucită victorie lângă Bergisel, în apropiere de Innsbruck. Francezii au reușit cu mare dificultate să fugă din „provincia blestemată“ – cum o numeau cei învinși – înapoi în Bavaria. Totuși, Andreas Hofer a fost capturat în ianuarie 1810 și executat la 19 februarie în șanțurile fortăreței Mantova. Prin tratatul de pace de la Viena (1809) – extrem de nefavorabil austriecilor – împăratul a fost nevoit să abandoneze și Tirolul. Susținătorii lui Hofer, sub conducerea lui Josef Speckbacher, au cerut împăratului Francisc I un loc de așezare în Ungaria, cerere care le‑a fost aprobată. După o căutare mai îndelungată, refugiații tirolezi au ales un teritoriu din Banat, în comitatul Caraș, situat între localitățile Docleni, Fizeș și Biniș, pe care, din recunoștință, l‑au numit Königsgnad. Primele familii s‑au stabilit aici la începutul verii anului 1810 (după alte variante 1812), iar în toamna târzie a aceluiași an și în primăvara lui 1811 (1813) au sosit altele noi. Împreună cu acest al doilea grup a venit și preotul Matthäus Johannes Stueffer, care, ieșind din ascunzătoarea sa, a decis și el să emigreze; a sosit la Königsgnad împreună cu fratele său mai tânăr, Aloys, care servise ca locotenent în armata imperială. Matthäus a devenit primul paroh al așezării, iar fratele său a fost responsabil pentru siguranța satului. Împăratul a arătat bunăvoință față de coloniști și a ordonat autorităților competente să le ofere refugiaților cel mai mare sprijin posibil. La audiența imperială, suveranul a dăruit credincioșilor tirolezi o cruce de lemn aurită, care conținea o relicvă a Sf. Cruci; iar autoritățile locale au oferit o copie a icoanei Mariahilf (Maria Ajutătoare) pentru mica biserică de lemn care a fost ridicată în scurt timp. Ambele se găsesc și astăzi în biserica din Königsgnad. (Între timp ambele obiecte au fost mutate în Muzeul Diecezan, iar icoana Mariahilf, în original, a fost înlocuită cu o copie autentică pe altarul principal al bisericii).
Totuși, tirolezii nu au rămas mult timp. Când situația politică s‑a stabilizat din nou, mulți s‑au întors în patria lor. La începutul anului 1818, parohul Stueffer a primit parohia Timișoara Iosefin, unde a slujit încă 42 de ani, până la moartea sa. Majoritatea credincioșilor tirolezi l‑au urmat și s‑au stabilit pe strada Tiroler Gasse – Strada Tirolezilor (astăzi strada Ciprian Porumbescu) – în viitorul cartier Elisabetin.“
În același volum, autorul, episcopul emerit Martin Roos, notează că, în cadrul primei sale vizitații canonice, episcopul Josef Lonovics a vizitat și localitatea Tirol la 18 august 1838.

Ce este, de fapt, tipul iconografic Mariahilf – Sf. Fecioară Maria Ajutătoare?
Icoana Mariahilf este un tip iconografic a cărui piesă originală și cea mai cunoscută provine din atelierul pictorului Lucas Cranach cel Bătrân (1472–1553). Cranach a fost una dintre figurile centrale ale Renașterii germane, contemporan cu Albrecht Dürer și pictor de curte al principilor electori saxoni. Atelierul său funcționa la Wittenberg.
Mariahilf nu este o singură imagine, ci un tip iconografic pe care Cranach și atelierul său l‑au realizat în mai multe variante. Compoziția este simplă, clară, cu aspect de icoană și ușor de reprodus, motiv pentru care s‑a răspândit rapid.
Cea mai cunoscută reprezentare Mariahilf se află în catedrala din Innsbruck, iar copiile acesteia s‑au răspândit în tot Tirolul, precum și în noile ținuturi unde s‑au stabilit coloniștii tirolezi.
Imaginea se caracterizează prin faptul că Fecioara Maria, în semi‑profil sau ușor întoarsă într‑o parte, îl ține în brațe pe Pruncul Isus, care se lipește strâns de ea și îi atinge fața. Culorile sunt cele clasice atribuite Maicii Domnului: rochie albastru‑închis, mantie roșie și văl alb.
Pentru coloniștii care porneau spre noua lor patrie, imaginea Sf. Fecioare Maria păstrată la Innsbruck, sediul provincial al Tirolului, sublinia identitatea lor și simboliza pentru ei vechea casă. Icoana tiroleză a Sf. Fecioare Maria Ajutătoare este o copie barocă a originalului, caracterizată printr‑o gamă cromatică mai caldă, trăsături faciale mai blânde și o expresie încărcată de emoție.
O reprezentare similară se găsește și pe altarul lateral dedicat Sfântului Iosif din Catedrala Sfântul Gheorghe, într‑o ramă barocă bogat ornamentată și aurită. Despre aceasta, episcopul emerit de Timișoara, Martin Roos, scrie în primul volum al lucrării sale Die Kathedrale zum hl. Georg zu Temeswar: „Pe altar se află icoana făcătoare de minuni Sf. Fecioară Maria Ajutătoare, într‑o ramă excelent lucrată, pe care se pot vedea monograma Mariei și o coroană de raze. În fața icoanei originale de la Passau, împăratul Leopold I a căutat și a găsit adăpost și ajutor în timpul asediului otoman asupra Vienei din 1683.“

Monede și medalii oferite Maicii Domnului
Icoana Maicii Domnului din biserica din Königsgnad a fost, de‑a lungul timpului, încununată cu două coroane de argint aurit. Totodată, tirolezii au oferit icoanei Maicii Domnului monede și medalii de argint, ca semn de recunoștință și ca rugăminte pentru ocrotire.
Între cele 11 monede și medalii se află:

– Monedă bătută în timpul împăratului Francisc I — emisă între 1792–1835, aflată în circulație atât în Ungaria, cât și în Banat.

– Monedă de argint de 30 de creițari din 1749 — din vremea împăratului romano‑german Francisc I (Francisc Ștefan de Lorena, soțul Mariei Tereza; a domnit între 1745–1765), cu inscripția In Te Domine Speravi – „În Tine, Doamne, mi‑am pus nădejdea“. Deși era o monedă de argint aflată în circulație, datorită citatului din psalm era adesea folosită ca medalie votivă.

– Monedă de argint din vremea împăratului Francisc Iosif — emisă pentru mileniul maghiar al „Descălecatului maghiar“, cu inscripția În memoria Ungariei de o mie de ani, cu valoarea de 1 coroană.

– Medalie oficială dedicată apărătorilor Tirolului — cu portretul împăratului Francisc al II‑lea (1790–1805). Inscripția: FRANZ II R. K. ERZ. II ZU OEST. GEF. GRAF VON TYROL – Francisc al II‑lea, împărat romano‑german (1792–1806, ulterior Francisc I, împărat al Austriei), arhiduce imperial austriac, conte princiar al Tirolului. Nu este o monedă, ci o medalie de loialitate emisă în Tirol în cinstea împăratului, mai ales în timpul războaielor cu Franța. Sub portret apare numele gravorului: L. W. WIRT. (Ludwig W. Wirt, artist medalist tirolez). Pe revers se află inscripția: DEN TAPFEREN VERTEIDIGERN DES VATERLANDES MDCCXCVII = „Apărătorilor curajoși ai patriei, 1797“.

– Monedă comemorativă de 5 coroane din 1908 — emisă în timpul împăratului Francisc Iosif I, cu ocazia jubileului de 60 de ani de domnie. Inscripția de pe avers: FRANC IOS I D G IMP AVSTR REX BOH GAL ILL ETC ET AP REX HVNG. Revers: 1848 1908 5 COR DVODECIM LVSTRIS GLORIOSE PERACTIS.

Sub ocrotirea Sf. Fecioare Maria, tirolezii și‑au găsit o nouă patrie în Banat. Istoria localității Tirol / Königsgnad ne amintește astăzi că curajul izvorât din credință și încrederea în Maica Domnului pot dărui o nouă casă, un nou început și un viitor nou — iar această moștenire născută din har este prezentă și astăzi printre noi.

Biroul de Presă al Episcopiei de Timișoara