În Lexiconul Catolic Maghiar, dar și în cel german, la termenul „sfânt ocrotitor“ se poate citi: „sfânt ocrotitor, patron, patroană: un sfânt / o sfântă ales de un popor, de o dieceză, de o localitate sau de o persoană juridică cu aprobarea Sfântului Scaun ca protector ceresc. În cazul bisericilor este acel sfânt titular, în cinstea căruia este consacrat altarul principal și sub a cărui protecție se află de obicei mănăstirea sau așezământul în cauză“. Iar titlul unei biserici (în limba latină titulus ecclesiae) este „o persoană divină sau creată (sfânt) în cinstea căreia este dedicată sau denumită o biserică. Pe lângă acea persoană, titlul bisericii poate fi și misterul divin care îi aparține“.
În Schematismul Diecezei de Cenad din anul 1913 despre biserica din Arad-Gai s-au consemnat următoarele: Suburbie a Orașului Liber Crăiesc Arad, Capelanie locală din 1904, biserica a fost construită între anii 1856-1858 și sfințită în cinstea Fericitei Ghizela. În parohie, cu filiala Arad-Șega și Sânpaul, sunt în total 3425 de credincioși romano-catolici, limbile vorbite de credincioși sunt maghiară, germană și slavă. În anul 1912 în parohie au fost 154 de botezuri, 29 de cununii și 90 de înmormântări.
În acest an comunitatea alcătuită din credincioși de etnie română, maghiară și germană, păstorită de pr. paroh Zoltán György va sărbători hramul bisericii duminică, 10 mai a.c. de la ora 12.00. În prezent comunitatea parohială numără aproximativ 700 de suflete. Iar această biserică este singura din Dieceza de Timișoara așezată sub ocrotirea Fericitei Ghizela.

Ghizela – regină
Bustul Fericitei Ghizela, situat în fața bisericii din Arad-Gai, o înfățișează pe patroana lăcașului de cult în veșminte de regină, purtând o coroană pe cap. Pictura altarului principal însă o prezintă ca și soție și mamă, alături cu cei doi membri canonizați ai familei: Sf. Ștefan, regele Ungariei, soțul ei și Sf. Emeric, fiul lor. „În anul 2008 artista și restauratoarea Magda Lukácsovits-Hatzack a pictat pe peretele din interiorul bisericii șase scene realizate în tehnica secco, ilustrând momente din viața reginei Ghizela. Iar în 10 mai 2009 a fost binecuvântat bustul din bronz al Fericitei Ghizela, din fața bisericii, lucrare realizată de artistul arădean Rudolf Kocsis“ – a relatat pr. Zoltán György, parohul acestei comunități.
După cum afirmă Ökumenisches Heiligenlexikon, Ghizela s-a născut în jurul anului 985 în cetatea Abbach de lângă Regensburg, în Bavaria, fiind fiica ducelui Henric al II‑lea cel Sfăditor al Bavariei și a Giselei de Burgundia, și sora viitorului împărat Henric al II‑lea. La vârsta de zece ani a devenit soția principelui Ștefan, cel care avea să devină primul rege creștin al Ungariei. Ca regină, din anul 997, Ghizela s‑a implicat profund în răspândirea credinței creștine în Ungaria și a sprijinit construirea de biserici și mănăstiri. Fiul ei, Emeric, a murit în anul 1031 într‑un accident de vânătoare.
„De anno, quo S. Stephanus nuptias contraxit cum Gisela, S. Henrici imperatoris sorore, minime convenit inter scriptores, qui annos assignant multum diversos. Antiquorum hac de re dissensio effecit, ut neoterici quoque in varias abierint sententias” – se poate citi în Acta sanctorum Bollandiana. Despre anul cununiei Fericitei Ghizela cu regele Ștefan, se precizează: „În privința anului în care Sfântul Ștefan a încheiat căsătoria cu Ghizela, sora împăratului Sfântul Henric, nu există deloc înțelegere între autori, care indică fiecare ani foarte diferiți. Disputa autorilor vechi asupra acestui subiect a făcut ca și cei mai noi să ajungă la opinii variate. Inchofer, în Annales, fixează căsătoria lui Ștefan cu Ghizela în anul 1005; însă vom vedea că nunta a fost încheiată mai devreme. Schwartzius, la p. 7, nr. 6, scrie despre data căsătoriei astfel: „Sigebert o plasează în anul 1010, deși recunosc că acest calcul nu este lipsit de erori…“ Aventinus se apropie mai mult de adevăr, indicând anul 1000. Este însă cu totul sigur că înainte de anul 1002 căsătoria principilor nu avusese loc. Toți afirmă același lucru: că fratele Ghizelei, Henric, deținea în acea vreme conducerea imperiului; iar el a dobândit această putere abia în anul 1002.“ În continuare autorii Acta sanctorum Bollandiana deduc, că în anul 1000 Ghizela era deja în casa lui Stefan, deci cununia a avut loc cel mai probabil jurul anilor 995–996.

Ghizela – abatesă
Soarta reginei Ghizela nu a fost ușoară, ea fiind nevoită să își înmormânteze cel puțin cinci dintre copiii ei, printre care și prințul moștenitor Emeric. După moartea regelui Ștefan a izbucnit un conflict între verii lui care aspirau la preluarea tronului, în care și Ghizela a fost persecutată, și a fost ținută captivă cel mai probabil în cetatea Veszprém. A fost eliberată abia în jurul anului 1046 de împăratul Henric al III-lea. Regina văduvă s-a retras în mănăstirea Niedernburg în Passau, unde a rămas până la sfârșitul vieții, devenind în anul 1057 abatesa comunității surorilor de acolo. Ghizela a murit în data de 7 mai, cel mai probabil în anul 1065 (sau 1055).

Ghizela – colaboratoare a regelui Ștefan
În noua sa patrie, Ungaria, regina Ghizela nu a fost doar soție fidelă și mamă, ci și colaboratoare a regelui Ștefan în organizarea structurii Bisericii creștine catolice. Despre acest aspect relatează dr. Konrád Szántó OFM în volumul său intitulat: Boldog Gizella első magyar királyné élete / Viața Fericitei Ghizela, prima regină a Ungariei (1988): „Deși râvna religioasă a Ghizelei l‑a întărit pe Ștefan în hotărârea sa de a transforma în mod autentic în creștini și sufletele mulțimilor botezate, la această lucrare misionară în sensul propriu al cuvântului Ghizela a participat doar indirect, întrucât a devenit cea mai folositoare susținătoare a soțului ei și cea mai devotată colaboratoare în întemeierea noilor biserici și mănăstiri, precum și în dotarea și împodobirea celor deja ridicate. Bisericile și mănăstirile întemeiate fie de Sfântul Ștefan, fie de Fericita Ghizela, fie de amândoi împreună, datorează în mare parte Ghizelei veșmintele necesare cultului divin — în ceea ce privește croirea și brodarea lor.
«Biserica din Cenad a primit de la rege cinci sute de mărci de aur și argint, zece suluri de purpură și patru suluri de pânză fină, iar de la regină patru suluri de purpură și patru suluri de pânză fină. Mănăstirea din Pécsvárad a primit de la Sfântul Rege douăzeci și nouă de veșminte liturgice, douăsprezece dalmatice (veșmintele diaconilor și subdiaconilor), șaizeci de pluviale, douăzeci și șapte de acoperăminte de altar, douăzeci și nouă de fețe de altar, patru acoperăminte de scaun, cincizeci de cămăși de Liturghie (albe), douăzeci și două de cotte, zece tapiserii de mătase, zece covoare pentru treptele altarului, nouă cruci, șapte chivoturi pentru relicve, cinci altare portative, patru cădelnițe, șase sfeșnice, unsprezece potire, douăsprezece tăvi, câteva ulcioare, trei lăzi de argint, treizeci de stoluri și brățări, toate pentru sfințirea bisericii.
Tezaurul mănăstirii din Pannonhalma, din vremea Sfântului Ladislau, dar în mare parte provenind cu siguranță de la Sfântul Ștefan, era și mai bogat. Se aflau acolo, printre altele, douăzeci și patru de potire, dintre care treisprezece din aur curat și trei împodobite cu pietre prețioase, paisprezece crucifixe, dintre care zece din aur curat, două cădelnițe de argint și una de aur, ulcioare și tăvi de argint, opt potire cu două mânere pentru împărtășire, patruzeci și unu de veșminte liturgice, cincizeci și trei de pelerine, două prevăzute cu clopoței de aur, iar una cu marginea brodată cu perle» (Hermann, E.: Istoria Bisericii Catolice în Ungaria până în 1914, München, 1973, p. 36).
Pe lângă diferitele veșminte noi, era nevoie și de înlocuirea celor uzate și de repararea celor deteriorate. Și în aceasta, regina a dat exemplu tuturor. Ori de câte ori putea, își însoțea soțul în călătoriile sale prin țară. În astfel de ocazii se opreau la locurile unde se aflau biserici, iar tot ceea ce ținea de acestea era verificat cu grijă. În timp ce regele Ștefan examina în primul rând starea clădirilor, regina cerceta altarele, potirele, veșmintele liturgice și celelalte obiecte, iar ceea ce putea, repara cu propriile ei mâini. Despre aceasta mărturisește și János Thuróczi, care a trăit între 1435 și 1490, în lucrarea sa Chronica Hungarorum: «Având aceasta în vedere, regina Ghizela, când ajungea la vreo biserică din Ungaria, cerea să i se arate toate obiectele aflate în Casa Domnului, iar în fiecare an repara orice țesătură de mătase sau catifea care avea nevoie de îndreptare.» (Budapesta, 1978, p. 109)“

Ghizela cinstită ca și fericită
Citat din volumul intitulat: Boldog Gizella első magyar királyné élete / Viața Fericitei Ghizela, prima regină a Ungariei (1988) a dr. Konrád Szántó OFM: „Cinstirea Ghizelei a crescut considerabil după canonizarea soțului și a fiului ei în anul 1083, iar a fratelui ei, împăratul Henric, în anul 1146.
Mai presus de toate, ea a meritat admirația contemporanilor și a posterității pentru că a dăruit Bisericii lui Dumnezeu doi sfinți. Numai acela este capabil să‑i sfințească pe alții care el însuși a urcat pe culmea desăvârșirii. La faptul că soțul ei, Ștefan, a devenit Sfântul Ștefan, iar fiul ei, Emeric, a devenit prințul fecior și sfânt Emeric, un rol important l‑a avut iubirea de Dumnezeu a Ghizelei.
Dintre virtuțile pe care le‑a practicat cu consecvență din copilărie până la sfârșitul vieții, trei au strălucit în mod deosebit: râvna arzătoare pentru cauza lui Dumnezeu, răbdarea în purtarea crucilor și practicarea eroică a iubirii față de aproapele.
Toți biografii ei îi laudă bunătatea plină de milă față de cei nevoiași, primirea celor persecutați și grija generoasă față de oaspeți. În vremurile recente, un moment decisiv în istoria cultului Ghizelei a fost inițiativa pornită din partea episcopiei de Passau. În aprilie 1975, autoritatea episcopală a cerut aprobarea unui text liturgic propriu pentru sărbătoarea reginei, celebrată din vremuri străvechi la 7 mai. Congregația pentru Cultul Divin, prin decizia din 11 iulie 1975, a aprobat textele liturgice proprii pentru douăzeci și trei de dieceze germane. În acest cadru a fost aprobată și cererea diecezei de Passau, iar în răspunsul oficial Ghizela a fost numită „Sancta Gizela“, adică Sfânta Ghizela.
Pe baza acestei aprobări oficiale a Bisericii, la 7 mai al anului următor, în cadrul unei sărbători liturgice deosebit de solemne, a fost rostit pentru prima dată în vechea biserică din Niedernburg textul liturgic aprobat de Roma în cinstea Sfintei Ghizela. În Passau și în celelalte biserici ale diecezei s‑au ținut în aceeași zi comemorări festive.“

Concluzie
Privită în ansamblu, viața Ghizelei arată că sfințenia nu se naște doar din acte extraordinare, ci din fidelitatea zilnică față de Dumnezeu, din slujirea neobosită a Bisericii și din iubirea concretă față de semeni. Deși nu a fost ridicată oficial la cinstea altarelor printr‑un proces canonic, tradiția maghiară și germană au recunoscut în ea, încă din Evul Mediu, chipul unei femei care a trăit eroic credința.
Cultul ei, întărit de canonizarea soțului și a fiului ei, a supraviețuit veacurilor prin forța exemplului. Iar recunoașterea liturgică acordată de Biserică în 1975 nu a făcut decât să confirme ceea ce poporul credincios a știut dintotdeauna: că Ghizela, regina Ungariei, a fost o binecuvântare pentru țara pe care a slujit‑o și un dar pentru Biserica lui Dumnezeu.

Biroul de Presă al Episcopiei de Timișoara