În Lexiconul catolic german, dar și în cel maghiar, la termenul „sfânt ocrotitor“ se poate citi: „sfânt ocrotitor, patron, patroană: un sfânt / o sfântă ales de un popor, de o dieceză, de o localitate sau de o persoană juridică cu aprobarea Sfântului Scaun ca protector ceresc. În cazul bisericilor este acel sfânt titular, în cinstea căruia este consacrat altarul principal și sub a cărui protecție se află de obicei mănăstirea sau așezământul în cauză“. Iar titlul unei biserici (în limba latină titulus ecclesiae) este „o persoană divină sau creată (sfânt) în cinstea căreia este dedicată sau denumită o biserică. Pe lângă acea persoană, titlul bisericii poate fi și misterul divin care îi aparține“.

„Fiule, aș dori să mai văd încă o dată satul meu natal… aș vrea să mă întorc acasă, la Colonia Bulgară.“ „Mamă dragă, satul tău natal nu mai există. Au rămas doar câteva case. Toți s-au mutat de acolo. Nu mai ai ce vedea.“ Dar dorința de a-și lua rămas bun de la meleagurile natale este mai puternică. Și a sosit ziua călătoriei. Ajunși acolo, femeia în vârstă este nevoită să înfrunte cea mai dureroasă și cruntă realitate: doar câteva case și biserica au mai rămas din locul pe care ea îl considera „acasă“. „Uită-te, mamă… aici a fost casa ta. Dar nu mai există. Nici a vecinilor. Totul e pustiu.“ Drumul către Timișoara, mama și fiul îl parcurg în tăcere. Și începând cu acea zi, mama — purtând în suflet amintirile și realitățile unei vieți de peste nouă decenii — nu și-a mai exprimat niciodată dorința de a se întoarce „acasă“.
În ciuda faptului, că localnicii au părăsit satul, Colonia Bulgară încă mai este păstrată în amintiri, și trăiește în frumoasa tradiție, care se continuă până în zilele noastre: în fiecare an de ziua hramului, sărbătoarea Sf. Luca, 18 octombrie, sau în duminica cea mai apropiată acestei sărbători se adună în biserică toți, cei care își au rădăcinile în această localitate, dar și credincioși de etnie bulgară, maghiară, română și germană din parohiile învecinate. Înainte de ziua hramului un grup de credincioși se strâng, ca să facă curățenie și să pregătească casa Domnului pentru sărbătoare.
În acest an Sf. Liturghie de hram a fost celebrată duminică, 19 octombrie la ora 14.00 de pr. Matei Kalapiš, paroh emerit, care a rostit și omilia în limba bulgară. Au concelebrat pr. Petru Velciov, paroh de Dudeștii Vechi, pr. Attila Andó, paroh de Sânnicolau Mare, care a rostit predica în limba maghiară, și pr. Tamás Bene, paroh de Cenad și Beba Veche.

Msgr. Gheorghe Augustinov, paroh al comunității bulgare din Timișoara, fiul satului
„M-am născut în Colonia Bulgară în anul 1939. La scurt timp după aceea, părinții mei s-au mutat la Dudeștii Vechi, unde am crescut. În anii ’80 satul meu natal s-a golit aproape complet, astăzi mai trăiesc acolo doar câteva persoane… – povestea Msgr. Gheorghe Augustinov, paroh al Parohiei Personale Bulgare din Timișoara într-un interviu acordat Biroului de Presă al Episcopiei de Timișoara. În legătură cu cinstirea Sf. Fecioare Maria în rândul credincioșilor bulgari, pr. Augustinov a afirmat: „Acolo, de unde au sosit strămoșii noștri, primele familii bulgare catolice refugiate din calea armatei otomane, aici unde trăim acum, dar și în Serbia sau chiar în Bulgaria, aproape toate bisericile sunt închinate Preasfintei Fecioare Maria: Adormirea Maicii Domnului, Sfântul Nume al Mariei, Regina Rozariului, Nașterea Preasfintei Fecioare etc. Astfel, generații întregi au crescut cu iubire și încredere față de Maica Domnului.“ La întrebarea, cum a fost sfințită biserica din Colonia Bulgară totuși în cinstea Sf. evanghelist Luca, pr. Augustinov a răspuns: „Oare care evanghelist a vorbit cu o deosebită venerație despre Sfânta Fecioară Maria? Sf. Luca este evanghelistul care a scris cel mai mult și cel mai frumos despre Sfânta Fecioară Maria, și ne-a arătat-o prin cuvintele lui pe Mama noastră Cerească.“

Dar cine a scris despre Sf. Luca?
Cel mai mult despre autorul Evangheliei după Luca și a cărții Faptele Apostolilor se poate afla din propriile lucrări, precum și din scrisorile Sfântului Apostol Paul. În epistola către Coloseni, Sf. Paul scrie: „Vă salută Lúca, medicul iubit, ca şi Díma.“ (Col 4, 14). Aceasta este una dintre cele mai cunoscute referințe care confirmă ocupația lui Luca și relația sa strânsă cu apostolul. În cea de-a doua scrisoare către Timotei, Sf. Paul menționează la un moment dat: „Numai Lúca este cu mine.“ (2Tim 4, 11). Această notă este deosebit de emoționantă, deoarece Sf. Paul o consemnează într-una dintre ultimele sale scrisori, când mulți îl părăsiseră deja și numai Luca îi mai rămăsese alături. Acest fapt reflectă o relație de încredere și prietenie între ei, mai degrabă decât una pur teologică sau didactică. Iar în scrisoarea adresată lui Filemon, Sf. Paul în amintește pe Luca printre colaboratorii săi, ceea ce confirmă, de asemenea, că el a participat activ la misiunile Apostolului Popoarelor: „Te salută Epafrás, închis împreună cu mine pentru Cristos Isus, ca şi Marcu, Aristárh, Díma şi Lúca, colaboratorii mei.“ (Fil 1, 23-24). Din aceste note se poate deduce că Sf. Luca nu a fost doar un colaborator apropiat a Sfântului Paul, ci și medicul lui, care în Faptele Apostolilor a documentat în detaliu călătoriile misionare cu apostolul, folosind adesea persoana întâi plural, ceea ce indică faptul că a fost prezent personal. Descrierile detaliate (de exemplu, călătoriile cu corabia, bolile, condițiile din orașe) sugerează că Luca nu numai că era prezent, ci îl și ajuta pe Sf. Paul în calitate de medic și prieten. De exemplu:
Fapte 16,10–17: Din Tróas călătorește împreună cu Sf. Paul în Filípi.
Fapte 20,5–15: Folosește din nou persoana întâi plural.
Fapte 27–28: Îl însoțește pe Sf. Paul și pe insula Malta și este prezent la naufragiu.
Un alt autor, care a scris despre evanghelistul Luca a fost Eusebiu din Cezareea (Eusebius Pamphili), episcop și istoric, care în opera sa intitulată „Historia ecclesiastica“ menționează: „Luca, de origine antiohiană și medic de profesie, avea o relație deosebit de apropiată cu Paul și îi cunoștea bine pe ceilalți apostoli. Ne-a lăsat două cărți inspirate, în care oferă dovezi ale artei vindecării spirituale pe care a învățat-o de la ei. Una dintre aceste cărți este Evanghelia, despre care mărturisește că a scris-o pe baza relatărilor celor care, de la început, au fost martori oculari și slujitori ai Cuvântului, pe care – după cum spune – i-a urmat cu exactitate încă de la început. Cealaltă carte este Faptele Apostolilor, pe care nu a compus-o din relatările altora, ci din cele văzute cu proprii ochi. Se spune că Paul s-a referit la Evanghelia lui Luca ori de câte ori, ca și cum ar fi vorbit despre propria sa evanghelie, a folosit expresia: «după Evanghelia mea»”. (Eusebiu din Cezareea, „Historia ecclesiastica“, cartea a III-a, cap. 4.)

Colonia Bulgară în lumina datelor istorice
În lucrarea sa intitulată Magyarország vármegyéi és városai / Torontál vármegye (1896–1914), istoricul Samu Borovszky o descrie Colonia Bulgară, care se află la 2-3 km de Cheglevici, ca fiind: „Un mic sat în districtul Sânnicolau Mare. Număr caselor este 148, populație: 720, în majoritate bulgari romano-catolici. Oficiu poștal, oficiu telegrafic și gară în Dudeștii Vechi. Acest sat a fost fondat abia în 1844 și, prin urmare, nu are istorie sau alte caracteristici notabile. Nu există nici mari proprietari de terenuri.“
„Despre apariția și evoluția satului Bolgartelep există o monografie, publicată în limba bulgară în anul 2012 de către Peri Telbis, un autor de origine bulgară. În volumul bilingv (bulgar-român) și bogat ilustrat intitulat „Bisericile bulgarilor bănățeni“, editat la Timișoara în 2014 de Nicolae Markov și dr. Claudiu Călin, este prezentată și biserica romano-catolică din Telepa (Colonia Bulgară), împreună cu cele mai importante date privind construcția și dotarea acesteia.
Localitatea a fost fondată în anul 1845 de bulgari din Dudeștii Vechi, pe o moșie privată. Aici se cultiva tutun. Biserica actuală a fost construită în anul 1912. Satul nu a fost niciodată parohie, ci a fost deservit de preoții din Dudeștii Vechi, Cenad și Beba Veche. Cele trei clopote ale bisericii au fost turnate la fabrica lui Friedrich Hönig din Arad, iar orga a fost construită de Josef Angster din Pécs. Biserica este dedicată Sfântului Luca. Sfintele Liturghii se celebrau în limbile bulgară, maghiară și germană, iar sâmbăta se ținea cateheză în aceste trei limbi.
În anul 1930, satul avea aproape 400 de case și 830 de locuitori: 356 bulgari, 338 maghiari, 123 germani și 13 români. În 1977 mai erau doar 86 de bulgari, 8 germani, 204 maghiari și 10 români. În 1992 nu mai trăia niciun german în localitate, iar în 2016 a murit ultimul bulgar. Astăzi locuiesc aici câțiva păstori“ – scrie domnul Peter-Dietmar Leber, președintele Asociației Șvabilor Bănățeni din Germania în articolul intitulat: Vom Werden und Vergehen eines Banater Dorfes: Bolgártelep / Telepa / Colonia Bulgară / Bulgarische Kolonie (Despre apariția și dispariția unui sat bănățean: Bolgartelep / Telepa / Colonia Bulgară).

Continuarea tradiției
Cum am menționat la începutul acestui articol, hramul bisericii Sf. Luca din Colonia Bulgară a fost sărbătorită festiv și în acest an. Fotografii mai vechi arată și pregătirile de după Sf. Liturghie: altarul principal, altarele laterale, statuile, băncile și mobilierul din nava bisericii sunt din nou „îmbrăcate“ în folii de protecție, care au menirea să le păstreze încă un an, pentru următorul hram. În poze apar și câțiva enoriași, care se roagă lângă crucile simple de tablă de pe mormintele cimitirului părăsit.
După Sf. Liturghie, credincioșii pornesc pe drumul pietruit, către casele lor, lăsând în urmă o parte din istoria acestei comunități. Rămâne speranța revederii cu bine anul următor, la hram și rugăciunile înălțate către Sf. Evanghelist Luca, ca să păstreze această biserică devenită singuratică în pustietate, aflată sub ocrotirea lui, ca semn al credinței strămoșilor, pentru generațiile viitoare.

Biroul de Presă al Episcopiei de Timișoara