În Lexiconul Catolic Maghiar, dar și în cel german, la termenul „sfânt ocrotitor“ se poate citi: „sfânt ocrotitor, patron, patroană: un sfânt / o sfântă ales de un popor, de o dieceză, de o localitate sau de o persoană juridică cu aprobarea Sfântului Scaun ca protector ceresc. În cazul bisericilor este acel sfânt titular, în cinstea căruia este consacrat altarul principal și sub a cărui protecție se află de obicei mănăstirea sau așezământul în cauză“. Iar titlul unei biserici (în limba latină titulus ecclesiae) este „o persoană divină sau creată (sfânt) în cinstea căreia este dedicată sau denumită o biserică. Pe lângă acea persoană, titlul bisericii poate fi și misterul divin care îi aparține“.
În Dieceza de Timișoara una dintre cele mai sudice comunități romano-catolice de etnie cehă este Sfânta Elena, în limba cehă Svatá Helena, în germană Sankt Helena, în maghiară Dunaszentilona. Localitatea se află în sudul județului Caraș-Severin, la numai câțiva kilometri nord de Dunăre, în apropierea Porților de Fier.
Comunitatea a sărbătorit hramul bisericii marți, 18 august 2026, în ziua Sfintei Elena. La invitația părintelui Ionuc Hojda paroh de Moldova Nouă, Sfânta Liturghie de la ora 12.00 a fost celebrată de părintele Václav Mašek, preot pensionar. Această comunitate este filiala Parohiei Moldova Nouă.
Potrivit relatării părintelui Ionuc Hojda, la Sfânta Liturghie de hram au participat o delegație a Senatului Republicii Cehe, E.S. Martin Košatka, ambasadorul Republicii Cehe acreditat în România, deputatul Stefan Bouda din partea Forumului Cehilor din România și mai mulți reprezentanți ai Forumului.
Colonizarea cehă
Localitatea s-a dezvoltat în contextul colonizării cehe organizate de autoritățile habsburgice în zona Clisurii Dunării. Scopul principal a fost popularea zonelor montane izolate, defrișarea pădurilor, dezvoltarea economică și asigurarea pazei granițelor militare aflate pe Clisura Dunării.
Conform volumului III (p. 107) ale lucrării intitulate Ethnographie der österreichischen Monarchie, autorul, Karl von Czörnig, menționează: „Im Jahre 1823 (1. Mai) wurde … die Vermehrung des Dorfes St. Helena auf 100 Familien … genehmigt … um daselbst böhmische Holzarbeiter anzusiedeln“, în limba română: „În anul 1823 (1 mai) s-a aprobat … extinderea satului Sfânta Elena la 100 de familii … pentru a așeza acolo lucrători forestieri din Boemia.“ În continuare, Czörnig notează că coloniștii cehi au beneficiat de o scutire de impozite de trei ani, în speranța că, în acest răstimp, își vor putea construi locuințele și vor putea amenaja terenurile care le fuseseră repartizate. În cazul localităților Sfânta Elena și Elisabethfeld, el menționează însă un privilegiu și mai important: pentru terenurile împădurite, coloniștilor li s-a acordat o scutire de impozite de zece ani, calculată de la data primei puneri în cultură a terenului, având în vedere veniturile reduse obținute din exploatarea lemnului.
În anul 1834, aceste localități coloniale au fost preluate în cadrul Grenzverband-ului, organizația Graniței Militare. Totodată, „Auch wurde dem katholischen Pfarrer zu Neu-Moldawa die Seelsorge in den gedachten böhmischen Colonial-Orten übertragen“, adică: „Totodată, preotului catolic din Moldova Nouă i-a fost încredințată păstorirea comunităților coloniale boeme menționate.“ Istoricul Frigyes Pesty scrie foarte scurt despre localitatea Sfânta Elena: „Sat situat pe malul Dunării de Jos, învecinat cu satul Coronini. Este ultima localitate din sudul comitatului Caraş, spre est. Se afla în districtul graniței militare al regimentului sârb‑bănăţean. Astăzi aparţine districtului Moldova. Biserica a fost construită în anul 1851.“ (Pesty Frigyes: Krassó vármegye története, 1884, p. 207). Conform unor ipoteze, denumirile localităților Sfânta Elena și Elisabethfeld provine de la prenumele celor două fete, Elisabeta și Elena, ale antreprenorului Magyarly din Oravița, care i-a adus pe primii coloniști cehi. (cf. Horváth István, Jakab Albert Zsolt: Cehii din Banat, p. 223).
Prima capelă sfințită în cinstea Sfintei Elena
Tot în volumul Cehii din Banat (p. 167) este citat și Historia Domus a Parohiei din Gârnic, de care a aparținut ca filială Sfânta Elena, unde se menționează anul 1851, ca fiind anul ridicării primei capele în cinstea Sfintei Elena: „In Sct. Helena capella ad S. Helenam Vid. anno 1851 aedificata. Patronus Exc. Aerarium Reg. Hung., Parochus Franciscus Unzeitig, Diaconus et Asessor Consist. ad Honores“ (Historia Domus a Parohiei romano-catolice din Gârnic, pag. 88).
În Historia Domus a Parohiei Gârnic aflată în Arhiva Diecezană a Episcopiei de Timișoara (p. 177) despre capelă se pot citi următoarele:
Clădirea era construită din materiale de construcții solide. „Altarul «ad Honorem. S. Hellena» este orientat către vest și este alcătuit dintr-un tabernacol, o masă de altar și podium. Clopotele sunt montate separat pe un cadru de lemn.“ În continuare mai este menționat: „Pictura de altar, marele crucifix, sfeșnicele de altar și veșmântul albastru pentru Liturghie sunt un dar din partea Preasfințitului Episcop Auxiliar Ignatz Fabro. Masa altarului, împreună cu tabernacolul, a fost realizată pe cheltuiala proprie a domnului căpitan Mayer, care la acea vreme comanda compania din Posseschena. La binecuvântarea capelei, care a avut loc în ultima duminică după Rusalii, în anul 1851, domnul maior Thomić a reprezentat înaltul patronat imperial‑regal, respectiv înaltul Minister de Război k. k. Fanfara regimentului k. k. a sporit solemnitatea prin muzica ei. Deși binecuvântarea s‑a făcut în cinstea Sfintei Elena, totuși la Sfânta Elena sărbătoarea hramului bisericii se celebrează, potrivit vechiului obicei, în duminica următoare sărbătorii Sfântului Venceslau.“ (Ignác Fábry, episcop titular de Boson ulterior episcop de Košice, în 1848 a fost ales vicar capitular de către Capitlul Diecezei de Cenad, cu atribuții de vicar general, în condițiile în care scaunul episcopal nu era ocupat de un episcop diecezan – n.r.).
Construirea bisericii actuale
O importantă și foarte prețioasă sursă istorică despre trecutul comunității din Sfânta Elena este cronica redactată de învățătorul Jan Schlögl: Školská kronika (1934). La alcătuirea ei Jan Schlögl s‑a sprijinit pe consemnările tatălui său, Jindřich Schlögl, învățător la Sfânta Elena începând cu anul 1863. Jindřich Schlögl a murit la 15 decembrie 1897, la vârsta de 56 de ani, la Sfânta Elena și a fost înmormântat în cimitirul local. Anul 1879, înscris și deasupra intrării în biserică, este menționat și în cronica lui Jindřich Schlögl ca anul construirii actualei biserici. În legătură cu aceasta, în Školská kronika (pp. 25, 26) se pot citi următoarele: „Construirea frumoasei bisericuțe în anul 1879 este exclusiv meritul său (a lui Jindřich Schlögl – n.r.). La cererea sa, împăratul Franz Josef I a dăruit 150 fl, împărăteasa Maria Anna, la vizita și audiența personală pe care Schlögl a avut‑o la Praga, a oferit 100 fl, Episcopul Bonnáz de la Timișoara, la rugămintea sa personală, a contribuit cu 500 fl. Prin colecte din casă în casă, apoi prin orașe precum Weisskirch, Moldova Nouă – Moldova Veche, Baziaș, Drenkova, Orșova etc., precum și prin cunoscuți din Boemia – Bohdaneč, Pardubice, Stěžery, Hradec Králové –, a reușit să strângă suma necesară pentru construcție. Locuitorii din Sfânta Elena au executat de bunăvoie toate lucrările, iar comuna a pus la dispoziție, cu toată bunăvoința, lemnul de construcție necesar. Cu ajutorul acestor oameni generoși, construcția a fost finalizată, iar în ziua Sfântului Venceslau biserica a fost sfințită. Frumosul altar al Sfintei Elena a fost obținut de Schlögl în urma unei vizite personale la Chrudim, prin mijlocirea preacucernicului decan Valter și a consiliului orașului; altarul a fost trimis comunității din Sfânta Elena. Catolicii aveau pe atunci două clopoțele mici, despre care am amintit deja: cel mai mare a fost vândut, iar cel mai mic a fost atârnat în turn. Mai târziu, prin strădania lui Schlögl, au fost cumpărate două clopote mari la Timișoara, de la turnătorul Novotny. Pentru achiziția lor, Schlögl a obținut din nou fondurile necesare. Clopotul mic a fost sfințit în cinstea Sfintei Fecioare Maria, iar cel mare în cinstea Sfântului Venceslau, pe care era înfățișată icoana Sfântului Venceslau călare, cu inscripția: «Nedej zahynouti nám, ni budoucím, Sv. Václave!» («Nu ne lăsa să pierim, nici pe noi, nici pe cei ce vor veni, Sfinte Venceslau!») Aceste clopote, dobândite cu atâta trudă și greutate, au fost confiscate în timpul Primului Război Mondial, ca multe altele, pentru scopuri militare.“
„Elena a sprijinit cu toate mijloacele creștinismul“
Sfânta Elena, mama împăratului Constantin cel Mare, este cinstită în tradiția creștină mai ales în legătură cu aflarea Sfintei Cruci la Ierusalim. Potrivit tradiției, ea a sprijinit răspândirea creștinismului și a contribuit la ridicarea unor importante lăcașuri de cult la Ierusalim și la Roma. Numele ei a rămas astfel legat de cinstirea Sfintei Cruci, iar cultul său s-a răspândit în întreaga lume creștină.
Despre Sfânta Elena lexiconul german Ökumenisches Heiligenlexikon menționează: „S-a născut în jurul anului 249 la Drepanon, numit mai târziu Helenopolis, astăzi Hersek în Turcia (?), a murit în 18 august (?) 329 (?) la Nicomedia, astăzi İzmit în Turcia. Când Constantin a devenit împărat în 306, i‑a conferit mamei sale titlul onorific nobilissima femina, „cea mai nobilă doamnă“. Încreștinată în anul 312, Elena a sprijinit cu toate mijloacele creștinismul aflat în plină răspândire, pe care Constantin l‑a confirmat prin Edictul de la Milano din 313. Descoperirea Sfintei Cruci și relicvele pe care Elena le‑a adus din Ierusalim și pe care le‑a păstrat până la sfârșitul vieții în Palazzo Sessoriano din Roma – din care astăzi nu s‑a păstrat nimic – l‑au determinat pe Constantin să ridice Biserica Sfântului Mormânt și alte biserici din Ierusalim, precum și, lângă palatul Elenei din Roma, biserica Santa Croce in Gerusalemme.“
Concluzie
Istoria comunității din Sfânta Elena vorbește despre perseverență, solidaritate și credință. De la prima capelă ridicată în 1851 până în zilele noastre comunitatea a trecut prin schimbări istorice profunde, păstrându-și însă identitatea și tradiția. Biserica actuală poartă și astăzi mărturia eforturilor celor care au contribuit la ridicarea ei: Jindřich Schlögl, locuitorii din Sfânta Elena, binefăcătorii din Banat și din Boemia, precum și cei care au oferit sprijin financiar și material. Iar altarul Sfintei Elena leagă în mod simbolic această mică așezare din Clisura Dunării de comunitățile cehe din patria de origine a coloniștilor.
La sărbătoarea hramului, comunitatea de astăzi se întâlnește astfel cu memoria celor care au întemeiat-o și au păstrat-o vie. În Sfânta Elena, credința nu este doar o moștenire a trecutului, ci și o responsabilitate pentru viitor.
Biroul de Presă al Episcopiei de Timișoara
Foto: Arhiva Diecezană, www.facebook.com
