„Vegheaţi, aşadar, căci nu ştiţi în ce zi vine stăpânul vostru! Dar aceasta s-o ştiţi: dacă ar şti stăpânul casei la care strajă vine hoţul, ar veghea şi nu ar lăsa să i se spargă casa. De aceea fiţi şi voi gata, pentru că Fiul Omului vine în ceasul la care nu vă gândiţi!” (Mt 24, 42-44)
„Aşadar, în mod special în aceste săptămâni, să pregătim cu grijă casa inimii, pentru ca să fie ordonată şi ospitalieră. De fapt, a veghea înseamnă a ţine pregătită inima. Este atitudinea santinelei, care noaptea nu se lasă ispitită de oboseală, nu adoarme, ci rămâne trează în aşteptarea luminii care va veni. Domnul este lumina noastră şi este frumos să ne dispunem inima pentru a-l primi cu rugăciunea şi pentru a-l găzdui cu caritatea, cele două pregătiri care, ca să spunem aşa, îl fac să se simtă în largul său. În această privinţă, se relatează că Sfântul Martin din Tours, om al rugăciunii, după ce a dat jumătate din mantaua sa unui sărac, l-a visat pe Isus îmbrăcat chiar cu acea parte din manta pe care o dăruise. Iată un program frumos pentru Advent: a-l întâlni pe Isus care vine în fiecare frate şi soră care are nevoie de noi şi a împărtăşi cu ei ceea ce putem: ascultare, timp, ajutor concret.” (Papa Francisc: Angelus în prima duminică de Advent, 3 decembrie 2023)







