Sâmbătă, 11 martie 2023, într-o zi plină de spiritualitate, familiile catolice din Parohia Arad – Centru și din alte parohii ale Arhidiaconatului de Mureș s-au reunit pentru a-și consolida credința și legăturile spirituale, dar mai ales pentru a se reculege împreună în Postul Paștelui și pentru a reflecta asupra a ceea ce înseamnă, cu adevărat, Diaconia în cadrul familiei. Evenimentul, care a durat mai bine de cinci ore, a avut loc într-un cadru cald și primitor, care a permis atmosfera de reculegere și încredere în divinitate.
După salutul de bun-venit al surorii mariane de Schönstatt, Sr. M. Böbe Tari, care se ocupă de pastorația familiilor în cadrul Diecezei Romano-Catolice de Timișoara, o experiență impresionantă pentru participanți a fost prezentarea (și deopotrivă mărturia) familiei Sabău, Marius și Lia, din Timișoara – părinții a nouă copii (,,din care șapte aici pe Pământ și doi în cer…“) – o experiență care a servit ca punct de plecare (și de reflecție) asupra destinului familiei creștine astăzi, în general, și asupra slujirii autentice în familie, în particular. Cei doi soți au împărtășit celor prezenți din experiențele lor marcante în cadrul familiei, arătând cum transmit ei personal valorile spirituale copiilor lor. Într-o lume agitată și mereu în mișcare, familia Sabău a reușit să creeze o atmosferă de implicare, încredere și armonie, care a predispus la meditație și împărtășire prin implicarea celor peste 40 de participanți și prin cultivarea valorilor creștine adevărate: iubirea, răbdarea, iertarea, ascultarea celuilalt, respectul, spiritul de sacrificiu – al cărui model perfect este Domnul nostru Isus Cristos, cel răstignit pe Cruce.
În timpul acestui eveniment, familiile au avut ocazia să participe la diverse activități spirituale deosebite, cum ar fi Liturghia celebrată de Părintele Cristian Tiba OFMConv (Arad-Centru), alături de Părintele protopop-paroh Árpád Király (Parohia Arad -Șega), și Părintele Piry Radulov (Parohia Vinga), ca și la rugăciuni comune, meditație și cântări religioase, o masă de prânz urmată de Calea sf. Cruci și de discuții comune… Toate acestea au fost menite să aducă, speranță, pace și liniște în sufletul oamenilor, să îi ajute să se conecteze cu Divinitatea și să conștientizeze misiunea de sfințire a oricărui soț și părinte în familia creștină.
Atmosfera generală a evenimentului a fost una plină de respect, evlavie, toleranță și armonie între participanți, care au creat o comunitate puternică, dând dovadă că sunt uniți în credința lor. Chiar și cei 11 copii care și-au însoțit părinții în această zi specială au avut parte de Sfânta Liturghie, dar și de o asistență separată, de activități distractive, de masă și socializare. După mai bine de cinci ore împreună, toți participanții au plecat spre casă cu o autentică încărcătură de energie spirituală și cu o mai mare încredere în călătoria lor de-a lungul vieții.
În concluzie, Ziua spirituală a familiilor catolice la parohia Arad-Centru a fost un eveniment plin de semnificație și de emoție religioasă pentru toți participanții, atât persoane consacrate, cât și laici. În esență, friguroasa zi de 11 martie a constituit o excelentă ocazie pentru ca soții și părinții creștini să reflecteze asupra valorilor spirituale ale vieții de familie, dar și asupra importanței acestora în comunitatea din care fac parte. Această zi va rămâne, cu siguranță, în memoria tuturor celor prezenți și va fi o sursă de inspirație pentru continuarea călătoriei lor spirituale, atât pe plan personal, cât și pe plan social, întrucât, indiferent de încercările prin care trec familiile creștine, ele trebuie să ofere în permanență celor din jur lumina și exemplul dialogului lor viu cu Dumnezeu și dovada intervenției Sale directe în problemele și bucuriile noastre de zi cu zi. Și poate că nici o temă de reflecție nu e mai potrivită, la încheiere, decât aceea că întemeierea unei căsătorii rămâne un sacrament, iar ,,celui care i se dă mult, i se și cere mult“…
prof. dr. Laura-Lia Bălaj,
Preorator, Parohia Arad-Centru