„Pocăința, cerință a vieții interioare confirmată de experiența religioasă a omenirii și obiect al unui precept special al revelației divine, capătă în Cristos și în Biserică dimensiuni noi, infinit mai largi și mai profunde.
Cristos, care în toată viața Sa a făcut întotdeauna ceea ce a învățat, înainte de a-și începe misiunea, a petrecut patruzeci de zile și patruzeci de nopți în rugăciune și post; iar când Și-a inaugurat misiunea publică, a vestit mesajul plin de bucurie: «Împărăția lui Dumnezeu este aproape», la care a adăugat imediat porunca: «Convertiți-vă și credeți în Evanghelie».
Aceste cuvinte constituie, într-un anumit fel, rezumatul întregii vieți creștine. La Împărăția vestită de Cristos se poate ajunge numai prin metánoia, adică prin acea schimbare și reînnoire lăuntrică și totală a omului, a întregii sale simțiri, judecăți și dispoziții, care se împlinește în el în lumina sfințeniei și a iubirii lui Dumnezeu, care, în Fiul, ni s‑au revelat și ni s‑au comunicat în plinătate.
Chemarea Fiului la metánoia devine cu atât mai irevocabilă, cu cât El nu numai că o predică, ci oferă și un exemplu de pocăință. Cristos este, de fapt, modelul suprem al celor care fac pocăință: a voit să îndure pedeapsa nu pentru păcatele Sale, ci pentru ale altora.” (Constituția apostolică Paenitemini a Sanctității Sale Papa Paul al VI‑lea, II., 1966)
