„…și Isus cel binecuvântat a arătat că mireasa Sa, Sfânta Elisabeta, va fi mare în meritele și răsplata ei, prin slava onorabilă a numeroaselor minuni. Din trupul ei îngropat a izvorât untdelemn ca semn al faptelor de milostenie pe care le-a săvârșit în viață, precum și al marii ei evlavii. Cristos a preamărit-o, strălucind-o cu multe minuni, pe care ar fi prea lung să le urmărim. Căci Dumnezeu, pentru meritele ei, a înviat mulți morți, a vindecat șchiopi, orbi, chiar și pe cei născuți orbi, și alți bolnavi; a izbăvit pe cei stăpâniți de diavol, a vindecat pe cei zdrobiți și cocoșați. Să cerem, așadar, ca pentru meritele ei Cristos să ne dăruiască acum har, iar la sfârșit slavă!“ (A treia predică despre Sfânta Elisabeta, pentru văduve, din scrierile alese ale (Fericitu)lui Pelbartus de Themeswar).
Fericitul Pelbartus de Themeswar, călugăr franciscan, autorul unor volume de predici, care au făcut cunoscut numele urbei Timișoara în lumea culturală a Europei Occidentale a scris aceste rânduri într-o predică a sa despre Sf. Elisabeta de Turingia, născută în casa regală Arpadiană. Născută în data de 7 iulie 1207 pe teritoriul Ungariei, prințesa Elisabeta a fost fiica regelui Andrei al II-lea și a reginei Gertrud de Andechs. La vârsta de 4 ani a fost logodită cu landgraful Ludovic al IV-lea de Turingia și a părăsit pământul natal, fiind crescută la curtea familiei mirelui. După doar câțiva ani de căsătorie Ludovic a murit. Atunci Elisabeta a părăsit cetatea Wartburg, s-a retras într-o mănăstire franciscană lângă Marburg, unde a fondat un spital, și s-a îngrijit personal de bolnavi. Viața ei dedicată activităților caritative în favoarea săracilor și bolnavilor a făcut ca după moartea ei la vârsta de numai 24 de ani, a fost canonizată în anul 1235 de papa Grigore al IX-lea. În spațiul de limbă maghiară și germană Sf. Elisabeta este sărbătorită în data de 19 noiembrie.
Cu acest prilej sâmbătă, 22 noiembrie a.c. comunitatea din Parța, filială a Parohiei Timișoara VII Freidorf a sărbătorit hramul bisericii, a cărei sfânt ocrotitor este Sf. Elisabeta de Turingia. Pictura de pe altarul principal amintește de lucrarea artistului Sándor Leizen-Mayer, realizată în jurul anului 1882. Iar frumoasele aranjamente florale cu trandafiri roșii și albi, care prin grija organistului Andrei Rusu au împodobit altarul principal și altarele laterale ale bisericii, au amintit de cunoscuta legendă în care aceste flori au un rol important: Elisabeta, care a dus pe ascuns merinde celor săraci, când a fost trasă la răspundere de soțul ei (în alte variante de cumnatul ei), i-a răspuns că are trandafiri în mantie, iar când și-a desfăcut haina, în loc de alimente șorțul ei era plin cu trandafiri albi și roșii.
Sf. Liturghie de hram a fost celebrată la ora 14.00 de Msgr. Johann Dirschl, vicar general. A concelebrat pr. Simon Ciubotaru, paroh de Timișoara VII Freidorf și pr. Branko Duma, capelan la Parohia Timișoara IV Iosefin. La Sf Liturghie a fost prezent domnul Daniel Drăgan, primarul comunei Parța și domnul Adrian Milovan, viceprimar. Cadrul muzical a fost asigurat de corul Exultate al Domului Sf. Gheorghe, sub conducerea organistului Róbert Bajkai-Fábián.
„Sf. Elisabeta, patroana bisericii noastre este un model de credință vie și de caritate concretă. Viața ei ne învață să vedem chipul lui Cristos în cei săraci, bolnavi și singuri, și să le răspundem cu inimă deschisă“ – a afirmat în cuvântul său de salut pr. Ciubotaru.
În omilia rostită în limbile română și maghiară, legat de Evanghelia după Sf. Luca, capitolul 6, versetele 27-36, proclamată în cadrul Sf. Liturghii, pr. Branko Duma a subliniat: „«Celui care îţi cere dă-i, şi de la cel care a luat dintr-ale tale nu cere înapoi!» Cel care acționează astfel, nu are nici un interes propriu, și s-a dăruit complet, cu totul lui Cristos. Pentru un astfel de om speranța în Dumnezeu este atât de vie, încât el poate renunța la propriul drept. Această dragoste față de aproapele putem să o regăsim în viața Sf. Elisabeta. Elisabeta nu s-a limitat doar la sprijinirea săracilor, care era o datorie pentru o prințesă medievală, ci s-a implicat în viața socială.“
La sfârșitul Sf. Liturghii Msgr. Johann Dirschl, vicar general a binecuvântat „pâinea Sf. Elisabeta“, chiflele pregătite în două coșuri mari, așezate în fața altarului, și dăruite de comunitatea din Parța tuturor celor prezenți.
După binecuvântarea finală, cei prezenți s-au deplasat în Parcul Eroilor, unde grupul de copiii al Ansamblului Tezaur Bănățean din Parța au prezentat dansuri populare germane și maghiare, iar cei prezenți au fost invitați de primarul Daniel Drăgan la o agapă oferită de Primărie.

Biroul de Presă al Episcopiei de Timișoara