Sâmbătă, 15 iunie un grup de 46 de tineri din Arad-Șega l-au așteptat cu emoție pe Excelența Sa Iosif Csaba Pál, episcopul Diecezei noastre, pentru ca prin impunerea mâinilor Excelenței Sale, prin rugăciune și ungere cu Sf. Crismă să primească Sf. Sacrament al Mirului. Înainte de Sf. Liturghie, Părintele Episcop și-a planificat o întâlnire cu tinerii, în cadrul căreia aceștia au avut ocazia să-i adreseze întrebări și să poarte un dialog despre credință și semnificația acestui Sacrament. La Sf. Liturghie de mirunger,e celebrată de Episcopul Diecezan, au concelebrat mai mulți preoți din parohiile învecinate.
La începutul Sf. Liturghii Părintele Episcop a fost salutat de Pr. canonic Árpád Király, arhidiacon, parohul locului, de un membru al Comitetului bisericesc al acestei parohii și de doi reprezentanți ai grupului candidaților la Sf. Mir.
Adresându-se tinerilor în omilia sa, episcopul Iosif Csaba Pál, a spus: „Peste puțin timp veți fi miruiți. Duhul Sfânt va veni la voi, la fiecare personal. Am văzut că apostolii s-au schimbat foarte mult datorită Duhului Sfânt. Înainte cum erau? Voi știți foarte bine: apostolii erau închiși în casele lor de frică, nu cumva să ajungă și ei la soarta lui Isus care a fost răstignit de dușmanii lui. Se temeau. Dar când a coborât Duhul Sfânt, au primit curaj, au ieșit în fața mulțimii și cu toate că erau oameni simpli, au reușit să le vorbească cu atâta înțelepciune încât trei mii de persoane s-au convertit. Asta face Duhul Sfânt. Din oameni fricoși au devenit oameni curajoși. Este bine ca să conștientizăm că Duhul Sfânt este o persoană, a treia persoană din Preasf. Treime, cu care trebuie să avem o relație vie.“
În cadrul celebrării Pr. Árpád Király, parohul comunității i-a prezentat pe candidații la miruire și a dat mărturie că aceștia au fost instruiţi în învăţăturile credinţei şi s-au pregătit pentru a primi Sf. Mir spovedindu-se şi împărtăşindu-se. La reînnoirea promisiunilor de la Sf. Botez, tinerii au confirmat că prin puterea Duhului Sfânt și cu ajutorul lui Isus Cristos care ne-a promis: „Voi fi mereu cu voi“ sunt gata să dea mărturie despre credința lor în viața de zi cu zi și să trăiască conform învățăturii Sf. Scripturi.
După aceste momente tinerii însoțiți de nașii lor s-au prezentat în fața Episcopului Diecezan pentru a primi Taina Sf. Mir.
Biroul de Presă al Episcopiei de Timișoara