„Fecioara la munte pe stânci apăru, Ea pleacă-a sa frunte, salut-o şi tu. Ave, ave, ave Maria!“ – astfel a răsunat imnul dedicat Sf. Fecioare Maria de la Lourdes în Domul Sf. Gheorghe, Catedrala romano-catolică din Timișoara marți, 11 februarie a.c., la începutul Sf. Liturghii pontificale celebrate de E.S. Iosif Csaba Pál, episcop diecezan, cu prilejul Zilei Mondiale a Bolnavilor, la intenția credincioșilor bolnavi și suferinzi din Dieceza noastră. La această Sf. Liturghie au fost așteptați în special persoanele care se confruntă cu diferite boli și probleme de sănătate, cărora, la cerere, li s-a administrat Sacramentul Ungerii Bolnavilor. Cadrul muzical a fost asigurat de domnul Róbert Bajkai-Fábián, organistul Catedralei. Această Sf. Liturghie, la care au concelebrat preoți din mai multe parohii din Timișoara și din împrejurimi, face parte din programele speciale dedicate Anului Sfânt Jubiliar 2025.
În cuvântul său introductiv Episcopul Diecezan a menționat: „În 11 februarie sărbătorim apariția Sf. Fecioare Maria la Lourdes, loc în care știm, că mulți bolnavi s-au vindecat, chiar și într-un mod miraculos. Să ne rugăm în acest An Jubiliar pentru toți bolnavii, atât pentru cei prezenți aici, cât și pentru cei pe care îi purtați în inimile voastre, care sunt acum în spitale și nu au putut fi prezenți aici. În acest An Jubiliar avem posibilitatea să obținem și indulgența plenară, pentru care este necesară Sf. Spovadă. Acum în ambele scaune de Spovadă vă așteaptă preoți, la care vă puteți confesa în limbile română, maghiară, germană și italiană. Pentru obținerea indulgenței plenare mai sunt necesare primirea Sf. Împărtășanii, să ne rugăm la intenția Sf. Părinte Papa Francisc rugăciunile Tatăl nostru, Bucură-te Maria și Credo, și să nu fim atașați de nici un păcat. Cel puțin să trezim în noi această dorință fierbinte de a nu mai fi atașați de păcat.“
„Te rugăm pe tine, Mântuitorul nostru, să-i vindeci prin harul Duhului Sfânt pe acești bolnavi. Tămăduiește-le rănile, iartă-le păcatele, îndepărtează de la ei orice durere a sufletului și a trupului și redă-le cu îndurare pe deplin sănătatea trupească și sufletească“ – s-a rugat în cadrul Sf. Liturghii Păstorul Diecezei.
Evanghelia acestei zile a fost proclamată de pr. Tamás Bene, canonic, paroh de Cenad.
În omilia sa pr. Simon Ciubotaru, paroh de Timișoara VII. Freidorf, responsabil spentru pastorația bolnavilor a transmis: „Împreună cerem binecuvântarea lui Dumnezeu astăzi asupra bolnavilor, dar și asupra celor care îi îngrijesc pe cei bolnavi, a medicilor și asistentelor. În anul 1993 Sf. Părinte Papa Ioan Paul al II-lea a instituit această zi de 11 februarie ca Ziuă Mondială a Bolnavului, deoarece de-a lungul anilor mulți bolnavi au fost vindecați nu numai fizic, ci și psihic la acest loc de pelerinaj, la Lourdes. Ziua Mondială a Bolnavului ne invită ca să reflectăm asupra a două întrebări esențiale: cum ar trebui să ne comportăm față de bolnavii noștri, respectiv cum ar trebui să ne raportăm la boală, la suferință, la necazuri în viața noastră? Ce facem noi, creștinii, când ne aflăm într-o situație grea? Un creștin, care are încredere în Bunul Dumnezeu, este asemănător lui Isus Cristos în Grădina Măslinilor. El se ruga astfel: Tată! Dacă este posibil, să treacă de la mine potirul acesta! Dar nu cum vreau eu, ci cum [vrei] tu! De multe ori nu înțelegem voința lui Dumnezeu, de aceea rugăciunile noastre trebuie să vină din inimă și pline de credință.“
După omilie Episcopul Diecezan împreună cu mai mulți preoți au administrat Sacramentul Ungerii Bolnavilor. Acest sacrament, numit și sf. Maslu, nu este destinat doar muribunzilor, ci tuturor acelora, care suferă de o boală care poate duce la moarte, sunt slăbiți de puteri din cauza bătrâneții sau urmează să fie supuși unor intervenții chirurgicale. Primind acest Sacrament, credincioșii dobândesc, prin milostivirea lui Dumnezeu, mângâiere, pace și putere pentru a purta boala într-un mod creștinesc și pentru a învinge greutățile specifice acestei stări, primesc harul de a se uni mai mult cu Patima lui Cristos. Ca și consecință al ungerii cu untdelemnul sfințit, se poate chiar reface sănătatea trupului, dacă aceasta este voia lui Dumnezeu, sau poate fi o pregătire pentru trecerea la viața veșnică. Administrarea acestui Sacrament constă în impunerea mâinilor asupra bolnavului și ungerea frunții și a ambelor mâini (în palmă) cu uleiul binecuvântat de episcop în Joia Sfântă, ungere însoțită de rugăciunea liturgică: „Prin această ungere sfântă și prin mila sa preaîndurătoare să te ajute Domnul cu harul Duhului Sfânt. Pentru ca, iertându-ți păcatele, să te mântuiască și să te aline. Amin.“
Biroul de Presă al Episcopiei de Timișoara