În Lexiconul catolic maghiar, dar și în cel german, la termenul „sfânt ocrotitor“ se poate citi: „sfânt ocrotitor, patron, patroană: un sfânt / o sfântă ales de un popor, de o dieceză, de o localitate sau de o persoană juridică cu aprobarea Sfântului Scaun ca protector ceresc. În cazul bisericilor este acel sfânt titular, în cinstea căruia este consacrat altarul principal și sub a cărui protecție se află de obicei mănăstirea sau așezământul în cauză“. Iar titlul unei biserici (în limba latină titulus ecclesiae) este „o persoană divină sau creată (sfânt) în cinstea căreia este dedicată sau denumită o biserică. Pe lângă acea persoană, titlul bisericii poate fi și misterul divin care îi aparține“.

„O, Tată, o, Fiul Tatălui, o, Duh preînalt,
Dumnezeule unic și întreit,
călăuzește-ne cu milă. Poruncile Tale mă leagă,
făgăduințele Tale să mă îndrume;
În cuvintele mele, te rog, să strălucească lumina Ta.
În Tine, Gallus, mă înalț spre Dumnezeu,
în Domnul te mărturisesc pe Tine, Gallus;
Roagă-te pentru mine cu sfinte rugăciuni către Domnul,
ca El să-mi dăruiască iertare pentru greșeli,
iar cuvintelor o călăuză,
să smulgă ce dăunează și să sporească ce este de folos.“

Așa s-a rugat Walahfrid von der Reichenau (Strabo) călugăr, mai apoi abate benedictin german, scriitor, cronicar și poet, la începutul lucrării sale intitulate: Vita sancti Galli – Viața Sf. Gallus, cerând harul lui Dumnezeu și mijlocirea sfântului, despre faptele căruia urma să scrie. Această biografie a Sf. Gallus este sursa principală despre viața acestuia, deși a fost scrisă cu peste un secol după moartea sfântului. Motivul, pentru care ne amintim de Sf. Gallus în sărbătoarea lui din 16 octombrie este faptul, că acest călugăr și eremit misionar benedictin este patronul bisericii din Brebu Nou, filiala Parohiei Slatina Timiș, cândva parohie de sine stătătoare.
„În vremea când viața exemplară a preasfântului bărbat Columban, numit și Columba, era vestită în toată Irlanda, iar el, asemenea strălucirii arzătoare a soarelui, atrăgea prin carisma sa unică iubirea tuturor oamenilor — așa cum o arată pe larg cartea despre faptele sale, care mărturisește că acest lucru fusese prevăzut pentru el încă dinaintea nașterii —, atunci, alături de alții atrași de faima virtuților sale, și părinții fericitului Gallus, oameni evlavioși înaintea lui Dumnezeu și de neam ales înaintea oamenilor, și-au încredințat fiul, aflat în floarea copilăriei, împreună cu o jertfă, Domnului, și l-au dat spre învățătura lui [Columban], pentru ca, sub disciplina vieții monahale, să se formeze și, în mijlocul multor slujitori ai războiului duhovnicesc, să urmeze exemplul lor de ascultare și de viață aspră“ – așa începe biografia Sfântului Gallus, născut în jurul anului 550, probabil în Irlanda, fiind ucenic al Sf. Columban. Ulterior Sf. Gallus a ajuns pe teritoriul de astăzi al Elvetiei, unde s-a stabilit în valea râului Steinach, în pădure, în apropierea locului, unde mai târziu se va ridica mănăstirea St. Gallen.

Cronica satului Brebu Nou
Localitatea este situată în județul Caraș-Severin, la poalele munţilor Semenic, pe malul nordic al lacului Trei Ape, nu departe de izvoarele răului Timiș, la o altitudine de 800-1000 de metri, într-un peisaj pitoresc, îndrăgit de turiști. Conform site-ului www.brebu-nou.de, „acest sat a fost întemeiat în anul 1828, împreună cu Wolfswiese, Wolfsberg și Lindenfeld, de coloniști veniți din Boemia, pe teritoriul graniței militare austriece din zona montană a Banatului.“ În lucrarea intitulată Weidenthaler Chronik / Cronica satului Brebu Nou, se poate citi: „Coloniștii cehi proveneau în mare parte din districtul Beraun, iar germanii din districtele Klattau, Pilsen și Saaz din Boemia. Sunt cunoscute următoarele localități din fostul domeniu Gauth, din care se trag locuitorii din Weidenthal: Haselbach, Althütten, Heinrichsberg, Schmalzgrube – acestea se disting printr-un dialect specific, care între timp a dispărut. Localitățile Rothenbaum, Neuern, Flecken, Kutiwa, Braunbusch, Pistritz – dialectul lor s-a păstrat într-o formă fuzionată cu limba literară, deoarece era vorbit de majoritate.“ Această cronică este redactată din trei părți. Prima parte a fost scrisă în anul 1875 de Adam Krapfl, învățătorul satului Brebu Nou. După 70 de ani, preotul din Brebu Nou, Pr. Hermann Hausner, a început să scrie a doua parte a cronicii, iar ultima parte a fost consemnată de Peter Peschka. (cf. web.archive.org) Primele case din Weidenthal / Brebu Nou – în total 120 – au fost ridicate din lemn, și au fost grupate în felul următor: Piața bisericii, de unde străzile se ramifică în unghiuri drepte; Strada de Sus, Strada de Jos, Străzile din Mijloc, Strada Ratschengasse. Pentru Sf. Liturghii și rugăciune, membrii comunității s-au strâns în așa numita Gemeindehaus / casa comunitară (tot din lemn), care a fost binecuvântată în anul 1836, împreună cu cimitirul. Biserica va fi construită în anul 1854: „La 28 mai 1854, noua biserică a fost trasată de arhitectul Maywald și construcția a început imediat. Costurile au fost acoperite din fondurile bisericii, iar restul din din veniturile regimentului graniței militare. A fost finalizată în toamna aceluiași an și sfințită de preotul decan Dr. Karl Littahorsky, la 5 noiembrie 1854. Din păcate, clădirea este, de asemenea, din lemn tencuit cu mortar. Construcția a fost condusă de tâmplarul Weber din Sadova, căruia comunitatea i-a adăugat un tâmplar din Franzdorf / Văliug pe nume Sporer. Cei doi au fost hrăniți, pe durata lucrărilor, de comunitate. De asemenea, s-a deviat de la planul de construcție, construindu-se o sacristie, un cor și un turn. Costurile ceremoniei de inaugurare au fost suportate de comunitate. Din partea clerului au fost prezenți: pr. Karl Littahorsky, pr. decan Georg Mundukovics, paroh de Slatina și Weidenthal, pr. Anton Bartl, parohul din Franzdorf / Văliug. Comuna Wolfsberg / Gărâna a participat la ceremonie într-o procesiune condusă de pr. paroh Bartl, la care s-au alăturat și mulți locuitori din Franzdorf / Văliug. Din păcate, vremea a fost foarte rea, a căzut prima zăpadă, nu blândă și pufoasă, ci furtunoasă. Muzica corală a fost asigurată de domnul Eduard Gabriel din Franzdorf / Văliug. A fost interpretată o Misă de Haydn. (…) Pictura altarului, reprezentându-l pe Sfântul Gallus, a fost realizată la Viena. (…) În anul 1855, în cea de-a treia duminică din octombrie (sărbătoarea hramului), pr. Johann Brandisz, primul administrator parohial din Brebu Nou, a celebrat Sfânta Liturghie solemnă. Din acel moment, practica rugăciunii rostite de preoratori a luat sfârșit. (…) În anul 1857, Excelența Sa Alexander Csajághy, episcop de Cenad (cu reședința la Timișoara), a conferit pentru prima dată în Brebu Nou Sacramentul Sf. Mir. Casa parohială a fost construită în anul 1858.“

Actuala biserică
Despre biserica actuală Cronica relatează: „În 1879, locuitorii din Brebu Nou au construit noua biserică din fonduri proprii. Noua clădire a fost proiectată de arhitectul Eduard Eckart din Caransebeș și construită din piatră și alte materiale solide. Costurile au fost suportate de locuitorii din Brebu Nou, care s-au ocupat și de lucrări. Biserica se află într-un spațiu larg din centrul satului, astăzi umbrită de tei înalți. (…) După mai multe solicitări, în anul 1896, Ordinariatul Episcopal din Timișoara l-a numit pe pr. Johann Rákosi – născut cu numele Reidl –, capelan din Reșița ca paroh al comunității din Brebu Nou. (…) Orga bisericii a fost comandată de credincioșii noștri în anul 1904 de la firma „Wegenstein“ din Timișoara. (…) La cele două clopote despre care a relatat Adam Krapfl, locuitorii din Weidenthal au adăugat în anul 1908 un al treilea clopot, mai mare. La data de 7 septembrie 1916, toate cele trei clopote au fost rechiziționate de stat pentru scopuri de război (fiind anii Primului Război Mondial). Andreas Lohr, cantorul bisericii, a găsit o soluție ingenioasă: a fixat între doi copaci șine de fier și „a sunat“ astfel cu două ciocane. Curând, au fost procurate două clopote din oțel de la Reșița.“
În biserica din Brebu Nou în anul 1935 a avut loc și o hirotonire întru preot. „Episcopul Dr. Augustin Pacha obișnuia să celebreze hirotonirile preoților în localitățile natale ale celor ce urmau să fie sfințiți. Astfel, Pr. Hermann Hausner a fost hirotonit chiar aici, în Weidenthal. Episcopul și însoțitorii săi au sosit în Weidenthal în după-amiaza zilei de 29 iunie 1935 și au fost primiți cu solemnitate. Seara, locuitorii din Weidenthal i-au oferit, în fața casei parohiale, o serenadă veselă în semn de omagiu. Era duminică, 30 iunie 1935. O zi liniștită și însorită. În piața bisericii se adunaseră oameni din apropiere și din depărtare. În fața Crucii mari, în aer liber, pe o înălțime, fusese amenajat un altar. Aici, în cadrul unei Liturghii pontificale, episcopul i-a impus mâinile și l-a hirotonit întru preot pe candidat. De la un amvon exterior, un preot cunoscător al Liturghiei a explicat în detaliu desfășurarea ceremoniei de hirotonire. După-amiaza, a fost conferit Sacramentul Mirului. Prima Sfântă Liturghie a celebrat-o părintele Hermann Hausner la 7 iulie 1935, tot aici, în Brebu Nou. Aceste două sărbători au fost primele de acest fel în Brebu Nou. Răposatul abate-paroh Johann Hoffmann a fost primul preot originar din Brebu Nou, însă nici hirotonirea, nici celebrarea primei Sf. Liturghii nu au avut loc aici“ – s-a consemnat în cronică.

Anii de după cel de-al II-lea Război Mondial
Despre viața Bisericii locale după cel de-al II-lea Război Mondial, se menționează: „În luna septembrie 1944, părintele Konrad Gröger a fugit din țară. În preajma Crăciunului aceluiași an, părintele capelan Geysa Heinrich a preluat aici activitatea pastorală. Și el a fost trimis ulterior în muncă obligatorie (deportat) în Uniunea Sovietică. Pe parcursul iernii, părintele Ludwig Parvy din Wolfsberg / Gărâna a asigurat serviciul pastoral. La data de 16 aprilie 1945, pr. Hermann Hausner a fost numit paroh aici. (…) În data de 7 iulie 1950, trei reprezentanți ai Consiliului Popular local s-au prezentat la parohie, au prezentat un document ilizibil și au naționalizat registrele parohiale (matricolele). Curând s-a constatat că registrele parohiale trebuiau naționalizate doar până inclusiv în anul 1895, deoarece statul deține propriile registre începând din acel an. Prin urmare, acestea ne-au fost returnate la cererea părintelui paroh.
Registrele parohiale întocmite în 1855 au fost transferate odată cu mutarea parohiei în anul 1876 la Wolfsberg, unde au fost de asemenea naționalizate în 1950. În Duminica Floriilor din 1951, Consiliul Popular local a informat parohul că pășunea parohială fusese naționalizată. Această naționalizare a fost inițiată de președintele Consiliului Popular, tovarășul Johann Scherbauer. Totuși, pășunea a trebuit să fie returnată.
În vara anului 1954, am construit în jurul curții bisericii un gard solid și frumos din ciment și fier. În lunile de vară ale anului 1955, am îndepărtat întreaga tencuială de var de pe fațada exterioară a bisericii și am refăcut-o cu un amestec de var și ciment aplicat prin pulverizare. Tot atunci am vopsit și acoperișul bisericii. În acești ani, am restaurat și crucile de câmp, care erau deja într-o stare avansată de degradare.“
„În data de 11 noiembrie 1965 – era o zi de miercuri – a avut loc o percheziție în casa parohială și în biserica din Weidenthal / Brebu Nou, efectuată de organele de Securitate române. Aceasta s-a desfășurat în prezența mea și a doi martori. Drept „corpus delicti“ au fost confiscate: Cronica lui Adam Krapfl, lucrarea „Istoria așezărilor germano-boeme în Banat“ de P. Grassl, cartea de istorie și identitate locală „Germano-boemii din Banat“ scrisă de părintele Josef Schmidt, precum și „Historia Domus“ (istoricul parohiei) redactată de mine, alături de alte cărți cu conținut religios. De asemenea, mi-au fost confiscate și mașina de scris. Interogatoriile care au urmat au durat șase săptămâni. Cu puțin timp înainte de Crăciun, drama s-a încheiat. Într-un singur aspect trebuie să-i laud: au dorit să-mi permită și mie un Crăciun liniștit. A fost nevoie de mult timp pentru ca eu să-mi revin.“ – scrie pr. Hermann Hausner în cronică.

În prezent
Localitatea Brebu Nou este o cunoscută și îndrăgită destinație turistică. Conform rezultatului ultimului recensământ (2021), la Brebu Nou locuiesc 166 de persoane, dintre care 114 de etnie română și 36 de etnie germană. Această realitate este rezultatul emigrării masive a credincișilor catolici germani în anii 80 și 90 ai secolului trecut. Cu toate acestea, mulți dintre ei, atât din Brebu Nou, cât și din Gărâna, mai dețin proprietate casele părintești și vin vara în concedii în vechea lor patrie. Ba mai mult, ei intenționează să sărbătorească în 2028 jubileul de 200 de ani de la fondarea localității și doresc, deja de pe acum, să înceapă cu punerea în bună rânduială a bisericii și a altor lucruri din sat.
Etnograful și istoricul din Seghedin, Bálint Sándor în lucrarea sa intitulată Ünnepi kalendárium menționează faptul, că în vechea Dieceză de Cenad, restaurată după dominația otomană, singura biserică avându-l ca sfânt ocrotitor pe Sf. Gallus este cea din Brebu Nou: „Este remarcabil faptul, că alegerea acestui patron ocrotitor este caracteristică satelor din zonele împădurite, care probabil are legătură cu legenda Sf. Gallus“ – scrie etnograful.
La final îl cităm din nou cuvintele călugărului Walahfrid von der Reichenau:
„Te rugăm, fericite Gallus, mărturisitor al lui Cristos, ca așa cum, după cum mărturisește tradiția, prin meritele tale ai redat multor oameni sănătatea trupească, mijlocește acum și pentru vindecarea sufletului nostru prin harul lui Dumnezeu. Amin.“

Biroul de Presă al Episcopiei de Timișoara